Acasa Actualitate-InternaSocial Incendiu la un hotel din Capitală

Incendiu la un hotel din Capitală

scris de C.S.
119 Afisari

O femeie a suferit arsuri grave, fiind transportată la spital, iar alte două persoane s-au intoxicat cu fum, în urma unui incendiu izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la un hotel din Capitală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin, incendiul a izbucnit într-o cameră de la subsolul unui hotel aflat pe strada Theodor Sperantia din sectorul 3 al Capitalei. Cel mai probabil, este vorba de Hotelul Byblov, de trei stele.

La momentul la care pompierii au ajuns la locul incendiului, toate persoanele din hotel erau evacuate.

Reprezentantul ISU a precizat că o femeie care era cazată în camera de hotel în care a izbucnit focul a suferit arsuri pe aproximativ 70 la sută din suprafaţa corpului, fiind transportată în stare gravă la Spitalul „Floreasca”.

De asemenea, alte două persoane s-au intoxicat cu fum şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Conform sursei citate, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 60 de metri pătraţi, în camera aflată la subsolul hotelului, iar la faţa locului pompierii au intervenit cu patru maşini, fiind trimise, de asemenea, şi trei ambulanţe.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov a mai spus că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la o lumânare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS