Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni | Testamentul politic al lui Corneliu Coposu | Iadul de la Institutul Marius Nasta (galerie foto) | Criza de pe piața muncii | Avertisment pentru toți românii care retrag bani de la bancomat

Preot din Cluj, găsit mort într-o fântână (video)

Scris de :     2018-04-22 11:30
Poliţiştii clujeni cercetează cazul unui preot în vârstă de 61 de ani găsit mort într-o fântână adâncă de 10 metri, în satul Ghirişu Român, transmite Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, se aşteaptă rezultatul necropsiei şi sunt audiaţi membri ai familiei şi alte persoane din localitate.
“Nu sunt suspiciuni de omor, se cercetează dacă a fost vorba despre o sinucidere sau despre moarte accidentală”, a spus Traian Morar.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, Andrei Biriş, a precizat că fântâna în care a fost găsit preotul se afla în curtea casei parohiale. Corpul acestuia a fost scos din fântâna adâncă de 10 metri de un echipaj de pompieri.
 Familia l-a căutat pe preotul Beniamin Sărmășan ore în șir, însă fără rezultat. Fiica și-a găsit tatăl înecat în fântână, după care a dat alarma. Oamenii din Ghirișu Român spun că preotul lor, care slujea de aproximativ 25 de ani în biserica din localitate, ar fi avut probleme de sănătate. De altfel, el ar fi fost și într-o stare de depresie cauzată de faptul că mai marii Bisericii Ortodoxe Române ar fi vrut să-l schimbe, la cererea unor localnici răutăcioși. Acesta ar fi motivul principal pentru care duhovnicul și-ar fi luat viața.

Rămas cu cei trei copii ai săi, după ce soția i-a decedat în urmă cu 6 ani, fiind bolnavă de cancer, părintele era cunoscut în comunitate ca fiind un om bun.

La casa parohială din Ghirișu Român au ajuns pompierii, criminaliștii și polițiștii. Ambulanța a fost întoarsă din drum, deoarece rigiditatea cadaverică era instalată în corpul bărbatului, iar manevrele de resuscitare erau inutile. Militarii de la ISU sunt cei care au scos cadavrul preotului din fântână.

„Fântâna avea o adâncime de aproximativ 10 metri. Un echipaj de pompieri a intervenit pentru a scoate această persoană din fântână, era vorba de un bărbat de aproximativ 60 de ani. Colegii mei, în momentul în care au scos persoana la suprafață, nu au putut efectua manevre de resuscitare datorită faptului că era decedată de mult”, declară Andrei Biriș, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Cadavrul preotului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru efectuarea necropsiei. Legiștii sunt cei care vor face lumină în acest caz și vor spune dacă preotul a căzut accidental în fântână sau s-a sinucis. Reprezentanții Mitropoliei Clujului nu au putut fi contactați pentru a comenta situația.




Alte stiri din: Religie Afisari - 119
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante