Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari | Rusia influențează opinia publică răspândind știri false | Care sunt alimentele care combat insomnia | Copil tratat cu ciocolată, pentru a putea trăi

Scandal la Restituirea Proprietăţilor. Angajaţii cer Preşedintelui şi Premierului să intervină. DOCUMENTE. VIDEO

Scris de :     2012-03-09 00:11

Un conflict imens între angajaţi şi conducere este în plină desfăşurare la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Un grup de salariaţi o acuză pe Dorina Danielescu, actualul preşedinte, în două scrisori deschise adresate premierului Mihai Răzvan Ungureanu şi preşedintelui Traian Băsescu, că ia un salariu nesimţit, e în incompatibilitate, face presiuni asupra subalternilor pentru a încălca legea, başca şeful ei de cabinet încasează lunar 13.000 de Roni. Primul document a fost înregistrat la Guvern pe 1 martie 2012, iar cel de al doilea la Palatul Victoria şi Palatul Cotroceni pe 7 martie.

De ce se plâng salariaţii ANRP lui Băsescu şi Ungureanu

Scrisoarea deschisa a angajatilor ANRP adresata presedintelui Romaniei si primului ministru vezi documentul

“Doamna “procuror” secretar de stat susţine că beneficiază de drepturile salariale obţinute la Ministerul Justiţiei, deoarece este detaşată, fapt total eronat deoarece doamna Dorina Danielescu a fost numită în funcţie de demnitate publică prin Decizia primului ministru nr. 114, publicată în Monitorul Oficial nr. 702/05.10.2011. În această situaţie, conform legislaţiei în vigoare, la numirea în funcţie, doamna Dorina Danielescu era obligată să se suspende din funcţia de magistrat, urmând a fi salarizată conform Legii unice de salarizare nr. 284/2010.”

Vezi documentul in format pdf

“Urmare măsurilor represive, ilegale şi abuzive, a politicilor neo-naziste, a ameninţărilor şi a comisiilor de disciplină organizate în totala lipsă de respect a legii şi a personalului instituţiei, din octombrie 2011, odată cu numirea politică a actualului preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Dorina Danielescu, numărul tehnocraţilor din cadrul institutiei care a decis să renunţe se ridică la aproximativ 23 de persoane. 23 de tehnocraţi, consilieri, adică oameni care munceau, şi-au înaintat demisiile preşedintelui ANRP urmare atitudinii neo-naziste manifestate de preşedintele ANRP, Dorina Danielescu.

Problema este că nu pleacă cei „răi”, aşa cum dumneavoastră domnule preşedinte Traian Băsescu evocaţi, ci pleacă cei „buni”! Cei răi, cei şantajabili, cei manevrabili şi manipulabili s-au adaptat, s-au plecat şi acum execută ordinele fără crâcnire, ba chiar au şi iniţiative împotriva celor care până mai deunăzi le erau simpli colegi curaţi care s-au păstrat la distanţă de orice le putea fi imputabil sub aspectul unor eventuale ilegalităţi. Înţelegeţi apăsările noastre?”

“Domnule prim ministru, Mihai Răzvan Ungureanu,

Scrisoarea deschisa a angajatilor ANRP adresata premierului Miahi Razvan Ungureanu

Vezi documentul

Vă cerem să faceţi un gest de normalitate, un act de bună credinţă şi să dispuneţi revocarea actualului preşedinte al ANRP, Dorina Danielescu, alături de un control la sânge cu privire la managementul “habarnamist” al instituţiei, dar deloc inocent sub aspectul achiziţiilor (spre exemplul achiziţiile pe anul 2011 în valoare de 7 miliarde lei vechi – în contradictoriu cu OUG 34/2009) şi al alocării de beneficii financiare “camarilei” personale (sporuri care jignesc bunul simţ şi dispreţuiesc eforturile de diminuare a presiunilor financiare de pe bugetul de stat). Aceasta nu de dragul nostru, al celor care au avut curajul de a-şi păstra verticalitatea, ci pentru că buna guvernare în respectul cetăţenilor şi al binelui comun într-un stat de drept o cere imperativ.

Vezi documentul in format pdf

Vă cerem să nu aprobaţi tacit şi să nu vă asumaţi acest exerciţiu de administrare represiv, demn de o ideologie neo-nazistă, al conducătorului ce se doreşte preaiubit şi preamărit.”

Ce a mai scris presa despre Dorina Danielescu si ANRP

Dorina Danielescu

Dorina Danielescu,presedintele ANRP

Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), de la sefia careia a fost destituita miercuri Crinuta Dumitrean si inlocuita cu un controversat procuror sef la DIICOT Ploiesti, Dorina Danielescu, este una dintre institutiile statului acuzata ca ar fi netransparenta si ca ar gazdui un sistem corupt care controleaza despagubirile acordate fostilor proprietari. Zguduita in luna august de arestarea vicepresedintelui sau, Remus Baciu, pentru trafic de influenta, ANRP a mai fost pomenita si in alte dosare de coruptie in acest an. ANRP, impreuna cu conducerea sa numita politic, este singura institutie din Romania care decide cine si, mai ales, cat primeste despagubire din ultimele actiuni din Fondul Proprietatea (aproape 10% cat mai detine acum statul). (Hotnews – 05.10.2011).

ANRP a fost infiintata in anul 2005 de catre premierul de atunci Calin Popescu-Tariceanu. Astfel, a fost mutat controlul asupra procedurilor de restituire de la primariile si prefecturile din teritoriu la centru in Bucuresti. ANRP a devenit atunci singura institutie publica ce se ocupa de centralizarea si evaluarea zecilor de mii de dosare de despagubire si, in final, decide emiterea deciziilor de despagubire.




Alte stiri din: Investigatii Afisari - 1,369
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante