Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Primul transplant de creier | Google Maps primeşte o interfaţă nouă | Un tablou de Leonardo da Vinci, vândut cu peste 450 milioane de dolari | Rusia influențează opinia publică răspândind știri false | Care sunt alimentele care combat insomnia

Uraganul Irma: 7 milioane de oameni evacuaţi în Florida (live video)

Scris de :     2017-09-09 22:27

Aproape şapte milioane de oameni au primit ordin de evacuare în Florida şi Georgia, înainte ca uraganul Irma, care a fost retrogradat la nivelul trei din cinci pe scara Saffir-Simpson, să lovească statul american, au anunţat oficiali din serviciile de administrare a situaţiilor de urgenţă, citaţi de Associated Press.

Potrivit aceloraşi surse, aproximativ 700.000 de oameni din Florida au primit ordin de evacuare sâmbătă, ceea ce ridică numărul total în stat la 6,3 milioane.

În timp ce Florida, cuprinsă de angoasă, îi așteaptă sosirea, uraganul Irma, care a crescut din nou în intensitate și a fost reintrodus în categoria 5, a atins Cuba în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce a generat pagube uriașe și a făcut victime în Caraibe, o regiune amenințată în prezent de un alt uragan, Jose, informează AFP.

Persoanele vizate locuiesc pe ambele coaste ale Floridei. Este vorba, însă, şi de oameni care locuiesc în centrul statului, în case considerate nesigure.

Irma, retrogradat în categoria 4 vineri dimineață, și-a recăpătat vigoarea în noaptea de vineri spre sâmbătă, atingând din nou nivelul 5, cel mai ridicat, în momentul în care a lovit Cuba.

După ce a făcut cel puțin 19 morți în timpul trecerii sale prin Caraibe, începând de miercuri, uraganul Irma a ajuns deasupra arhipelagului Camaguey din Cuba la ora 03.00 GMT sâmbătă, cu rafale de peste 260 de kilometri pe oră, potrivit Centrului național american pentru uragane (NHC).

Înainte de sosirea urganului Irma, ploi diluviene s-au abătut deja asupra acestor insule, de unde 1 milion de persoane au fost evacuate ca măsură de precauție. În zonele turistice aflate pe coasta nordică a Cubei, peste 10.000 de turiști străini și câteva mii de turiști cubanezi au fost transportați în zone sigure. Capitala Cubei, Havana, a fost plasată în stare de alertă.

“Monstrul” Irma, o depresiune atmosferică a cărei suprafață este mai mare decât cea a Floridei, urmează să ajungă în statul american duminică dimineață, afectând mai întâi arhipelagul Keys, înainte de a lovi orașul Miami cu vânturi ce vor avea viteze prognozate de 240 de kilometri pe oră. Vor urma apoi statele americane Georgia și Carolina de Sud.

Autoritățile locale au prevenit că “niciun loc nu va fi sigur” în arhipelagul Keys, o destinație turistică deosebit de apreciată din sudul Floridei. “Nu este sigur că va fi posibilă supraviețuirea oricărei persoane care se va afla încă în insulele Keys”, a avertizat Ed Rappoport, directorul NHC.

Ordine de evacuare obligatorie au fost emise pentru cel puțin 1 milion de rezidenți din Florida. Un număr mult mai mare de persoane au părăsit deja regiunea, îndreptându-se spre nord. Vineri, sute de mii de șoferi erau prinși în ambuteiaje pe cele două autostrăzi construite de-a lungul celor două coaste ale peninsulei americane.

În Miami, în cartierul Sunnyside, unde locuiesc în special cubanezi cu venituri modeste, cei care nu au fost încă evacuați sau care nu au căutat încă un adăpost, încercau din răsputeri să își protejeze așa cum puteau ei mai bine locuințele.

“Acoperișurile vor fi smulse oricum, aceste case-mobile sunt putrede”, a ironizat, cu un aer resemnat, Pedro Marti, un instalator cubanez în vârstă de 49 de ani, pentru AFP, în timp de fixa mai multe placaje pe zidurile casei sale. El însuși consideră că măsurile de protecție pe care le-a luat sunt “ridicole”: “Nu voi mai găsi nimic aici atunci când mă voi întoarce”, a spus cubanezul.

Atmosfera de pe străzile din Miami Beach, o stațiune balneară în stil art deco, de obicei plină de turiști, era dezolantă, multe magazine fiind închise. Irma ar putea lovi din plin această zonă de vacanță și să provoace inundații devastatoare.

“Sper că uraganul va veni din sud și că va rămâne acolo, altfel, furtuna va fi mai intensă”, a spus David Wallack, în vârstă de 67 de ani, patronul unui club de noapte, Mango’s.

Uraganul Andrew, care a distrus cea mai mare parte din sudul Floridei în 1992, “era un uragan de categoria 5 dar foarte, foarte mic, compact, în comparație cu ceea ce vedem că se întâmplă în cazul uraganului Irma”, a reamintit Brock Long, directorul Agenției americane de gestionare a situațiilor de urgență (FEMA).

În Statele Unite, starea de urgență, deja în vigoare în Florida, Georgia și Carolina de Sud, a fost extinsă și în statul Virginia, aflat puțin mai la nord.

Pentru a veni în ajutorul autorităților federale și locale, US Navy a anunțat vineri că a trimis din portul Norfolk din Virginia un portavion, USS Abraham Lincoln, două vehicule de debarcare de tip amfibie și un crucișător.

Cele patru nave au la bordul lor 300 de oameni și 27 de elicoptere, care vor putea să ofere, în caz de nevoie, ajutor medical, maritim, logistic și asistență umanitară persoanelor afectate de această calamitate naturală.

Uraganul Irma, de o intensitate fără precedent în Oceanul Atlantic, a provocat deja distrugeri masive în Antile.

Potrivit guvernelor din mai multe țări afectate din această regiune, bilanțul provizoriu este de 19 morți (10 în insulele franceze Saint-Martin și Saint-Barthelemy, patru în Insulele Virgine Americane, doi în Puerto Rico, doi în partea olandeză a insulei Saint-Martin și unul în Barbuda).

După dezastrele produse de Irma, a venit rândul uraganului Jose, care a crescut în intensitate vineri și a ajuns la categoria 4, cu vânturi de 240 de kilometri pe oră, să amenințe aceleași insule.

“Abia am avut timp să înțelegem ce ne-a făcut Irma, că Jose a și ajuns la noi”, a spus un locuitor din insula franceză Saint-Barth, unde agenții de prim-ajutor întâmpină dificultăți în organizarea sistemelor de protecție civilă.

Pe insula Saint-Martin, amploarea pagubelor provocate de uraganul Irma este extrem de vizibilă: colinele, de obicei acoperite cu o vegetație tropicală luxuriantă, sunt de acum brune, ca și cum ar fi fost arse.

În orașul Marigot, cel mai important din partea franceză a insulei Saint-Martin, domnește același haos: acoperișuri prăbușite, sparte, fragmente de tablă, fier și copaci zac pe străzi.

“Apa a urcat până la al doilea etaj, nu mai aveam apă curentă, electricitate, informații, doar zgomot, zgomot, un zgomot asurzitor”, a relatat Gary Epstein, un turist american.

Un al treilea uragan, Katia, retrogradat în categoria 1, a atins la rândul lui coasta atlantică a Mexicului, o țară deja afectată de un puternic seism care a făcut 61 de morți, vineri, pe coasta pacifică a țării.

“Ceea ce este mai rău are nevoie de timp înainte să ajungă aici”, a prezis Ricardo Pardiras, în vârstă de 35 de ani, un ghid turistic originar din Tecolutla, un oraș cu 8.000 de locuitori, apropiat de punctul în care se va produce impactul dintre Irma și coasta mexicană. “Pentru că aici există și un râu și ne temem de producerea unei eventuale viituri”, a mai spus el.

De asemenea, 540.000 de locuitori din estul Georgiei au primit ordin de evacuare.

În Carolina de Sud, un ordin de evacuare vizează opt insule.

Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a avertizat că Irma este “cea mai catastrofală furtună văzută vreodată în stat”. “Trebuie să plecaţi – nu în această seară, nu peste o oră, chiar acum”, a subliniat el.

Scott a precizat că, în unele zone, valurile vor ajunge la 4,5 metri înălţime.

Între timp, uraganul Irma a scăzut în intensitate, devenind de categoria 3. Meteorologii se aşteaptă, însă, să mai crească în intensitate înainte să ajungă în Florida.

viewscnt




Alte stiri din: Mediu-Energie Afisari - 121
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Cum va fi VREMEA în decembrie, ianuarie şi februarie 2018 Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante