Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
China, cel mai mare creditor al SUA | Cele mai relevante kitsch-uri româneşti | Un pacient a cântat la chitară în timp ce era operat pe creier | Rogozin amenință România | Secretele trecerii în rezervă a şefului STS

Autostrada A2 închisă din cauza vremii

Scris de :     2017-01-10 22:38

Autostrada A2 București – Constanța a fost închisă în totalitate pe ambele sensuri de mers, din cauza vremii nefavorabile, a informat marți seara Inspectoratul General al Poliției Române.

a2-zapadaDe asemenea, DN3 și DN3 A au fost închise circulației rutiere, pe întreaga lungime. Un autocar cu cetățeni bulgari, al căror avion nu a putut ateriza în Sofia și a fost nevoit să aterizeze pe Aeroportul Otopeni, a fost întors din drum la ieșirea din Capitală, pe Autostrada A2, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.

Potrivit sursei citate, aceștia vor fi cazați în București până când condițiile meteo vor permite deplasarea spre Bulgaria. În aceeași situație mai sunt încă două autocare cu cetățeni bulgari. Situația va fi monitorizată de polițiștii rutieri care vor urmări ca și ceilalți cetățeni bulgari să rămână în București.

Circulația rutieră pe autostrada A4, Agigea – Ovidiu, și sectorul de autostradă A2, Fetești – Constanța, a fost închisă marți seara din cauza ninsorii abundente, a viscolului și a vizibilității foarte reduse, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Tot marți seara, CNAIR a decis închiderea circulației rutiere pe DN22C, între localitățile Cernavodă și Constanța, pe DN3 Constanța — Ostrov, DN38 Agigea — Negru Vodă și DN22 Lumina — Mihai Viteazu.

Ministerul Transporturilor a anunțat că va închide o serie de drumuri naționale în zonele avertizate de meteorologi înainte de declanșarea Codurilor portocalii, astfel încât siguranța participanților la trafic să nu fie afectată, iar utilajele de deszăpezire să poată acționa eficient pe tronsoanele închise.

“Pentru cele 7 județe ce se vor afla sub Cod portocaliu sunt mobilizate 491 de autoutilaje, 14.648 tone de sare și 3.500 tone de nisip. În plus, utilajele CNAIR sunt la dispoziția autorităților responsabile de gestionarea situațiilor de urgență pentru intervențiile ce au ca scop salvarea de vieți omenești”, se arată într-un comunicat al MT remis AGERPRES.

CNAIR menționează că este absolut necesar ca toți conducătorii auto să respecte indicațiile și recomandările Poliției Rutiere, precum și restricțiile instituite.

Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, la numerele de telefon 021/264.33.33, 021/9360, pe site-ul companiei, dar și paginile de Facebook și Twitter ale CNAIR.




Alte stiri din: Social Afisari - 15
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii