Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Avioanele militare ruseşti au făcut harcea-parcea spaţiul aerian NATO | Discul din Phaistos a fost descifrat. Vezi cum au fost traduse hieroglifele! | Coabitarea continuă | Agenda Digitala 2014-2020, Politici europene privind sectorul IT&C | România şi Bulgaria vor să construiască încă două poduri peste Dunăre

Predica la Duminica Floriilor

Scris de :     2010-03-28 10:57

Predica la Duminica Floriilor cultura Un mare duhovnic despre Intrarea Domnului in Ierusalim: Pr. Petroniu Tanase, Staretul Schitului Prodromu, Sfantul Munte Athos

Saptamana a sasea din post este plina de evenimente si de mare densitate duhovniceasca. In treacat, ea ne aduce aminte de traditia pustniceasca a primelor veacuri crestine, pomenita in viata Cuvioasei Maria Egipteanca. La sfarsitul saptamanii, pustnicii se intorceau in obste de prin pustiile in care se nevoisera in vremea postului, pentru impartasirea cu Sfintele Taine si impreuna-praznuirea Sfintelor Pasti. „Veniti cei de prin pustii, de prin munti si de prin pesteri, adunati-va impreuna cu noi, tinand, ca sa intampinam pe Imparatul si Stapanul, ca vine sa mantuiasca sufletele noastre” (Vineri, tripesnit).

          De asemenea, vineri se incheie ostenelile Postului Mare: „Savarsind aceste patruzeci de zile, de suflet mantuitoare, cerem sa vedem si Sfanta Saptamana Patimii tale, Iubitorule de oameni” (Stihoavna de vineri). Ca o pecetluire a acestor osteneli, sfintele slujbe ne pun inainte pilda Bogatului nemilostiv si a saracului Lazar (Lc.16, 19-31), pentru adancul ei inteles duhovnicesc.
          Precum teologhiseste slujba de miercuri, pilda este o oglinda a starii poporului evreu si a neamurilor pagane: „Israel se imbraca cu porfira si vison mohorat si indestulandu-se cu Legea si cu Proorocii se veselea in slujbele Legii…; dar in loc de porfira si vison, s-a imbracat cu focul cel nestins. Iar Lazar, poporul paganesc, mai inainte lipsit de adevar, acum se incalzeste in sanurile credintei lui Avraam, imbracat cu porfira Sangelui Tau si cu haina Botezului”.
          Totodata, pilda este o icoana a vietii launtrice a omului: „Cu porfira Imparateasca tesuta de Dumnezeu si cu haina nestricacioasa fiind imbracat, suflete al meu, ti-ai ocarat vrednicia, facand din pacat bogatie si desfatare”, ci „fa-ma Doamne, Lazar sarac de pacate si risipeste bogatia cea rau adunata”. De asemenea, pilda este indemn ca sa nu ne alipim inima de cele trecatoare si sa ne intarim in rabdarea lipsurilor si a necazurilor: „Minunat este obiceiul cel bun al Mantuitorului pentru noi… ca ne-a aratat viata lui Lazar si a bogatului… Deci si noi, privind la sfarsitul amandurora, sa fugim de cumplirea si de uraciunea de oameni a aceluia si sa ravnim rabdarii si asteptarii celei Indelungate a celuilalt, ca sa ne salasluim impreuna cu el in sanurile lui Avraam”.
          Intelesul duhovnicesc al pildei este limpede. Bogat era poporul evreu, care avea bogatia Legii si a Proorocilor, bogat este si omul care si-a agonisit bogatie de fapta virtuoasa. Israel, pentru ca a respins pe Mesia, a mostenit iadul, iar in sanul lui Avraam a intrat Lazar cel sarac, adica neamurile care au primit pe Hristos; tot asa si omul virtuos, fara inima milostiva, lipsit de dragostea aproapelui, isi pierde toata agoniseala sufletului.
          Insa, grija principala a saptamanii este sa ne pregateasca pentru cele doua mari evenimente de la sfarsitul ei: Invierea lui Lazar si Intrarea Domnului In Ierusalim.
          Inca de luni, Domnul vesteste pe ucenici despre boala lui Lazar: „Doamne, umbland pe langa Iordan, ai spus mai inainte ca boala lui Lazar nu este spre moarte, ci spre slava Ta” (Luni seara). Miercuri, iarasi le spune: „Astazi si-a dat sufletul Lazar si l-a plans pe el Betania”. Intristarea mortii insa, este strabatuta de bucuria presimtitei Invieri: „Bucura-te, Betanie, patria lui Lazar, ca vine Hristos la tine, ca sa invieze pe Lazar” si „moartea incepe a se ingrozi simtind venirea Ta la dansa; caci Tu, fiind Viata, o ai aratat desarta”. Canonul Sf. Andrei Criteanul de la pavecernita de vineri, ne arata plastic, aceasta presimtire a iadului: „Scoala-te, Lazare, zice iadul, si iesi degrab din Incuietorile mele; ce mai stai, nu auzi ca te cheama prietenul tau: Vino afara! Ca sa ma usurez, ca de cand te-am mancat pe tine, spre greata mi s-a facut mancarea; mai bine sa ma tangui numai de unul, decat sa pierd pe toti cei ce i-am Inghitit cu foame!”
          Inviind pe Lazar, Mantuitorul arata cu fapta, ceea ce spusese Martei, ca El este Invierea si Viata si Stapanul Atotputernic al vietii si mortii. Minunea este totodata o anticipare a Invierii Sale si o intarire a ucenicilor pentru vremea de incercare care ii asteapta. „Doamne, vrand sa Incredintezi pe ucenici de Invierea Ta cea din morti, ai venit la mormantul lui Lazar”. Ca sa Inteleaga ucenicii atunci cand il vor vedea rastignit si omorat – ceea ce n-a putut intelege Israelul cel nemultumitor – ca Acel ce are stapanire asupra mortii, nu poate fi stapanit de moarte.
Invierea lui Lazar este si o anticipare a invierii de obste, precum ne arata troparul zilei: „Invierea cea de obste, mai Inainte de patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule”. Intr-adevar, daca cel mort de patru zile si imputit a fost inviat, apoi este cu putinta ca toti cei adormiti din veac sa se ridice din pulberea mortii.
Pe langa faptul istoric al minunii, invierea lui Lazar ne arata cu taina niste inalte adevaruri duhovnicesti.
Lazar mort si  imputit este tot sufletul care zace in groapa pacatului, precum ne arata utrenia de miercuri: „Ca o piatra ingreuindu-ma cu multe pacate, zac in mormantul lenevirii, din care ridica-ma, Milostive Doamne”. Sau: „Ridica piatra impietririi de pe inima mea Doamne; ridica sufletul meu cel omorat de patimi, Bunule, si ma invredniceste, Stapane, sa-Ti aduc cu umilinta stalpiri de bunatati, ca biruitorul iadului” (Duminica seara).
          A suspinat cu duhul si a lacrimat Domnul la mormantul lui Lazar (Ioan 11, 33); a lacrimat pentru prietenul iubit: „Iata cat de mult il iubea”, ziceau iudeii – si a lacrimat pentru firea omeneasca, plasmuita „buna foarte”, dar stricata si imputita de pacat. Si, in iubirea Sa cea nemarginita pentru noi, mereu suspina si lacrimeaza Domnul, vazandu-ne morti si imputiti, prin multimea pacatelor cele din toata vremea.
Minunea are si un inteles adanc pentru vremea de sfarsit a Sfantului si Marelui Post. Precum am vazut, urcusul duhovnicesc al celor patruzeci de zile ne-a ridicat treptat la o intelegere tot mai surprinzatoare a innoirii duhovnicesti, a prefacerii in omul nou. Daca ne-am luptat dupa lege, implinind poruncile Domnului, ne-am apropiat de El, ne-am facut un Lazar, prieten al Domnului, avand doua surori, Marta si Maria, adica faptuirea si contemplatia (Marta cea ravnitoare la slujire si Maria care asculta cuvintele Lui). In lipsa Domnului, Lazar s-a imbolnavit si a murit. Intelesul duhovnicesc: fara prezenta Domnului, ostenelile noastre singure nu sunt mantuitoare, nu viaza. Precum zice Sf. Maxim: „Toata asceza fara dragoste este straina de Dumnezeu”. Numai cu ele, murim sufleteste si ne inmultim. Domnul vine la mormantul neputintei noastre si lacrimeaza: „Lacrimat-ai Mantuitorule, pentru mine, ca un om dupa fire si m-ai ridicat cu porunca Ta pe mine cel mort”. Apoi Domnul spune hotarat: „Eu sunt invierea si viata”. EU. Numai Eu inviez pe om din moartea pacatului; el singur fara de Mine, nu poate face nimic; si numai EU sunt Cel ce dau viata cea adevarata. Ceea ce am urmarit noi de-a lungul postului, invierea din moartea pacatului si dobandirea adevaratei vieti, este lucrare dumnezeiasca si nu omeneasca. Trebuie sa vina Domnul sa ne cheme afara din mormantul neputintei noastre omenesti. Numai asa putem umbla slobozi pe calea mantuirii. Adevarul cel mare, care nu trebuie uitat niciodata: omul se osteneste dupa putinta, iar mantuirea este un dar al negraitei Milostiviri a Domnului.
          Duminica stalparilor este puntea de trecere de la sfintita patruzecime la Saptamana Sfintelor Patimi. Domnul intra In Ierusalim cu intrare smerita si triumfala totodata. Smerita, pentru ca „Cel ce are scaun cerul si asternut picioarelor, pamantul” si „Cel purtat de Heruvimi si laudat de Serafimi”, se smereste si incaleca pe manz necuvantator. Dar si triumfala, pentru ca multimea poporului recunoaste in Cel ce vine, pe Stapanul vietii si al mortii, iar pruncii cei fara de rautate, simtitori pentru lucrurile cele de taina, Il intampina ca pe un Imparat, cu stalpari de finic si cu strigate de „Osana”, asternandu-si inainte-I hainele pe cale.
          Si noi, Israelul cel nou si induhovnicit, ne pregatim sa intampinam pe Domnul, care vine bland si smerit, sa intre in Ierusalimul sufletelor noastre.
          Daca Invierea lui Lazar ne-a aratat ca numai prin Hristos se infaptuieste invierea noastra, Floriile ne arata chipul acestei innoiri. Cand intra Domnul biruitor in Ierusalimul nostru sufletesc, il intampinam cu stalpari, strigam ca pruncii „Osana” si-I asternem haine pe cale.
          Intelesul duhovnicesc al stalparilor ni-l arata Marimurile utreniei, care ne cheama: „Veniti, si noi cu pruncii sa aducem lui Dumnezeu credinta, ca niste ramuri de finic si dragoste ca niste stalpari”. Credinta neclintita, deci, si dragostea cu care intampinam pe Domnul sunt semnele innoirii noastre. Oare nu cu acestea ne cheama El sa ne apropiem de ospatul euharistic la fiecare Sfanta Liturghie? La acestea se mai adauga pruncia cea duhovniceasca ale carei insusiri sunt: incredere totala si dragoste fara rezerve. De unde si indrazneala cu care striga „Osana”, fara jena sau teama de fariseii si carturarii care sunt de fata, pentru ca „Dragostea desavarsita alunga frica” (I Ioan 4, 18).
          Hainele aruncate pe cale sunt restituire a unei vechi datorii. Omul, daca a cazut din Eden, Dumnezeu i-a facut haine din piele si l-a scos afara din Rai. Acum insusi Dumnezeu vine la noi si Raiul este cu Dansul, nu mai avem nevoie de haine; de aceea I le inapoiem, le aruncam inaintea Lui si le calca asinul, dobitocul pe care sta Hristos, aratand dobitocia de care vine sa ne izbaveasca. Primirea hainelor era legata de rusinea pacatului si de neindrazneala care ne facuse sa ne ascundem; acum suntem plini de indrazneala, strigam „Osana”, intampinam pe Biruitorul mortii si al iadului, caci prin El si noi ne-am facut biruitori asupra pacatului, precum o marturisesc stalparile, semnele de biruinta pe care le tinem in mana.
          Carturarii si fariseii crapa de zavistie: „Invatatorule, cearta-Ti ucenicii, nu auzi ce striga pruncii?” „Daca vor tacea ei, pietrele vor striga” le astupa gura, Domnul. Tot asa si diavolul, vazand castigul duhovnicesc al omului innoit prin pocainta, crapa de zavistie. De prisos insa, maririle lui Dumnezeu, necontenit le striga toata faptura, numai el e orb si intunecat la minte.
          Sa nu trecem cu vederea traditia crestina a ramurilor de copaci, cu care credinciosii intampina in aceasta zi pe Domnul. In partile noastre, unde lipsesc maslinii si palmierii, poporul intampina pe Domnul cu ramuri de salcie. Randuiala este plina de inteles duhovnicesc. Dintre toti copacii, singura salcia, copac smerit, fara flori frumoase, fara fructe si cu un lemn putin cautat, de data aceasta a luat-o inaintea copacilor falnici, frumosi si pretuiti si s-a grabit in smerenia ei sa-si impodobeasca ramurile cu matisorii aurii si sa le ofere Bisericii pentru Intampinarea Domnului iubitor. Ofranda este primita cu dragoste, ramurile de salcie sunt binecuvantate si sfintite, iar poporul le tine in mana la sfintele slujbe, ca un semn de biruinta. Caci la Florii, firea prinsa de amorteala iernii, incepe sa se trezeasca la viata. Matisorii sunt semne ca deja viata si-a reluat mersul, ca a biruit moartea iernii.
          E numai aparenta nepotrivirea ce se vede la Intrarea Domnului in Ierusalim; Mantuitorul vine calare pe asin, bland si smerit, iar multimea il Intampina ca pe un biruitor, cu ramuri si cu aclamatii. Cele doua atitudini: smerenia si biruinta sunt strans legate impreuna. Adevarata biruinta, adevarata putere numai smerenia o da, precum ne-a aratat-o insusi Domnul. Smerenia este semnul sub care s-a desfasurat toata lucrarea noastra de innoire duhovniceasca. Postul a inceput cu smerenia Vamesului si se incheie cu smerenia Domnului, care ne lasa SMERENIA, singura cale spre Viata si Inviere.
          Floriile sunt totodata trecere spre marea Saptamana a Sfintelor Patimi. Carturarii si fariseii, vazand marea minune a Invierii lui Lazar, s-au hotarat definitiv pentru omorarea Domnului. „Ce sa facem, zic mai marii preotilor si sinedriul, daca-L vom lasa asa toti vor crede in El”. Iar Caiafa, fara sa vrea, prooroceste: „Ca ne este mai de folos sa moara un om pentru popor, decat sa piara tot neamul”. De aceea, „din acea zi, s-au sfatuit sa-L ucida” (Ioan 11, 47-53).
          Israel s-a lepadat de Domnul sau si un nou Israel Intampina pe Domnul intrand In Ierusalim.
          „Adunare vicleana si desfranata, canta Biserica la vecernia de duminica seara, care n-ai pazit credinta barbatului tau; pentru ce tii Testamentul, caruia n-ai fost mostenitoare? Pentru ce lauzi cu Tatal, lepadandu-te de Fiul…”.
 „…Ci noi, de la stalparile de finic, ca de la un dumnezeiesc praznic, trecand la cinstitele Patimi ale lui Hristos, sa alergam credinciosii, si sa-L vedem suferind patima de buna voie pentru noi…”




Alte stiri din: Cultura Afisari - 520
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Opinii
 
Dezbateri
 
Politica
 
Magazin
 
Revista Presei
 
Stiinta-IT
 
Aroma de vinil
 
Poza Veche
 
Bancul zilei
 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA vineri Citeste
stiri nationale sport
stiri interesante stiinta
stiri mondene
stiri bizare
interesant
auto