Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
LEACURI DIN NATURĂ: Crăițele | Jurnalista care a coordonat Panama Papers, ucisă de o bombă artizanală | NASA anunță că în Sistemul Solar exista Planetă X | Mihai Busuioc, noul preşedinte al Curţii de Conturi | Cine este noul episcop al Huşilor

INFOTRAFIC. Starea drumurilor, duminică 8 ianuarie 2017

Scris de :     2017-01-08 13:21

Traficul rutier este în continuare închis pe unele căi rutiere din județele Constanța, Galați, Iași, Tulcea, Suceava și Vaslui, informează un comunicat de presă al MAI transmis duminică.

a2-zapadaPotrivit sursei citate, sunt închise circulației Autostrada A2 (pe tronsonul Lehliu Gară — Constanța) și A4, precum și pe 19 sectoare din 15 drumuri naționale.

“În acest moment, nu sunt semnalate persoane blocate pe drumurile din județele afectate, mai sunt doar 51 de persoane evacuate din autoturisme din cauza imposibilității deplasării pe unele drumuri din județul Constanța. Astfel, la Medgidia sunt cazate 48 de persoane la un hotel, iar la Valea Dacilor — 3, cazate în Centrul de întreținere autostradă”, arată MAI.

Din totalul intervențiilor medicale, din ultimele ore, 102 au fost pentru gravide și 29 pentru persoane dializate.

Pentru preîntâmpinarea unor situații grave, s-a intervenit pentru relocarea a 324 persoane fără adăpost în unitățile de primiri urgențe sau în locații ale autorităților locale. De asemenea, pe 4 drumuri naționale din județele Buzău, Galați și Iași (DN 22, DN 26, DN 26A și DN 28) se circulă îngreunat.

Circulația feroviară se desfășoară cu restricții pe 10 linii de cale ferată (Alexandria — Zimnicea, Caracal — Banu Mărăcine, Caracal — Corabia, Ciulnița — Călărași Sud, Făurei — Buzău, Roșiori Est — Turnu Măgurele, Roșiori Nord — Drăgănești Olt, Șendreni — Independența, SRCF Constanța și SRCF Galați).

Potrivit MAI, toate porturile de la Marea Neagră sunt închise. La nivelul aeroporturilor nu sunt înregistrate restricții de trafic aerian.

“În punctele de trecere a frontierei nu se semnalează restricții, cu excepția PTF Zimnicea și Turnu Măgurele, la frontiera cu Bulgaria, unde nu se desfășoară activități specifice de trecere din cauza imposibilității transbordării cu BAC-ul”, afirmă aceeași sursă.

La nivel național, MAI sprijină intervenția echipelor specializate care intervin pentru remedierea avariilor la rețeaua de alimentare cu energie electrică în localități din 11 județe.

“Încă de ieri dimineață, la solicitarea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a fost realizat și pus în aplicare un Plan de acțiune pentru măsuri privind situațiile de risc, care pot apărea din cauza temperaturilor foarte scăzute, preconizate pentru perioada următoare. Se va acționa pentru degajarea căilor rutiere și redeschiderea traficului pe drumurile închise, transportul în siguranță al persoanelor care au nevoie urgentă de asistență medicală și reluarea alimentării cu energie electrică în localitățile unde se înregistrează încă probleme. Se estimează redeschiderea unor tronsoane de drumuri naționale, în orele următoare”, se mai arată în comunicatul citat.

MAI precizează că intervențiile în zonele afectate de ger și ninsori vor continua până la restabilirea situației de normalitate.

În ultimele 24 de ore, peste 16.700 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne — 8.807 polițiști, 5.381 pompieri și 2.576 jandarmi cu 8.816 mijloace tehnice au acționat la nivel național pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo severe în cadrul dispozitivelor de ordine publică și intervenție. În tot acest timp, în județele aflate sub incidența fenomenelor meteo, au fost efectuate 4.207 intervenții medicale de SMURD și serviciile de ambulanță.

Conform datelor centralizate la nivelul Ministerului Transportului, la nivel național, s-a acționat cu 777 utilaje care au utilizat peste 1.680 de tone de material antiderapant și alte materiale.




Alte stiri din: Social Afisari - 199
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Prognoza METEO în intervalul noiembrie – ianuarie Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante