Fostul consilier prezidenţial Andrei Pleşu critică, într-un editorial din Adevărul, ieşirile publice ale şefului statului.
“În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa, cu unii dintre cei care i-au fost, cu bună-credinţă, apropiaţi, Traian Băsescu e în situaţia de a-şi sabota, prin comportamentul lui, toate deciziile. E singur, dar nu în varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles, ci în varianta cârcotaşului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard. Iniţiativele sale, chiar când sunt pozitive, nu mai ajung să fie discutate în sine, pentru că toată lumea se opreşte la portretul rebarbativ pe care şi l-a construit an de an, prin replici deplasate, ieşiri intempestive, capricii de moment. A vrut să fie „jucător“, nu judecător de pe margine. A reuşit să fie un jucător fără judecată”, scrie Andrei Pleşu, sub titlul “O dezamăgire ireversibilă”, în Adevărul de miercuri.

- Ce pune la cale Băsescu? MRU şi o parte din miniştrii demişi s-au dus la Cotroceni

- Băsescu a semnat decretul privind Codul penal

Comments are closed
Exilatul la Teskani …
NU face nici doi bani
Dovedit c-a complotat
Tradator – lovitura de stat !
Racolat de KGB
Asta’i PLEASKA ,domnule !
BASESCU l-a aflat ..
Shi urgent i-a tras …scuipat !
Partener cu MAGUREANU …
A primit apoi ciolanu …
La externe …la cultura …
Javra …acum latra la luna !
Jan Dinu
Indiferent ce-ar grohai basistii, tot basisti raman. Cine nu s-a dumirit ce e cu Basescu pana in martie 2005 e un prost, cine s-a dus sa-l sustina la referendumul de demitere, e un dobitoc, cine l-a revotat e bolnav psihic, si asta e intr-adevar ireversibil.
Sa trebuiasca sa spuna Dementul ce-a spus in legatura cu regele ca ca te “dumiresti”, e comic.
Deci javrei Securiste ii trebuia un singur lucru pentru ca leprele “intelectuale” sa-i ramana vezi Doamne loiale, sa spuna ca regele e bun. Atunci, indiferent de cat rau face acest excrement uman Romaniei, indiferent de cat isi bate joc de libertate. indiferent de cat isi bate joc de democratie si de lege, aceste gunoaie, l-ar fi inaltat in slavi in continuare.
Hai sictir Plesule, tu si toate javrele ca tine. La spanzuratoare porcule!
Plesu la fel ca R. Feldman Alexandru sint doi diversionisti de doi bani basisti-pedelisti-portocalii, ei fac doar diversiune-gargara!