Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Ce se modifică la YouTube | Stația Spațială Internațională poate fi explorată prin Google Street View | Cu cât s-a vândut pușca de vânătoare a lui Ceaușescu | Hotărâri ale Sfântului Sinod | Angela Gheorghiu, alături de Jose Carreras și Placido Domingo

ADMITERE MEDICINA 2017. Detalii despre concurs si inscriere UMF Carol Davila

Scris de :     2017-07-11 11:00

 

Admiterea în anul universitar 2017 – 2018 – Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti. Metodologia proprie a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti este realizată în conformitate cu:

  • prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011;
  • prevederile Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificarile şi completările ulterioare;
  • prevederile O.U.G. nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă peste locurile finanţate de la bugetul de stat, aprobată cu modificari prin Legea nr. 441/2001 cu modificările ulterioare;
  • H.G. nr. 1004/2002 privind stimularea elevilor şi studenţilor care au primit distincţii la olimpiadele şcolare universitare organizate pentru învăţământul preuniversitar;
  • Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere pentru studiile universitare de licenţă în Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.
  • Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 6102/15.12.2016 pentru aprobarea Metodologiei Cadru privind organizarea admiterii în ciclurile universitare de licenţă, de master şi de doctorat pentru anul universitar 2017-2018.
  1. În UMF „Carol Davila” București, pentru ciclul de studii universitare de licență, admiterea se organizează pe domenii de licență la următoarele specializări:
  2. specializări cu reglementare sectorială în U.E.

– Medicină – 360 credite (durata de studii 6 ani)

– Medicină Dentară – 360 credite (durata de studii 6 ani)

– Farmacie – 300 credite (durata de studii 5 ani

– Moașe și Asistență Medicală – 240 credite (durata de studii 4 ani)

  1. specializări cu reglementare generală în U.E. – 180 credite (durata de studii 3 ani)

– Balneofiziokinetoterapie şi recuperare

– Tehnică Dentară

III. Concursul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2017–2018 pe domenii de studii va avea loc în ziua de 26.07.2017 pentru toate facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie.

Înscrierile se vor face în perioada 12 – 20.07.2017 între orele 800– 1600 după cum urmează:

– miercuri 12 iulie, între orele: 800 – 1600;   – luni 17 iulie, între orele: 800 – 1600;

– joi 13 iulie, între orele 800 – 1600;          – marți 18 iulie, între orele: 800 – 1600;

– vineri 14 iulie, între orele 800 – 1600;               – miercuri 19 iulie, între orele: 800 – 1600;

– sâmbătă 15 iulie – nu se fac înscrieri;      – joi 20 iulie, între orele: 800 – 1600.

– duminică 16 iulie – nu se fac înscrieri;

  1. Înscrierea candidaţilor se va face la secretariatele facultăţilor, respectiv pentru Facultatea de Medicină – Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8, sector 5, pentru Facultatea de Medicină Dentară – Calea Plevnei, nr. 19, sector 5, pentru Facultatea de Farmacie – str. Traian Vuia, nr. 6, sector 1 şi pentru Facultatea de Moaşe şi Asistennţă Medicală (FMAM) – Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8, sector 5.
  1. Taxa de înscriere este de 250 lei pentru toate facultăţile şi specializările; 75% din cuantumul taxei reprezintă taxa administrativă, iar 25% taxa de participare; în cazul retragerii din concurs înaintea desfaşurării probelor, doar taxa de participare va fi returnată.

Taxa de înscriere va fi plătită în contul*:

Cont: RO 57 TREZ 70220F330500XXXX

Cod Fiscal: 4192910

Banca: Trezoreria Sector 2 Bucureşti

Beneficiar : Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti- Facultatea de  Medicină, Facultatea de  Medicină Dentară,  Facultatea de Farmacie sau Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală,respectiv facultatea la care se înscriu candidaţii.

*Plata se efectuează numai la oficiile poştale prin mandat poştal!

 Potrivit  legii, copiii personalului didactic aflat în activitate sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă din Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti. Pentru anul universitar 2017-2018, Senatul UMF “Carol Davila” aprobă scutirea de taxă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licenţă pentru urmatoarele categorii de candidaţi:

  • orfanii de ambii părinţi;
  • candidaţii instituţionalizaţi în aşezăminte de ocrotire sau din plasament familial;
  • copiii din familiile afectate de catastrofe naturale;
  • eroii revoluţiei române şi copiii acestora;

Actele doveditoare vor fi prezentate, spre aprobare, secretarilor şefi ai facultăţilor care organizează concurs de admitere; Aprobarea scutirii de taxă se face de către comisiile tehnice de înscriere pe facultăți.

Scutirea de la plata acestor taxe se face num ai pe baza documentelor doveditoare prezentate de candidați respectiv:

  1. copii după certificatele de deces ale părinţilor, în cazul celor orfani de ambii părinţi (până la vârsta de 26 ani ai candidatului);
  2. adeverinţă de la Casa de copii sau de plasament familial;
  3. copie a certificatului de deces al părintelui „Erou martir al Revoluţiei”;
  4. adeverinţe pentru copiii cadrelor didactice aflate în activitate, conform legii;
  1. Candidaţii vor prezenta pentru înscriere următoarele acte:
  1. Cererea tip de înscriere, completată la secretariat pe calculator şi semnată de către candidat, dupa examinarea conformităţii datelor solicitate de formularul respectiv;

Pentru admiterea în anul universitar 2017–2018 este posibilă şi pre-înscrierea on-line a candidaţilor; formularul se găseşte pe site-ul UMF “Carol Davila” (www.umf.ro). Candidaţii vor printa formularul completat şi – sub semnatura personală – îl vor prezenta la Secretariat, împreună cu celelalte acte, acesta constituind cererea de înscriere.

  1. Diploma de bacalaureat – în original și copie (pentru cei care se înscriu la a doua Facultate este obligatoriu însoţită de copie a Diplomei de licenţă şi a foii matricole).

Candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile corespunzatoare anului universitar 2016-2017,  pot prezenta la înscriere pentru sesiunea imediat urmatoare examenului de bacalaureat în anul 2017, în locul diplomei de bacalaureat, adeverinţa eliberată de către liceu (în original), în care trebuie menţionate obligatoriu media generală de la Bacalaureat, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate al adeverinţei şi faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat.

Neprezentarea diplomei de bacalaureat în original sau a adeverinţei, în original, din vina exclusivă a candidatului admis pe locuri finanţate de la bugetul de stat până la data de 01.10.2017, duce la pierderea locului finanţat de la buget.

  1. Diploma echivalentă cu cea de bacalaureat – recunoscută de M.E.N.(în cazul absolvenţilor de liceu care au susţinut examenul de bacalaureat în afara României).
  2. Adeverinţa din care să rezulte calitatea de student (pentru studenţii care urmează o a doua specializare);
  3. Diploma de licenţă sau diploma echivalentă cu aceasta, pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior care doresc să urmeze o a doua specializare;
  4. Carte de identitate sau paşaportul valabil;
  5. Certificatul de naştere în copie;
  6. Certificat de căsătorie, copie (dacă este cazul);
  7. Adeverinţă medicală eliberată, după caz, de către medicul şcolar sau de către medicul de familie care atestă că persoana respectivă este aptă din punct de vedere medical – în original;
  8. Patru fotografii color tip buletin;
  9. Dovada achitării taxei de înscriere (mandat poştal);
  10. Dosar plic.

Înscrierea la concursul de admitere se face personal, pe baza cărții de identitate /pașaportului și a celorlalte documente prevăzute în metodologia de admitere. Înscrierea la concursul de admitere se poate face, în numele candidatului, și de către o altă persoană pe bază de procură.

VII. Înscrierea şi înmatricularea olimpicilor se va face pe baza listei M.E.N., care va fi comunicată secretariatelor facultăţilor. Candidaţii la studiile universitare de licenţă, care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de către M.E.N., beneficiază de dreptul de a se înscrie, fără susţinerea concursului de admitere, pe locuri finanţate de la buget.

De asemenea, U.M.F. “Carol Davila” acceptă pentru înscriere la studiile universitare de licenţă, fără concurs de admitere, candidaţii care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele naţionale recunoscute de M.E.N., la disciplinele Biologie, Fizică şi Chimie.

U.M.F. ”Carol Davila” București acordă, în afara cifrei de școlarizare finanțate de la buget, 4 locuri fără taxă de școlarizare (la FMAM) absolvenților cu diploma de bacalaureat proveniți din centrele de plasament, în condițiile prezentei Metodologii.

Conform legii, un candidat declarat admis poate beneficia de un loc de la buget o singură dată pentru fiecare din cele 3 cicluri de studii universitare (licenţă, masterat, studii doctorale). Depaşirea duratei învăţământului gratuit, prevazută de lege, se suportă de către studenţi, prin plata taxei aferente şcolarizării în ciclul respectiv de studii universitare.

La înscriere, candidaţii vor primi o legitimaţie de concurs tip.

 

VIII. Repartizarea locurilor pe cele 4 Facultăţi ale UMF “Carol Davila”, conform aprobării Senatului UMF “Carol Davila”, este următoarea:

Tabel 1

Specializarea Durata de studiu- nr. credite Nr. locuri finanţate de la buget din care nr. locuri pentru rromi Nr. locuri absolvenți din centre de plasament Nr. locuri pt. etnici români din R.Moldova Nr. locuri cu taxă
Medicină 6 ani -360 credite 520 2     200
Medicină dentară 6 ani -360 credite 155 1     125
Farmacie 5 ani -300 credite 155 1     70
FMAM Moaşe, Asistenţă medicală generală 4 ani -240 credite 100 2 2   15
Alte specializări 3 ani -180 credite 70 2 2   30
Total 1000 8 4   440

 

În planul de şcolarizare în instituţii militare de învăţământ din Ministerul Apărării Naţionale, pentru Institutul Medico–Militar, cifra de şcolarizare în anul universitar 2017-2018 este de 30 de locuri repartizate astfel:

  • Medicină – 22 locuri la Ministerul Apărării Naționale;
  • 5 locuri la Ministerul Afacerilor Interne;
  • Medicină dentară – 1 loc la Ministerul Apărării Naționale;
  • Farmacie – 2 locuri la Ministerul Apărării Naționale.

Admiterea pe aceste locuri se va susţine la aceeaşi dată şi în aceleaşi condiţii de concurs ca şi la facultăţile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.

Înscrierea candidaţilor şi informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Institutul Medico – Militar, str. Institutului Medico–Militar, nr. 3–5, sector 1, Bucureşti, tel: 021/319.60.06; fax: 021/319.70.61.

 

  1. Taxa de studiu stabilită de Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2017–2018 este de 9000 lei /an de studiu pentru Medicină, Medicină dentară şi Farmacie şi 6000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa de studiu anuală va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală).

 

  1. Desfăşurarea examenului de admitere în UMF “Carol Davila” Bucureşti – sesiunea iulie 2017
  1. Listele nominale ale candidaţilor în ordine alfabetică, sălile în care se desfăşoară concursul de admitere şi repartiţia candidaţilor pe săli vor fi afişate la avizierele Facultăţii de Medicină (pentru specializările Medicină şi F.M.A.M.), respectiv ale Facultăţii de Medicină Dentară şi Facultăţii de Farmacie în preziua concursului de admitere.
  1. Candidaţii au obligaţia de a verifica exactitatea datelor înscrise pe listele afişate şi de a aduce imediat la cunoştinţa comisiei de admitere, prin secretariatele facultăților, eventualele neconcordanţe faţă de datele din cererea de înscriere tip sau faţă de actele depuse la dosar. După începerea concursului, pe listele afişate nu se mai admit nici un fel de modificări.
  1. Accesul candidaţilor în săli, în ziua concursului de admitere, se va face pe baza cărţii de identitate sau a paşaportului  valabil precum şi a legitimaţiei de concurs tip, eliberată la înscriere de către Secretariatele Facultăţilor, începând cu ora 800, pentru toate facultăţile din U.M.F. “Carol Davila”.
  2. La intrarea în sala de concurs supraveghetorii verifică identitatea fiecărui candidat  pe baza actului de identitate iar candidatul semnează în tabelul de prezenţă.
  3. Candidaţii sunt aşezaţi în sală în ordine alfabetică, conform listelor finale afişate, cu excepţia perechilor soţ-soţie, fraţi-surori, care au obligaţia, sub sancţiunea anulării lucrării şi eliminării din concurs, să semnaleze şefului de sală aceste situaţii, pentru a putea fi aşezaţi separat. Candidaţii aflaţi în sală pot declara, sub semnătură, situaţiile menţionate mai sus. Fiecare candidat se aşează pe locul indicat prin legitimaţia de concurs lipită pe masă şi care are acelaşi număr ca şi cel de pe legitimaţia de concurs tip primită la înscriere. Candidaţii ocupă numai locurile indicate de organizatori şi nu au voie să le schimbe între ei. În cazul în care locul desemnat iniţial nu este corespunzător, candidatul poate fi mutat pe un loc disponibil, dar numai la indicaţia şefului de sală. Candidaţii sunt aşezaţi în sală în aşa fel încât să rămână cel puţin un loc liber între 2 candidaţi.
  4. În prezenţa candidaţilor, şefii de sală citesc instrucţiunile privind modul de desfăşurare a concursului.
  5. Începând cu ora 830 se distribuie candidaţilor chestionarele pentru răspunsuri. Fiecare candidat are obligaţia de a verifica chestionarul pentru răspunsuri, pentru a se identifica eventualele greşeli de tipărire, caz în care chestionarul respectiv va fi înlocuit.
  6. După distribuirea chestionarelor de concurs, supraveghetorii fac instructajul candidaţilor şi verifică corectitudinea datelor de identificare înscrise pe chestionarul de concurs.
  7. Anterior orei de începere a concursului, supraveghetorii distribuie caietele cu întrebări pentru concurs pe cele 4 tipuri. Fiecare candidat are obligaţia să verifice caietul cu întrebări, fiind înlocuite caietele cu greşeli de tipar. Candidaţii poartă întreaga responsabilitate a notării corecte a numărului caietului cu întrebări pentru concurs pe chestionarul de răspuns.
  8. Candidaţii care nu sunt prezenţi în sală în momentul deschiderii plicurilor cu caietele cu întrebări nu mai au acces în sala de concurs, pierzând astfel dreptul de a susţine proba scrisă.
  9.  În timpul probei scrise de concurs, candidaţii nu au voie să consulte nici un fel de material, să discute cu alţi candidaţi, să copieze; se interzice, de asemenea, folosirea de către candidaţi a minicalculatoarelor proprii, a telefoanelor mobile sau a oricăror dispozitive electronice de comunicare. Cei surprinşi asupra faptului sunt eliminaţi din concurs. Materialele documentare sunt depozitate într-un loc al sălii unde candidaţii nu au acces până la finalul concursului. În acelaşi loc se vor depozita şi telefoanele mobile, închise pe toată durata probei de concurs.
  10. Orice fraudă sau tentativă de fraudă dovedită, care contravine disciplinei sau eticii concursului, se soldează cu excluderea imediată a candidatului din concursul de admitere.
  11.  Concursul de admitere se desfăşoară după un sistem tip grilă al întrebărilor (complement simplu, complement grupat).
  12.  Chestionarele de concurs trebuie completate corect, fără ştersături după următoarele reguli:
  1. Pentru completare se foloseşte, în mod obligatoriu, pix negru sau albastru închis;
  2. Pentru marcarea răspunsurilor corecte se completează integral căsuţele respective iar căsuţele corespunzătoare răspunsurilor greşite se lasă necompletate;
  3. Nu se admit chestionare de concurs cu ştersături sau corecturi care pot produce interpretări eronate din partea sistemului electronic de prelucrare a răspunsurilor.
  1. Candidaţii care fac greşeli sau ştersături ce pot fi considerate semne distinctive pe chestionarul de concurs îşi pot transcrie chestionarul, fără a depăşi însă timpul destinat acestei probe. În aceste conditii, chestionarul iniţial este anulat pe loc de către responsabilul de sală, sub semnătură; chestionarele de concurs anulate sunt predate comisiei, conţinutul lor nefiind luat în considerare.

Se atenţionează candidaţii să ia în calcul timpul necesar completării unui nou chestionar de concurs, care poate fi, uneori, de 15-20 minute, pentru a nu risca expirarea timpului pentru proba de concurs, înaintea finalizării completării noului chestionar de concurs.

  1.  Pentru ciornă se pot utiliza numai coli de hârtie cu ştampila de concurs care sunt primite de la supraveghetori.
  2.  Din momentul începerii probei scrise nici un candidat nu poate părăsi definitiv sala decât după minimum 30 de minute şi numai după ce a predat lucrarea şi a semnat borderoul de predare a acesteia. După părăsirea sălii, niciunui candidat nu îi este permisă revenirea (pe perioada desfăşurării probei) pentru niciun motiv, cu excepţia situaţiei în care un candidat are necesităţi fiziologice, caz în care este însoţit de 2 supraveghetori şi poate lipsi din sală maximum 10 minute. Timpul absenţei din sală nu prelungeşte durata probei pentru candidatul respectiv.
  3.  Timpul de concurs (durata probei scrise) începe din momentul în care în sala de concurs a fost distribuit ultimul caiet cu întrebări pentru concurs. Şeful de sală notează la loc vizibil şi informează candidaţii despre ora de începere şi ora de finalizare a concursului.
  4.  Durata probei scrise este de 2 ore si jumătate în cazul specializărilor Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, 2 ore pentru admiterea la specializările Asistenţă Medicală generală şi Moaşe şi, respectiv 1 ora şi jumatate pentru celelalte specializari ale F.M.A.M.
  5.  La Facultăţile de Medicină şi Medicină Dentară concursul de admitere include două discipline (Biologie obligatoriu şi, la alegere, Fizică sau Chimie), totalizând un numar de 100 întrebări, din care 60 pentru proba obligatorie şi 40 pentru cea la alegere.

La Facultatea de Farmacie, concursul de admitere include doua discipline (Chimia organică obligatoriu şi, la alegere, Biologie vegetală sau Anatomia şi Fiziologia omului), totalizând un număr de 100 întrebări, din care 60 pentru proba obligatorie si 40 pentru cea la alegere .

La Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală – pentru specializările Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală, concursul de admitere include două discipline (Biologie obligatoriu şi, respectiv, Fizică sau Chimie la alegere), cu un număr total de 80 de întrebări (60 pentru proba obligatorie şi 20 pentru cea la alegere). Pentru restul specializărilor de la FMAM (Tehnică dentară, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare) concursul de admitere include Biologia ca disciplină obligatorie, respectiv Fizica sau Chimia ca disciplină la alegere, totalizând un număr de 60 de întrebări, dintre care 40 pentru proba obligatorie şi 20 pentru cea la alegere.

Candidaţii vor specifica obligatoriu pe fişa de înscriere disciplina la alegere la care vor susţine concursul de admitere.

  La sfârşitul probei scrise, candidaţii predau chestionarul de concurs şefului de sală şi semnează în tabelul de predare al acestuia.Caietul cu întrebări rămâne în posesia candidatului, cu excepţia celor care, indiferent din ce motiv, părăsesc sala înainte de finalizarea probei scrise.

  1. Tematica si bibliografia concursului de admitere sunt cele afişate pe site-ul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” şi la Decanatele Facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi F.M.A.M.

XII. Corectarea lucrărilor

  1. Corectarea lucrărilor/chestionarelor de concurs se realizează imediat după finalizarea probei scrise, în sala de concurs, în prezenţa candidatului şi a unui martor (din rândul candidaţilor care semnează pe chestionar alături de candidat), prin citire computerizată (scanare) sau prin corectură manuală, în cazul imposibilităţii realizării corecturii electronice urmând, ulterior, verificarea tot prin citire computerizată a rezultatelor. În urma reverificărilor, punctajele comunicate în sală pot suferi modificări. Pe durata corectării lucrărilor, candidaţii rămân pe locurile stabilite la intrarea în sală.
  2. Fiecare întrebare are un singur răspuns corect (materializat prin completarea integrală a căsuţei corespondente) pentru care se acordă un punct. Punctajul maxim al probei de concurs este de 100 puncte pentru facultăţile de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie, 80 puncte pentru Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală şi 60 puncte pentru restul specializărilor din cadrul FMAM. Punctajul obţinut se transformă în note.
  3. Nota minimă de admitere nu poate fi mai mică de 5(cinci) sau decât un număr minim de puncte echivalent.

4.Pentru specializările cu reglementare sectorială şi reglementare generală, criteriul de clasificare este reprezentat de punctajul obţinut la proba scrisă.

  1. În cazul existenţei mai multor candidaţi cu punctaj/notă egală cu cea a ultimului loc finanţat de la buget, criteriile de departajare sunt:
  2. punctajul obţinut la disciplina obligatorie (biologie pentru Facultatea de Medicină, Medicină Dentară şi FMAM, respectiv chimie organică pentru Facultatea de Farmacie).
  3. media obţinută la examenul de bacalaureat.
  4. Listele provizorii (generate după admitere, înaintea contestațiilor) cu rezultatele concursului de admitere, verificate şi aprobate de Comisia Centrală de Admitere, se aduc la cunoştinţa celor interesaţi prin afişare pe pagina de internet a universitatii şi la sediile facultăţilor, la loc vizibil, specificându-se ora şi data afişării.
  5. Lista candidaţilor admişi se afişează în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut și în limita locurilor finanţate de la buget acordate fiecărei facultăţi în parte. Lista candidaţilor respinşi se afişează în ordine alfabetică.
  6. Rezultatele concursului de admitere devin definitive (finale) după soluţionarea contestaţiilor.
  7. Listele definitive (generate după soluționarea contestațiilor) ce cuprind rezultatele definitive și incontestabile ale concursului de admitere vor fi afişate la avizierele facultăţilor după termenul de contestaţii şi rezolvare a acestora.
  8. După afișarea rezultatelor definitive (finale), actele candidaţilor respinşi se restituie acestora, la cerere, pe baza cărţii de identitate, în cel mult 48 de ore de la depunerea cererii, fără perceperea vreunei taxe. Actele pot fi restituite şi persoanelor care prezintă împuternicire notarială legalizată.

Conform reglementărilor legale în vigoare, UMF “Carol Davila” Bucureşti poate şcolariza, pentru anul universitar 2017-2018, în limita locurilor aprobate de către Senat, studenţi în regim cu taxă, care au susţinut concurs de admitere, dar nu au obţinut punctaj/notă corespunzătoare locurilor bugetate în ordine descrescătoare a punctajelor/notelor (Tabel 1).

Candidaţii interesaţi de această formă de şcolarizare, vor depune cerere la Decanatele Facultăţilor.

Analizarea şi aprobarea cererilor se va face în perioada următoare concursului de admitere.

Lista candidaţilor admişi în regim cu taxă va fi afişată la Secretariatul fiecărei facultăţi.

Pentru a dobândi calitatea de student, candidaţii acceptaţi la forma cu taxă, trebuie să achite prima tranşă a taxei, în cuantum de 4500 lei pentru Medicină, Medicină dentară, Farmacie şi 3000 lei pentru FMAM. În caz contrar, pierd dreptul de înmatriculare ca student în anul universitar 2017-2018.

XIII. Contestaţii

  1. Contestaţiile privind conţinutul întrebărilor scrise sau corectitudinea grilei oficiale de răspunsuri se înregistrează la comisiile de admitere ale facultăţilor şi se depun în termen de 2 ore de la finalizarea probei scrise. După acest termen nu mai este posibilă contestarea conţinutului întrebărilor sau a corectitudinii grilei oficiale de răspunsuri.
  2. Contestaţiile privind conţinutul întrebărilor scrise sau corectitudinea grilei oficiale de răspuns se analizează de către o comisie de specialişti. Decizia acestei comisii este definitivă. Dacă în urma contestaţiilor privind conţinutul întrebărilor sau corectitudinea grilei oficiale de răspunsuri comisia apreciază că există întrebări care prezintă vicii de formulare, aceste întrebări sunt anulate (hotărârea luată urmând a fi consemnată într-un proces verbal semnat de toţi responsabilii grupurilor de lucru). Anularea întrebărilor duce la anularea punctelor acordate la întrebările respective, pentru toţi candidaţii. În urma analizării contestaţiilor, punctajele comunicate în sali pot suferi modificări.
  3. Contestaţiile privind rezultatele probelor scrise (punctaj) se înregistrează şi se depun la secretariatele facultăţilor în termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor (începând cu ora şi data afişării acestora).  Candidaţii pot contesta doar propriile rezultate.
  4. Lucrările/chestionarele de concurs constituind obiectul contestaţiei privind rezultatele probei scrise (punctaj) se recorectează, prin citire computerizată (rescanare), în prezenţa candidatului care a depus contestaţia iar comunicarea rezultatelor finale se face prin afişare, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de rezolvare a contestaţiilor.
  5. După expirarea termenului de rezolvare și de răspuns la contestații, decizia comisiei de contestaţii privind rezultatul concursului de admitere este definitivă și nu mai poate fi modificată.

 XIV. Înmatricularea candidaților

Înmatricularea candidaților declarați admiși în urma concursului de admitere se face prin decizie a rectorului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București. După aprobarea înmatriculării, studenții sunt înscriși în Registrul matricol unic (RMU) cu un număr unic valabil pentru întreaga perioadă de școlarizare la specializarea/specializările/programul/programele de studii la care au fost admiși și semnează contractul de școlarizare.

  1. Alte precizări privind concursul de admitere în UMF “Carol Davila”, sesiunea iulie 2017:
  • La admiterea în ciclul de studii universitare de licenţă pot candida cetăţenii membri ai Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene, în aceleaşi condiţii prevazute de lege pentru cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare.
  • La înscrierea acestor categorii de candidaţi este necesară recunoaşterea studiilor efectuate de către aceştia în ţările de domiciliu, realizată de către Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale din România.
  • La admiterea în ciclul de studii universitare cu predare în limba româna, cetaţenii statelor mai sus menţionate au obligaţia să prezinte un Certificat de competenţă lingvistică pentru limba română eliberat de Disciplina de Limbi moderne a UMF “Carol Davila”.

Taxa pentru certificatul de competenţă lingvistică este de 200 de lei, care se achită la Casieria Rectoratului din str. Dionisie Lupu, nr. 37, sector 1, Bucureşti.

Examenul de limba română pentru eliberarea atestatelor de competenţă lingvistică pentru candidaţii din ţările U.E.

Examenul de limba română pentru candidaţii din ţările U.E. care susţin concurs de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” Bucureşti va avea loc pe 10 iulie 2017, ora 1200, la Facultătea de Medicină din Bdul Eroilor Sanitari, nr. 8.

Înscrierea pentru examen se face la Disciplina de Limbi Moderne, în perioada luni 3 iulie – joi 6 iulie 2017, între orele 1200-1400, pe baza cărţii de identitate şi/sau paşaportului şi a chitanţei de achitare a taxei.

Examenul de limba româna constă din doua probe: proba scrisă şi proba orală.

Proba scrisă va cuprinde:

  • probă de înţelegere a unei comunicări scrise (text în limba română cu întrebări cu răspuns multiplu);
  • probă de competenţă scrisă, care va consta din elaborarea unui text (formulare de întrebări, eseu, rezumat, parafraza, schimbarea formei cuvintelor) şi rezolvarea unor exerciţii de gramatică şi vocabular.

Proba orală va cuprinde:

  • probă de întelegere a unei comunicări orale, alcatuită din activităţi pe baza unor texte citite in sală;
  • probă de competenţă orală, prin susţinerea unor scurte prezentări pe teme de învaţământ şi/sau pe probleme de specialitate în concordanţă cu examenul de admitere (biologie, fizică, chimie).

Pentru fiecare probă (scris şi oral) se acordă note de la 1 la 10, nota minimă de promovare a fiecarei probe fiind 5,00 (cinci). Nota finală reprezintă media aritmetică a probelor de scris şi oral, fiind minimum 5,00 (cinci). Candidaţii care nu obţin nota minimă la proba scrisă nu se pot prezenta la proba orală.

Accesul candidaţilor în sală, în ziua examenului de limba română, se va face pe baza cărţii de identitate şi/sau a paşaportului valabil, precum şi a chitanţei de achitare a taxei de examen.

Atestatele de competenţă lingvistică se vor elibera personal la Disciplina de Limbi Moderne în data de 12 iulie 2017, între orele 1100 – 1400. 

 Bibliografie

  1. Grigore Brâncuş, Adriana Ionescu, Manuela Saramandu, Limba română – manual pentru studenţii străini, Editura Universităţii din Bucureşti, 1996/2003/2005.
  2. Olga Bălănescu, Limbaj medical românesc pentru străini, Editura Ariadna ’98, Bucureşti, 1999.
  3. Gheorghe Doca, Learn Romanian, Course for English Speakers, Niculescu, 2008.
  4. Andra Vasilescu (coordonator), Limba română ca limba străină. Dosare pedagogice, Editura Universităţii din Bucureşti, 2006.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Decanatele Facultăţilor de Medicină (telefon – 0213180760), Medicină Dentară (telefon – 0784273013), Farmacie (telefon – 0213180750) sau FMAM (telefon – 0213172327).

 

 

 




Alte stiri din: Social Afisari - 2,458
Recomandarile Editorilor
Comentarii

decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii