Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Primul transplant de creier | Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari | Rusia influențează opinia publică răspândind știri false | Care sunt alimentele care combat insomnia

Scandal în ALDE

Scris de :     2017-03-19 17:49

Co-președintele ALDE Daniel Constantin a părăsit lucrările Delegației Permanente ALDE, însoțit de un grup de membri ai formațiunii, și denunță reuniunea ca fiind nestatutară.

Majoritatea celor care s-au aflat alături de Constantin sunt foști membri ai Partidului Conservator, patru dintre aceștia ocupând funcții, în prezent, de secretari de stat.

“Am ieșit astăzi din Delegația permanentă pentru că am constatat că se încalcă statutul în mod constant. Se dorește cu orice preț convocarea congresului (…) să se stingă eventualele nemulțumiri, crezând că asta va fi o soluție. Nu va fi o soluție. (…) Suntem într-o situație pe care nu ne-am dorit-o. ALDE s-a format acum doi ani de zile, ca o înțelegere verbală și nescrisă între mine și Călin Popescu-Tăriceanu. De doi ani de zile și până acum am fost în situația în care ne-am respectat toate angajamentele și toate promisiunile. (…) Din păcate, încerc de câteva săptămâni de zile să am discuții constructive cu cei care au format fostul Partid Liberal Reformator, în frunte cu Călin Popescu-Tăriceanu. Aceste discuții constructive n-au ajuns la un punct comun”, a afirmat Constantin.

El a mai spus, referindu-se la ”speculațiile” din spațiul public privind organizarea unui congres, că nu există nicio neînțelegere. Totodată, el a reamintit faptul că a anunțat că nu-și va depune candida pentru funcția de președinte ALDE.

“Am convenit acum patru luni de zile că vom avea președinte unic. Am convenit că nu voi candida pentru funcția de președinte, ci voi ocupa funcția de președinte executiv. Ca atare, nu acesta a fost motivul acestor dispute care, din păcate, regret profund că au ieșit în spațiul public. Motivele neînțelegerilor au fost legate de modalitatea în care se iau decizii în ALDE. N-am acceptat și nu o să accept ca cineva din afara partidului din care fac parte să ia decizii în partidul nostru, cu acceptul unuia dintre copreședinți. Asta este marea problemă pe care o avem și ăsta este pericolul pe care îl avem… din păcate îl va avea ALDE în perioada următoare. (…) Nu voi accepta ca în partidul pe care nu-l voi părăsi să fie luate decizii în mod unilateral”, a argumentat vicepremierul.

Potrivit acestuia, componența Delegației permanente a ALDE “nu este cea statutară”.

“Am agreat miercuri și am convocat Delegația Permanentă, însă secretariatul, dintr-o anumită parte, a convocat alți colegi. În conformitate cu statutul agreat acum doi ani de zile, normele tranzitorii spun foarte clar: componenta delegației permanente e formată din delegația permanentă a PLR și Consiliul național al PC. Este foarte clar acest lucru și am vrut să-l aduc la cunoștința ședinței de astăzi. Din motivul ăsta am intrat împreună cu colegii acolo și am spus: ‘Oameni buni, nu s-au convocat toți oamenii în Delegația Permanentă. Nu pot să particip sau să validez convocarea congresului pe o delegație care nu există. Mai mult, în statutul ALDE, la art 56, se spune că Delegația Permanentă este cea care convoacă congresul, la solicitarea Biroului Executiv sau de jumătate plus unu din delegațiile permanente teritoriale. Delegațiile permanente teritoriale nu sunt statutare. Așadar, se încearcă convocarea congresului de organisme care nu există”, a punctat Constantin.

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, duminică, referindu-se la gestul lui Daniel Constantin de a părăsi lucrările Delegației Permanente Naționale, că ”puseurile de orgolii nu sunt firești”, subliniind că fiecare trebuie să-și definească obiectivele.

”Nu s-a discutat (n.r. — retragerea sprijinului pentru Daniel Constantin pentru funcția de vicepremier) acest lucru pentru că, împreună cu colegii mei, plecăm totuși de la premisa unei necesare colaborări în ALDE. Dacă astăzi cei care au plecat în mod demonstrativ din ședință doresc să purtăm o discuție și să revină la gânduri mai bune, să respecte democrația și performanța în partid, nu văd de ce am face un astfel de gest. (…) Eu nu pot să schimb caracterul oamenilor, nici comportamentul lor. Da, putem să instalăm reguli democratice mai clare și care să ducă până la urmă la decizii bazate pe votul majorității”, a declarat Tăriceanu, la Palatul Parlamentului.

Liderul ALDE a adăugat că sprijinul politic nu îl dă el, personal.

“Sprijinul politic nu-l dau eu, personal, îl dă până la urmă structura de conducere abilitată, conform statutului. O să vedem în perioada următoare. Eu cred că aceste puseuri de orgoliu nu sunt firești, dar fiecare până la urmă își modulează acțiunea cum crede de cuviință. (…) Sigur că trebuie să împărțim aceleași seturi de valori. Dacă avem obiective diferite, fiecare trebuie să și le definească în parte și, în funcție de dorința majorității, mergem într-o direcție sau alta. S-ar putea ca și eu să nu găsesc întotdeauna susținerea necesară pentru direcția în care vreau să meargă partidul. (…) Dacă ne lovim de capriciile unei persoane din conducere… Până la urmă partidul trebuie să meargă înainte și decizia îi aparține Delegației Permanente, care este singurul for statutar”, a arătat președintele Senatului.

El a subliniat că în cazul în care va exista o situație de blocaj în partid, determinată de unul din președinți, partidul nu poate să stea ”imobilizat”. “Și atunci este această instanță, care este mai înaltă și mai puternică decât votul unei persoane, fie el și copreședinte, care este Delegația Permanentă. Conform Statutului este abilitată să ia deciziile cele mai reprezentative. (…) Nici să stea un partid întreg la șantajul unei persoane, nu se poate”, a mai spus Tăriceanu.

Întrebat dacă există riscul ruperii ALDE în acest moment, Tăriceanu a replicat: “Nu știu. (…) Nu există decât un singur partid, care este ALDE. Membrii care vor să continue și să respecte până la urmă regulile statutare și de democrație, merg înainte. Și, cu cât sunt mai mulți, cu atât mai bine”.

Delegația permanentă a ALDE a decis convocarea Congresului extraordinar al formațiunii în 21 aprilie, iar cel ordinar în 22 aprilie, la Palatul Parlamentului, a anunțat copreședintele formațiunii politice, Călin Popescu-Tăriceanu.

Totodată, el a precizat că va candida pentru funcția de președinte al ALDE.

“Delegația permanentă, în pofida plecării unor colegi din sală, s-a ținut conform statutului, în cvorum. (S-a aprobat — n.r.) convocarea Congresului extraordinar în data de 21 aprilie, la Palatul Parlamentului. A fost aprobată ordinea de zi a Congresului extraordinar. Norma de reprezentare a fost stabilită după trei criterii — 30 % din ponderea numărului de delegați va fi dată de numărul de membrii ai organizației, 30 % de rezultatele la alegerile locale și 40 % de rezultatele la alegerile parlamentare”, a precizat Tăriceanu.

Potrivit acestuia, s-a pus problema organizării statutare a Delegației Permanente Naționale a ALDE.

“Am explicat colegilor mei — în situația în care unul din președinți se opune organizării unui congres sau altor decizii importante, atunci sigur că este datoria și obligația statutară a forului celui mai important de conducere între congrese, care este delegația, să se convoace. Statutul prevede ca jumătate plus unu din organizațiile teritoriale care doresc convocare să o poată face. Și astăzi au fost în mod statutar 111 membri din cei 185 ai Delegației Permanente, drept pentru care am hotărât organizarea Congresului extraordinar în ziua de 21 și ținerea Congresului ordinar în ziua de 22. Congresul ordinar va avea două puncte importante pe ordinea de zi — dezbaterile politice și adoptarea unor documente. (…) A doua componentă — alegeri pentru structurile de conducere la nivel național”, a detaliat Tăriceanu.




Alte stiri din: Politica interna Afisari - 49
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Cum va fi VREMEA în decembrie, ianuarie şi februarie 2018 Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante