Acasa Actualitate-InternaPolitica interna De ce l-au abandonat liberalii pe Iohannis

De ce l-au abandonat liberalii pe Iohannis

scris de C.P.
427 Afisari

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a fost abandonat de proprii colegi de partid. Cel puțin, așa susține purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Dan Şova.

Iohannis, abandonat de colegii săi?

De ce ar face așa ceva liberalii? Motivul ar fi, se pare, unul simplu, spune fostul ministru al Transporturilor: „Se pare că preşedintele PNL şi-a pierdut susţinerea chiar în interiorul propriului partid şi al ACL. Crin Antonescu l-a atacat foarte grav pe Klaus Werner Iohannis şi s-a dezis de el. Au trecut două zile de atunci şi nimeni din PNL sau din ACL nu i-a luat apărarea lui Iohannis. Nu a existat nicio voce liberală care să-l ajute pe Klaus Werner Iohannis, nimeni care să-l susţină.

Șova nu s-a oprit, însă, aici, folosindu-se de prilej pentru a-l ataca la rândul său pe Iohannis: În lipsa oricăror clarificări din partea liberalilor, această tăcere înseamnă că liberalii ştiu foarte bine că Iohannis nu are un proiect, că este lipsit de consistenţă şi de soluţii, iar singurul său scop este acela de a continua regimul Băsescu. De aceea tac liberalii, sunt şi ei conştienţi că susţin un candidat de carton, o marionetă a regimului Băsescu”.

Declarația lui Șova vine în contextul atacului dur lansat de fostul lider PNL Crin Antonescu la adresa lui Klaus Iohannis. Acesta a declarat, ieri, că nu se va implica în susţinerea campaniei candidatului la prezidențiale al noii alianțe ACL şi că „va vedea dacă îl va vota sau nu pe acesta”.

În replică, actualul lider liberal Iohannis mizează pe votul şi pe sprijinul acestuia în lupta pentru Cotroceni, fiind convins că Antonescu „are încă nevoie de un timp de digerare” a schimbărilor.

„După declarațiile domniei sale, nu am mai vorbit. (…) Consider că mai are nevoie de un pic de timp ca să digere schimbările care s-au produs și care pentru domnia sa, cu siguranță, au fost drastice (…) Sunt convins că știe să accepte, dar eu cred că încă este trist”.

16 comentarii

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-08-2014 - 18:35

…Prea t a r l iu . Mult prea …t a r l i u !

MI-5 20-08-2014 - 19:48

Cei trei care au supraveghat sondajele au ascuns faptul ca rezultatele au fost false.
Crin Antonescu a fost pe primul loc si Iohannis pe 2.
Mâna pesedista…
(Nu degeaba dobitocul de Mircea Badea il injura seara de seara pe Antonescu.)

Acum ceilati membrii sau prins.
Ce va urma ? vom vedea.

UnUL 20-08-2014 - 20:01

„S-au” cu cratimă, puișor !

MI-5 20-08-2014 - 22:13

claviatura este cam veche
ar trebui alta
dar acum n-am bani pentru asa ceva…

UnUL 20-08-2014 - 22:19

O.K, te cred de data asta.

salut 20-08-2014 - 20:16

Sigur, tot PSD-ul. Greu la deal cu boul mic.

MI-5 20-08-2014 - 22:14

iar te bagi singur in seama?

neacsum 20-08-2014 - 20:52

De ce i-o f grija pe pesedisti de liberali, pe democrati de PMP-isti, pe fiecare de oricine altcineva mai putin de prorpiul program si propria doctrina, prorpiile angajamente si promisiuni? Ca sa nu vada lumea ca si la ei este aceeasi situatie ? Saracul domn Sova in loc sa discute despre propriile dosare si probleme cu Turceniul , cu Bechtel si cu CFR Marfa, se arde de grija liberalilor. si problemele lui Iohannis. E ca si cum Nastase s-ar lega de procesele lui Becali, Dragomir de ale lui MM Stoica, Felix de ale lui Mircea Basescu si uite asa fiecare isi ascunde dosarul aratandu-l pe al altuia. Cine se mai uita in gura lor? Se pare ca posturile de alesi ai neamului se obtin prin concurs de dosare.

pathfinder 20-08-2014 - 21:01

🙂
LIKE!

salut 20-08-2014 - 21:08

Altfel, daca Şova nu vorbea, Joiana era bine-mersi, nu-i asa?

pathfinder 20-08-2014 - 22:26

Sova?
La vorbitor va parli!
Parol!

UnUL 20-08-2014 - 21:21

Una din rarele ocazii când sunt de acord cu domnul Neacșu.

Tache 20-08-2014 - 21:46

Te autolingusesti ? E accident, UnULica, e accident !

urbos 20-08-2014 - 23:45

Pe pesedisti ii intereseaza acuma de liberali caci le e frica de vreo schimbare a majoritatii parlamentare prin masinatiunile basiste tipice.

digital 20-08-2014 - 21:44

johanna e o excrescență bă-șhită!

Cretinu USD-USL-PSD 21-08-2014 - 07:54

Pot sa zic si eu ceva? Io cre ca tont Domnul ponta e mai bun dintre ei care lupta cu tirania lu Basescu. Iohanisul asta nu are creier ca la noi sa ne promita ca vom face o viata buna la care stranepotii nostrii sa viseze. Sa nu mai plecam sa muncim in Italia si anglia si sa putem muncii si in rusia China sau corea din deal adica nord. Vrem mai mult decat ioropa asta ca vrea sa contoleze justitia care la abuzat pe Domnul Profesor felix care zice tiranul. Sarumana Domnul sova, ca bine le mai ziceti cu scoala matale.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS