Un poliţist de la rutieră a fost lovit de un şofer băut, fără permis de conducere. Accidentul a avut loc în jurul orei 08.00, la intersecţia străzii Orşova cu Bulevardul Virtuţii, în Sectorul 6.
Agentul de poliţie are răni la picioare, acesta fiind transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a mai spus Codău.
Poliţistul care dirija traficul în intersecţie i-a făcut semn unui şofer, în vârstă de 24 de ani, să oprească. Ulterior, când poliţistul i-a cerut să prezinte documentele, a constatat că în maşină miroase a alcool şi i-a cerut tânărului să coboare, moment în care şoferul a pornit în viteză. Tânărul l-a agăţat pe poliţist cu maşina şi l-a târât pe o distanţă de zeci de metri, apoi a fost oprit în trafic. Când a încercat să fugă cu maşina, şoferul a lovit un alt autoturism, a precizat Codău.
Autorul se numeşte Roberto Daniel Niculescu, are 24 de ani şi este un fost fotbalist care susţine că a jucat la FC Naţional şi FC Chiajna. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, acesta având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că şoferul nu avea permis de conducere. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat, vineri, Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă, pentru tentativă de omor.