Acasa Actualitate-InternaInvestigatii Accident rutier soldat cu rănirea a trei copii

Accident rutier soldat cu rănirea a trei copii

scris de A.P.
94 Afisari

Trei copii și o persoană adultă au fost transportați la spitale din Cluj-Napoca după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident.

accident rutier gravPotrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, cei trei minori nu prezintă leziuni grave, dar sunt în prezenți investigați la UPU Pediatrie din Cluj-Napoca.

‘Noi am avut informarea în jurul orei 08,10 că a avut loc o coliziune între un microbuz și un autobuz pe raza localității Suceagu. Din primele informații, conducătorul microbuzului nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției și a ajuns pe contrasens’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Cei doi șoferi au fost testați, dar s-a constatat că nu se aflau sub influența alcoolului. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu o mai mare exactitate condițiile în care s-a produs accidentul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS