Acasa BusinessFinante-Banci BNR a modificat proiecţia de inflaţie pentru 2013 la 3,2%

BNR a modificat proiecţia de inflaţie pentru 2013 la 3,2%

scris de M.A.
60 Afisari

BNR a revizuit în jos prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 3,2%, cu 0,3 puncte procentuale mai puţin, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, cu ocazia prezentării Raportului asupra inflaţiei.

bnr

BNR a modificat proiecţia de inflaţie pentru 2013 la 3,2%

Pentru finalul anului 2014, prognoza BNR a fost revizuită în sus cu 0,1 puncte procentuale, la 3,3%. Făcând referire la inflaţia din primul trimestru din acest an, Isărescu a afirmat că aceasta se menţine în afara intervalului ţintit după cele două şocuri externe care au determinat ieşirea inflaţiei din interval.

„După al doilea şoc din ultimul semestru al anului trecut, determinat în principal de secetă şi evoluţiile politice, urmat de majorarea accizelor şi a preţurilor administrate din ianuarie, observăm intrarea pe un trend descendent pe care noi îl prognozăm să fie mai accentuat în lunile februarie- martie ale anului curent.

În sensul scăderii preţurilor au acţionat aprecierea nominală a leului faţă de euro şi faţă de dolarul american, persistenţa deficitului de cerere, îmbunătăţirea anticipaţiilor inflaţioniste, în special după luna februarie, precum şi manifestarea unor efecte de bază favorabile asociate subgrupei LFO (n.r legume – fructe- ouă) şi a subgrupei combustibililor”, a spus, potrivit Agerpres, guvernatorul Băncii Naţionale a României.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte creşterea inflaţiei au fost ajustări aplicate preţurilor administrate, în special energiei electrice, majorării accizelor, actualizării cursului de schimb de referinţă utilizat în calculul accizelor precum şi o majorare a cotaţiilor internaţionale ale ţiţeiului în ianuarie şi februarie a.c..

Potrivit INS, rata anuală a inflaţiei a fost la finalul lunii martie de 5,25%, fiind în prognoza BNR de 5,2% +/-0,6%.

De asemenea, pentru trimestrul II (sfârşit de perioadă) BNR a proiectat, în raportul din februarie 2013, o inflaţie de 5,9%, cu 1,1% marjă de variaţie, iar pentru T3 o inflaţie de 3,5% cu un interval de incertitudine de +/- 1,4%. În ultimul trimestru al acestui an marja de incertitudine era de 1,7% la o inflaţie prognozată de 3,5%.

Mai mult, pentru primul trimestru al anului viitor proiecţia era de 2,7%, cu 1,8% interval de variaţie, pentru T2, 2,8% (+/-1,9%), pentru T3 3,1% (+/-2%), iar pentru T4 2014 o inflaţie de 3,2% (+/-2,1%). Ţinta de inflaţie pentru finele anului era de 2,5%.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult