Acasa BusinessEconomic Număr record de turiști pe litoralul Mării Negre

Număr record de turiști pe litoralul Mării Negre

scris de A.H.
93 Afisari

Peste 95.000 de turiști au fost înregistrați oficial în stațiunile litoralului românesc la sfârșitul săptămânii trecute, număr record în acest sezon estival.

Număr record de turiști, la mare.

Președintele Asociației Litoral — Delta Dunării (ALDD), Corina Martin, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că stațiunea Mamaia a fost ocupată integral weekend-ul trecut, în celelalte stațiuni din sudul litoralului gradul de ocupare fiind de 80-85%.

„Tocmai am încheiat cel mai plin, cel mai aglomerat weekend de pe litoralul românesc, din acest sezon 2014. Un weekend plin, care s-a lăsat mai mult așteptat, pentru că vremea nu a fost prielnică pentru vacanțele pe litoral. (…) S-au terminat examenele în sistemul de învățământ, a început vacanța mare, iar vremea pe litoral se anunță foarte frumoasă. Începem de-abia de acum să spunem că a venit vacanța mare”, a afirmat reprezentanta ALDD.

Aceasta a menționat că vremea nefavorabilă este singura cauză a numărului scăzut de turiști aflați până în prezent pe litoral, număr mai mic comparativ cu cel din aceeași perioadă a sezonului estival trecut.

Conform Corinei Martin, există hoteluri în stațiunile din sudul litoralului cu un grad de ocupare mai mare, de circa 90%, fiind vorba de unități care le oferă turiștilor un nivel de confort ridicat, cu servicii de bună calitate.

Pe litoralul românesc este în creștere și numărul turiștilor străini, printre care cei din Republica Moldova, Israel și Polonia. Turiștii israelieni optează în special pentru hotelurile de patru și cinci stele din stațiunea Mamaia, care oferă servicii de tip all-inclusive, potrivit președintei ALDD.

1 comentariu

andi 28-07-2014 - 18:01

Turisti care merg pe litoral (Marea Neagra) este bine sa schimbe trenul in Bucuresti. Trenurile directe fac 2 ore de la Bucuresti la Constanta, iar celelalte din tara fac mai mult timp. Varianta cu trenul prin Bucuresti este mai buna.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS