Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Raport oficial: Încălzirea globală va devasta omenirea până în 2050 | Ce decizii s-au luat la Adunarea generală a Fundației Colegiului Național de Apărare | Marea familie FRFK | 5 motive pentru care rujurile mate sunt cele mai indicate pentru plaja | Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business?

Familia, căsătoria şi homosexualii. Neînţelegeri fundamentale în USL

Scris de :     2013-06-06 17:47

Familia, căsătoria şi Constituţia. Homosexualii bagă zâzanie în USL. Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au întâlnit pentru a domoli spiritele. În schimb, au declarat că au poziţii fundamental diferite.

Familia, căsătoria şi Constituţia. Homosexualii bagă zâzanie în USL

Familia, căsătoria şi Constituţia. Homosexualii bagă zâzanie în USL

Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat miercuri un amendament care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, renunţându-se la forma actuală, care prevedea că familia se întemeiază pe căsătoria între soţi. “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor” – este amendamentul adoptat de comisie la articolul din Constituţie privind familia.

Premierul Victor Ponta a venit joi la Palatul Parlamentului pentru a discuta cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu membrii liberali ai Comisiei de revizuire a Constituţiei cu privire la modificarea Legii fundamentale. Discuţiile, la care au participat şi social-democraţii din Comisia de revizuire a Constituţiei şi care ar viza definirea căsătoriei în Constituţie, s-a desfăşurat în biroul lui Crin Antonescu de la Senat.

Premierul Victor Ponta a declarat joi cu privire la definirea căsătoriei ca fiind între un bărbat şi o femeie că Legea fundamentală nu trebuie să prevadă tot. “Eu de principiu cred – şi asta am discutat şi cu colegii mei – că o Constituţie nu trebuie să prevadă tot, altfel, facem o Constituţie de 5.000 de articole şi după acea o să ne pară rău”, a spus Ponta întrebat cum vede definirea în Constituţie a căsătoriei ca fiind între un bărbat şi o femeie. El a susţinut că Legea fundamentală trebuie să prevadă nişte lucruri la nivel de principiu.

De asemenea, după discuţiile de joi, Victor Ponta şi-a menţinut poziţia, spunând că, “dacă ceva funcţionează, nu trebuie schimbat” (n.red. – referire la formularea existentă în actuala Constituţiefamilia se întemeiază pe căsătoria între soţi”). La rândul său, Crin Antonescu a spus clar că nu este de acord cu Victor Ponta, optând pentru “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie” .

Crin Antonescu, a declarat joi că votul în cazul amendamentului privind definirea în Legea fundamentală a căsătoriei ca fiind între bărbat şi femeie ar putea fi reluat în situaţia în care se va solicita acest lucru, punctând că în cadrul USL există opinii diferite vizavi de această definiţie.

“Noi am dat un vot pe chestiunea aceasta. Dacă se va solicita reluarea votului, cum s-a întâmplat şi în alte cazuri, o repronunţare, o vom face. În ce mă priveşte îmi menţin poziţia”, a spus Antonescu, la Palatul Parlamentului, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta. El a afirmat că nu există o decizie la nivelul USL în cazul reluării votului, arătând că hotărârile se iau în cadrul Comisiei de revizuire a Constituţiei. “Da, pe acest subiect, în contextul în care el a ajuns să fie discutat, există nişte puncte de vedere diferite. Este foarte simplu. Se va reveni finalmente asupra articolului. Dacă el va avea două treimi pentru forma veche sau forma care s-a adoptat ieri va trece, dacă nu, nu. Dl prim-ministru are o părere. Eu am o alta”, a adăugat Antonescu.

“Aş dori să fac o precizare fiindcă am văzut că există această teamă în legătură cu faptul că s-ar dilata foarte tare Constituţia, ar deveni foarte stufoasă şi aşa mai departe. Sigur că aici s-a discutat, s-au făcut foarte multe amendamente, le-am luat în considerare pe toate – amendamente de la grupurile politice, de la societatea civilă, dar şi acest lucru se va vedea la final. Noi am avut şi avem în vedere textul, volumul Constituţiei să nu crească sau nu crească semnificativ. Faptul că se discută mai multe variante, uneori se discută pe un cuvânt, nu suplimentează textul, iar în ceea ce priveşte calendarul suntem încadraţi în ceea ce s-a propus”, a subliniat preşedintele Comisiei. El a indicat că lucrările comisiei se desfăşoară într-un ritm alert, dar “fără ca cineva să fie împiedicat să-şi susţină punctul de vedere sau vreun amendament să fie trecut cu vederea”.

“Cred că aşa cum decide Comisia aşa merge în plen. Eu nu sunt vreun expert extern. Comisia a lucrat foarte bine şi lucrează foarte bine sub presiunea timpului. Important este să arătăm voinţa politică a noastră ca lideri USL, să avem o Constituţie europeană foarte eficientă şi să ne ţinem de program. Dacă nu reuşim să ţinem calendarul ieşim din anul acesta şi efectul principal ar fi acela referitor la regiuni, acolo e graba”, a afirmat Victor Ponta, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă varianta cu doi soţi privind definirea căsătoriei ar fi fost mai bună decât cea decisă miercuri de Comisie ca uniune dintre un bărbat şi o femeie.

Premierul a mai explicat că actuala prevedere din Constituţie referitoare la căsătorie este foarte clară şi nu crede că “este necesar să se modifice ceva ce până acum a mers foarte bine”. “Eu cred că actuala prevedere constituţională referitoare la căsătorie, după care desigur avem Codul civil, e foarte clară. Această modificare constituţională trebuie să fie cât mai suplă. Pentru noi este important să avem o Constituţie care să ne permită în următorii 10 – 20 de ani să nu trebuiască să schimbăm Legea fundamentală din şase în şase luni. Nu e un lucru normal. Trebuie să avem Constituţie îndreptată spre ideea de supleţe şi de a nu pune în Constituţie o mulţime de interdicţii care după aceea nu ştim ce să facem cu ele”, a mai spus Ponta.




Alte stiri din: Politica interna Afisari - 153
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante