Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Cu cât s-a vândut pușca de vânătoare a lui Ceaușescu | Hotărâri ale Sfântului Sinod | Angela Gheorghiu, alături de Jose Carreras și Placido Domingo | Un robot a învăţat să calce rufe | Semnături pentru referendumurile de demitere a Gabrielei Firea şi a primarilor de sector

Laureații Galei Premiilor “Observator cultural”

Scris de :     2017-04-04 22:19

Ana Blandiana, Radu Cosașu, Riri Sylvia Manor și Radu Pavel Gheo se numără printre laureații Galei Premiilor revistei ‘Observator cultural’, ediția a XI-a, desfășurată marți seară la Teatrul Odeon.

Premiul Opera Omnia “Gheorghe Crăciun” i-a revenit scriitoarei Ana Blandiana.

“Aș vrea să sper că el (n.r. — premiul) a avut în vedere numărul cărților mele, nu numărul anilor mei. Vreau să vă previn că, de fapt, premiul se dă la sfârșitul unui bilanț. În cazul meu e vorba de un bilanț provizoriu. Mai am o listă de…. Am glumit”, a mărturisit scriitoarea.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost acordate premii la șase categorii: “Critică/ Istorie și teorie literară”, “Proză”, “Poezie”, “Eseistică/ Publicistică”, “Memorialistică” și “Debut”.

Premiul revistei ‘Observator cultural’ pentru “Critică literară/Istorie literară/ Teorie literară” a fost acordat lui Liviu Malița — “Literatura eretică”, Cartea Românească.

Premiul pentru “Proză” a revenit ex aequo lui Radu Pavel Gheo — “Disco Titanic”, Polirom, și lui Radu Cosașu — “Viața ficțiunii după o Revoluție”, Polirom, în timp ce la “Poezie” a fost premiat Radu Andriescu — “Cînd nu mai e aer”, Casa de Editură “Max Blecher”.

Pentru “Eseistică/Publicistică” a fost premiat Vasile Ernu, pentru “Bandiții”, Polirom, iar pentru “Memorialistică” — Riri Sylvia Manor — “Bucuria de a nu fi perfectă. Memorii, București/Tel Aviv 1941-2015”, Humanitas.

La “Debut”, juriul a decis să-i premieze pe Radu Niciporuc — “Pascal desenează corăbii”, Cartea Românească, și pe Tudor Ganea — “Cazemata”, Polirom, ambele fiind lucrări de proză.

Premiul “Observator Lyceum”, decis de un juriu alcătuit din elevi de la câteva licee de elită din București, a revenit lui Vlad Zografi pentru romanul “Efectele secundare ale vieții”, Humanitas. Trofeul pentru acest premiu a fost realizat de sculptorul Mircea Roman.

În cadrul Galei au fost acordate două diplome de excelență pentru traducătorii Joana Kornas-Warwas din Polonia și Veronica D. Niculescu.

Juriul care a decis premiile în 2017 este alcătuit din Carmen Mușat (președinta juriului), Bianca Burța-Cernat, Adina Dinițoiu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuș, Iulia Popovici și Bogdan-Alexandru Stănescu.

Trofeele au fost realizate de sculptorul Elena Dumitrescu.

Gala a fost prezentată de Cătălin Petrescu, invitatul special al serii fiind solista Teodora Enache.




Alte stiri din: Cultura Afisari - 23
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii