Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Incident între un avion militar rus şi unul american deasupra Mării Negre (video) | Schimbare majoră în noua Lege a Asociaţiilor de proprietari | Drone MQ-9 Reaper, la Baza aeriană Câmpia Turzii | Regimul alimentar în cazul gastritei | Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni

Spotlight 2018 la București

Scris de :     2018-02-04 19:04

Bucharest International Light Festival – Spotlight va avea loc între 12 şi 15 aprilie şi la această ediţie faţada Palatului CEC va fi transformată în premieră prin proiecţii 3D de video mapping. Termenul limită pentru depunerea propunerilor de video mapping este 9 februarie.

În parteneriat cu Festivalul Luminilor de la Berlin, Spotlight 2018 aduce la Bucureşti proiecte multimedia care îmbină tehnica de ultimă generaţie cu conţinut artistic, emoţie şi storytelling, anunţă organizatorii evenimentului, Primăria Capitalei prin ARCUB.

Sub motto-ul ediţiei din 2018, “United We Shine”, organizatorii festivalului invită artiştii din ţară şi străinătate să participe la Concursul de video mapping Spotlight”.

Pentru prima dată în istoria festivalului, faţada Palatului CEC va fi transformată prin proiecţii 3D de video mapping cu cele mai inovative lucrări înscrise în concursul ediţiei Spotlight din acest an.

Şase dintre cele mai creative propuneri vor fi selectate de un juriu de specialitate şi vor fi proiectate, pe toată durata festivalului, pe faţada Palatului CEC. Marele câştigător al concursului de video mapping Spotlight 2018 va fi ales chiar de public, pe baza voturilor online.

Inspirată de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire a României, tema proiecţiilor de video mapping înscrise în competiţia Spotlight din acest an este “United We Shine”. Propunerile participanţilor trebuie să pună accent pe conceptul de solidaritate, pe ideea conexiunilor dintre oameni şi oraşe, dintre culturi şi etnii diferite, faţade şi artă, lumină şi întuneric. Conectând oamenii la oraş, istoria la tehnologie, trecutul la viitor şi arta la ritmul urban, Spotlight pune la dispoziţie artiştilor de pretutindeni una dintre cele mai impresionante clădiri ale Bucureştiului pentru a-şi exprima propria viziune despre unitate, spirit de echipă şi solidaritate.

Termenul limită de depunere a propunerilor de video mapping pentru faţada Palatului CEC este 9 februarie. Cele şase echipe finaliste vor primi premii in valoare de 3.000 de euro fiecare. Lucrarea câştigătoare va fi aleasă prin vot public, din cele şase finaliste, şi va fi premiată cu alţi 5.000 de euro.

Mai multe detalii privind înscrierea şi regulamentul concursului sunt disponibile pe spotlightfestival.ro.




Alte stiri din: Cultura Afisari - 106
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante