Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Se ascunde un „Diavol” în Rai? | LOTO 6/49, 19 octombrie 2014. Numere Loto 6/49, Joker şi Noroc | Serviciile de informaţii şi democraţia | Revista Presei. De ce a decăzut Simona Halep | Ce părere are ministrul Învăţământului despre manualele digitale

Patriarhia Română răspunde la atacurile secular-umanistului Atila Nyerges de la ASUR

Scris de :     2012-09-27 15:28

Patriarhia Română răspunde la atacurile “secular-umanistului” Atila Nyerges, şi solicită Ministerului Educaţiei să intervină pentru respectarea legislaţiei în vigoare, referitoare la predarea religiei în şcoli.

Patriarhia Română răspunde la atacurile secular umanistului Atila Nyerges de la ASUR religie cultura religie

Patriarhia Română răspunde la atacurile secular-umanistului Atila Nyerges de la ASUR (foto: roncea.ro)

Reacţia are legătură cu demersurilor neconstituţionale şi ilegale întreprinse în mai multe şcoli din ţară de Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) în prima jumătate a lunii septembrie 2012, scrie Basilica.ro. Patriarhia Română precizează că, în ziua de 10 septembrie 2012 “preşedintele ASUR, domnul Atila Nyerges a trimis o scrisoare către directorii mai multor unităţi de învăţământ din ţară, al cărei conţinut este un amestec confuz de articole de lege, citate trunchiat şi tendenţios, fără legătură cu predarea religiei în şcoală, cu scopul vădit de a dezinforma şi de a intimida. În finalul scrisorii directorii de şcoală sunt ameninţaţi cu dosare penale pentru abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, potrivit art. 247 din Codul Penal, dacă nu fac înscrierea elevilor la orele de religie, fără un acord explicit din partea părintelui şi/sau elevului.”

Prevederile constituţionale şi legale care reglementează statutul orei de religie în învăţământul public, „uitate” constant de ASUR în demersurile sale permanente de manipulare a opiniei publice, sunt următoarele:

1. Constituţia României: „Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege” (art. 32, alin. 7).

2. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor: „În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute” (art. 32, alin. 1).

3. Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011: Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii. La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat conform prevederilor prezentei legi şi abilitat în baza protocoalelor încheiate între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi cultele religioase recunoscute oficial de stat.” (art. 18, alin. 1-3). Prin urmare, şcoala nu este obligată să ceară acordul părinţilor pentru participarea copiilor la ora de religie.

Deoarece în mai multe şcoli din România reprezentanţii ASUR încearcă prin diferite metode crearea unei atmosfere ostile disciplinei religie şi intimidarea profesorilor de religie, Patriarhia Română solicită Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului să intervină pentru respectarea statutului disciplinei şi al profesorului de religie, conform legii. De asemenea, Patriarhia Română îndeamnă profesorii de religie să se adreseze organismelor abilitate ale statului, atunci când le sunt încălcate demnitatea şi statutul de profesori, garantate de Constituţia României şi de legislaţia în vigoare.

În altă ordine de idei, în zilele de 28 si 29 septembrie 2012, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Pe ordinea de zi se află mai multe teme referitoare la viaţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe Române, printre acre s-ar putea afla şi cel prezentat mai sus.




Alte stiri din: Religie Afisari - 251
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Opinii
 
Dezbateri
 
Politica
 
Magazin
 
Revista Presei
 
Stiinta-IT
 
Aroma de vinil
 
Poza Veche
 
Bancul zilei
 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Prognoza METEO. Cum va fi VREMEA luni și marți Citeste
stiri nationale
stiri interesante
stiri mondene
stiri politice
interesant
acronim