Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei CCR ar putea să discute marţi validitatea referendumului

CCR ar putea să discute marţi validitatea referendumului

scris de M.A.
78 Afisari

Surse din CCR afirmă că nu este exclus ca judecătorii constituţionali să intre marţi pe fondul cauzei, respectiv validitatea referendumului.

CCR ar putea să discute marţi validitatea referendumului

CCR ar putea să discute marţi validitatea referendumului

Aceleaşi surse din Curtea Constituţională a României au declarat, marţi, că CCR ar fi primit o informare de la Parchetul General în care se arată, pe de o parte, că procurorii deţin listele electorale permanente şi că pot să le transmită Curţii, la solicitarea acesteia, iar pe de altă parte că este în derulare o anchetă în legătură cu mai multe suspiciuni de fraudă la referendum.

Cu toate acestea, Biroul de presă al Parchetului General a infirmat, pentru Agerpres, că ar fi trimis vreun document sau vreo informare către CCR.

Plenul CCR s-a întrunit marţi, judecătorii aprobând ordinea de zi pe care se află, printre altele, erata publicată în Monitorul Oficial şi adresele transmise Guvernului.

2 comentarii

Morkova Vesela 14-08-2012 - 12:24

In mod normal, CCR-ul ar trebui sa se reuneasca la Cotroceni in fiecare domineata. Cu carnetele in maini si urechile ciulite, iar Antonescu sa le vorbeasca cel putin 5-10 minute despre ideile principale pentru acea zi, dar sa-i si aculte, sa vada cum au mai avansat cu problemele curente.

pathfinder 14-08-2012 - 14:19

Mda.
Poate mai pe la amiaza asa.
Asta nu se trezeste de dimineata nici macar pentru CCR.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult