Acasa Actualitate-InternaInvestigatiiLumea justitiei Ludovic Orban, achitat în dosarul de corupţie

Ludovic Orban, achitat în dosarul de corupţie

scris de B.C.R
95 Afisari

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru că i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost pronunţată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi este definitivă.

Decizia pronunţată luni de instanţa supremă este definitivă, fiind menţinută astfel decizia luată în 31 ianuarie 2017 de un complet de trei judecători al instanţei supreme.

„Mă consider nevinovat. Nu am abuzat de influenţa politică. Nu am făcut nici cea mai mică aluzie la această funcţie. Nu am avut niciun moment intenţia de a beneficia de finanţare ilegală. Nu e Biblia aici, dar v-am jurat. Am încredere în capacitatea dumneavoastră de a judeca”, le-a spus Ludovic Orban judecătorilor, la ultimul termen al procesului, din 19 februarie, de la completul de cinci judecători al ICCJ.

La rândul său, procurorul DNA a cerut instanţei condamnarea liderului PNL la un an închisoare cu executare, susţinând că s-a folosit de funcţia pe care o avea în PNL pentru a obţine foloase necuvenite, iar înregistrările ambientale completează denunţul depus împotriva lui de către omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Liderul PNL spunea că are încredere în completul de judecată şi în faptul că în România există domnia legii. El a mai spus că nu are niciun motiv să creadă că poate fi modificată decizia de achitare pronunţată de instanţa de fond.

„Cred că oamenii publici trebuie să se desprindă de considerentele de natură personală, de frustrările, răzbunările proprii, de interesele ascunse pe care le au. (…) Eu nu m-am comportat precum alţi oameni politici care în momentul în care au fost chemaţi la DNA au început să atace DNA. Decizia mea a fost de a renunţa la toate funcţiile de conducere pe care le aveam în partid şi Parlament, de a renunţa la candidatura la Primărie. Nu am candidat la Parlament până nu am primit un verdict din partea instanţei de fond. Nu cred că m-aţi văzut pe mine venind la Curtea Supremă cu bodyguarzi, nu cred că m-aţi văzut ameninţând procurori şi judecători”, a afirmat Ludovic Orban.

Orban a fost trimis în judecată în 17 mai 2016, de către procurorii DNA, care l-au acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a obţine foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului, în 1 martie 2016, Orban, atunci prim-vicepreşedinte al PNL, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara acelui an, când deputatul fusese nominalizat pentru a candida la funcţia de primar al Capitalei.

În 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Orban i-ar fi cerut 50.000 de euro în numerar, “nu în vreo modalitate legală, precum şi cu depăşirea plafonului stabilit prin Legea finanţării partidelor politice”, cerând ca banii să ajungă la persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune pentru promovarea imaginii sale, potrivit DNA.

În 11 aprilie 2016, ziua în care a fost pus sub control judiciar, Orban a anunţat că îşi retrage candidatura la Primăria Capitalei şi demisionează din funcţiile de prim-vicepreşedinte PNL şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, el rămânând deputat până la încheierea mandatului, în decembrie. În 18 iunie, Ludovic Orban a fost ales al optulea preşedinte post-decembrist al Partidului Naţional Liberal.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS