Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Praful radioactiv de la Cernobîl este încă o problemă serioasă | Pentagonul aduce drone militare MQ-9 Reaper în România | Raport oficial: Încălzirea globală va devasta omenirea până în 2050 | Ce decizii s-au luat la Adunarea generală a Fundației Colegiului Național de Apărare | Marea familie FRFK

PNL va iniţia revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

Scris de :     2018-09-24 16:06

Conducerea PNL a decis, luni, să iniţieze procedura de revocare a lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru încălcări repetate ale Regulamentului Camerei, a anunţat liderul liberalilor Ludovic Orban.

De asemenea, PNL va depune moţiuni simple împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, a ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi a ministrului Educaţiei, Valentin Popa, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban, la finalul Biroului Executiv.

”Am luat decizia de a continua asaltul asupra Guvernului cu moţiuni îndreptate împotriva miniştrilor care sunt complet neperformanţi, incapabili şi care produc un adevărat dezastru în domeniile lor de activitate”, a afirmat Orban.

Prin urmare, PNL va depune la Senat o motiune simplă împotriva ministrului Transporturilor, Lucian Şova, căruia îi impută incapacitatea de a absorbi fonduri europene, blocarea proiectelor şi faptul că nu a demarat niciun proiect nou din cadrul Master Planului.

O altă moţiune îl vizează pe ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, căruia i se reproşează politica bugetară dezastruoasă care a dus la scăderea puterii de cumpărare a românilor, precum şi ”jefuirea” bugetelor locale.

Liberalii vor depune o moţiune simplă şi împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa.

Conform Regulamentuui Camerei Deputaţilor, preşedintele acestui for poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus şi căruia îi aparţine funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.




Alte stiri din: Politica interna Afisari - 45
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante