Luni, 12 Iulie 2010 17:54
Scris de Generalul Iordache OLARU
MOTTO:
“Trăiţi cu tricolorul in suflet,
cu simbolurile ţării in suflet”
Traian Băsescu, Preşedintele României
Aşa este. Are dreptate preşedintele României. Noi militarii vom trăi şi vom muri cu simbolurile in suflet,chiar dacă „marea mută” trebuie „să tacă şi să inghită”umilinţele care vin din toate părţile. Un inspirat jurnalist spunea după catastrofa de la Tuzla că:„militarii nu mor, ei işi dau viaţa”. Catastrofa aviatică de la Tuzla s-ar putea să fie un puzzle greu de descifrat. Sunt prea multe variabile: tehnica invechită,instrucţie sub standarde, şi câte altele.
Goethe spunea că “limbajul ne-a fost dat să ne exprimăm gândurile,să ne ascundem gândurile sau să înlocuiască gândirea”. Cine ştie câte răzvrătiri au inchis in ei cei care au mărit rândurile escadrilei din ceruri.
Voi scrie şi în numele lor,al celor care nu aveau dreptul să vorbească despre condiţiile de instrucţie şi despre salarii amputate,dar aveau dreptul să tacă şi să-şi dea viaţa pentru ţară!
După trecerea in rezervă am învăţat că “am inţeles”, în limbajul militar,închide in sine, de cele mai multe ori, şi o răzvrătire. Aşa se face că după trecerea in rezervă am putut spune lucruri pe care nu puteam să le exprim cât am servit ţara în uniformă.
Cândva credeam că trebuie să le accept pentru că meseria de soldat presupune nu numai loialitate,dar şi renunţări şi sacrificii pentru că aşa scrie la regulament.
Mai târziu am descoperit sau am invăţat,luaţi-o cum vreţi,că adevăratul om nou nu trebuie să aibă drept calitate loialitatea,ci trebuie să aibă inteligenţă, mândrie,discernămînt şi capacitatea de a spune NU,atunci când convingerile lui sunt diferite de ale şefilor. Astăzi, când mi se spune că trebuie să fiu solidar cu cei care nu au avut experienţele mele cazone,nu inţeleg de ce a trebuit să stau un an şi opt luni în poligoane în condiţii frustrante, deseori primitive, de ce a trebuit să prestez zile muncă în agricultură,după cum nu înţeleg de ce a trebuit să stau cinci ani cu chirie într-o cameră igrasioasă eu, soţia şi cei doi copii,doar pentru că am fost mutat “la ordin”. După cum nu pot înţelege de ce nu aveam, ca omologii mei din alte armate,echipamente de protecţie specifice armei; mulţi colegi artilerişti au probleme cu auzul pentru că nimeni nu ne asigura cele necesare protejării contra zgomotelor; precizez că adesea foloseam câlţi.