Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Primul transplant de creier | Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari | Rusia influențează opinia publică răspândind știri false | Care sunt alimentele care combat insomnia

Iohannis: O lege a amnistiei ar fi o catastrofă

Scris de :     2017-01-06 12:35

O lege a aministiei şi a graţierii ar fi o catastrofă pentru democraţia românească, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, vineri, la şedinţa de constituire a noului CSM. El a arătat că o astfel de lege nu numai că “ar spăla păcatele unor hoţi periculoşi, dar ar şi albi dosarele unor politicieni”, iar dacă va fi promovată se va opune cu toată puterea funcţiei prezidenţiale. În discursul susţinut la Consiliul Superior al Magistraturii, şeful statului a mai afirmat că “nu poate să nu observe” că în Parlament şeful Camerei Deputaţilor este condamnat penal, iar şeful Senatului este trimis în judecată, ceea ce reprezintă o “circumstanţă îngrijorătoare”.

iohannis declaratie_de_presa_13_decembrie_2016Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la CSM, în contextul în care avertiza asupra unei eventuale legi a graţierii şi a amnistiei, că “nu poate să nu observe” că în Parlament şeful Camerei Deputaţilor este condamnat penal, iar şeful Senatului este trimis în judecată, ceea ce reprezintă o “circumstanţă îngrijorătoare”.

“Nu pot să mă fac că nu văd: preşedintele Camerei Deputaţilor este o persoană condamnată penal şi cu o urmărire penală în curs; preşedintele Senatului este o persoană trimisă în judecată pentru minciună penală. Asta este o circumstanţă îngrijorătoare”, a spus Iohannis.

El a făcut aceste afirmaţii în contextul în care avertiza asupra unei eventuale legi privind graţierea şi amnistierea pedepselor, spunând că există politicieni care şi-au făcut din asta “un deziderat”.

Iohannis a spus că o lege a amnistiei şi a graţierii este un “deziderat” al unor politicieni, dar este inacceptabilă, mai ales că se poate pune în discuţie şi “albirea” dosarelor unor oameni politici cu probleme.

“Un astfel de precedent creat ar duce la dispariţia egalităţii în faţa legii. De asta spun că ar duce la dispariţia statului de drept din România. Ar duce România pe o traiectorie care o depărtează de valorile europene, pe o traiectorie care ar îndepărat-o de la valorile euroatlantice în care românii cred”, a spus Iohannis.

Preşedintele a afirmat că se va opune “cu toată greutatea şi puterea funcţiei prezidenţiale” unei astfel de legi.

“Un astfel de demers, o lege a amnistiei şi graţierii – care ar spăla păcatele nu numai ale unor hoţi care pot fi periculoşi pentru persoane, poate şi pentru societate, dar ar albi dosarele politicienilor – ar fi o catastrofă pentru democraţia românească, domnule ministru”, a spus Iohannis, privind către ministrul Justiţiei, Florin Iordache, care se afla alături de el la CSM.

Iohannis şi-a început discursul pe această temă spunânu-i lui Iordache că “speră că nu o va lua în nume personal”, dar observă că încep discuţii asupra temei graţierii şi amnistierii.

“Sigur, o să spună unii că preşedintele acum bate câmpii, că nu există nicio intenţie de a face aşa ceva, dar eu cred că preşedintele trebuie să spună lucruri şi preventiv”, a avertizat şeful statului.

El a mai afirmat că speră “să nu fie cazul” unei astfel de legi şi tocmai de aceea a simţit nevoia să se exprime şi public.

“Unii ar putea să spună că, sigur, nu e niciun fel de problemă, închisoriile sunt pline, foarte multe entităţi internaţionale ne acuză că nu facem nimic, bani nu avem că ne trebuie şcoli, hai să le dăm drumul. Doar că aceste bune intenţii cred că nu sunt numai în acest domeniu, tare mă tem că sunt politicieni urmăriţi penal, condamnaţi penal, care ar saluta o astfel de lege care i-ar scăpa de toate problemele”, a mai spus Iohannis.
Preşedintele a avertizat că un astfel de mers ar duce la “dărâmarea statului drept” şi la apariţia riscului ca “democraţia din România să dispară”.



Alte stiri din: Lumea justitiei Afisari - 58
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Cum va fi VREMEA în decembrie, ianuarie şi februarie 2018 Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante