Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Incident între un avion militar rus şi unul american deasupra Mării Negre (video) | Schimbare majoră în noua Lege a Asociaţiilor de proprietari | Drone MQ-9 Reaper, la Baza aeriană Câmpia Turzii | Regimul alimentar în cazul gastritei | Viitor sumbru - mai puțini și mai bătrâni

REŢETE DE PAŞTE. Cum se vopsesc ouăle în Joia Mare

Scris de :     2018-04-05 01:01

Tradiţia spune că ouăle se vopsesc în Joia Mare, de preferinţă în culoarea roşie. Oul este alimentul „vedetă” care nu ar trebui să lipsească de pe masa de Paşte, iar Ziua Veche îți prezintă trei variante simple de încondeiere.

REŢETE DE PAŞTE. Cum se vopsesc ouăle în Joia Mare

Înainte de a vă apuca de vopsit ouăle, acestea trebuie spălate bine, pentru a fi degresate. Ideal este să folosiţi detergent de vase, iar apoi trebuie să le clătiţi bine, sub jet de apă călduţă.

Deşi pare o operaţiune simplă, oul este extrem de pretenţios atunci când vrem să îl fierbem. Pentru a evita spargerea lui, ciocaniţi-l usor cu unghia. Oul care bun de vopsit sună a plin.

Vopsirea ouălor – varianta 1

Ouăle se pun la fiert în apă rece. Se lasă pe aragaz timp de maxim trei minute după ce apa a dat în clocot, apoi se dă vasul în care au fiert ouăle la o parte de pe foc, fără a scoate ouăle din el.

Între timp, într-un alt vas pregătim vopseaua pentru ouă. Se adaugă un plic sau două, în funcţie de ce cantitate de apă aţi pus în oală, şi se adaugă oţet, pentru a intensifica nuanţa în care doriţi să le vopsiţi.

Ouăle se scot pe rând din oala în care au fiert câte două sau trei şi se pun în oala unde am pregătit amestecul pentru vopsit. Astfel, ouăle nu trec brusc de la rece la cald şi nu riscaţi ca acestea să se spargă.

După maxim un minut de lăsat în vopsea se scot ouăle din vopsea şi se pun pe o hârtie care să absoarbă bine vopseaua în exces. De preferat este o hârtie de ziar. Se rostogolesc pe hârtie, pentru a nu se forma picături de vopsea care strică aspectul ouălor.

Ouăle, încă fierbinţi, se ung cu ulei, cu o bucăţică de vată înmuiată în ulei. Este important să fie unse cât timp sunt încă fierbinţi şi au porii deschişi, pentru ca uleiul să intre în coajă, iar ouăle să aibă o culoare vie, strălucitoare, dar să nu fie unsuroase.

 

Vopsirea ouălor – varianta 2

Într-un litru de apă se pun două sfecle roşii medii tăiate bucăţi mari. Se adaugă două linguri de oţet alb. Se fierb ouăle împreună cu sfecla. Trebuie să verificaţi din când în când să nu fie prea închise la culoare.

Sfecla se pune prima la fiert pentru a-şi lăsa culoarea în apă. După un minut de pus sfecla la fiert să adaugă, rând pe rând şi ouăle. Acestea se lasă pe foc încă 4 minute după ce apa a dat în clocot şi se pun pe o coală de hârtie. După ce au fost scoase din apa se ung cu ulei pentru a căpăta nuanţă vie.

 

Vopsirea ouălor – varianta 3

Cojile de la un kilogram de ceapă roşie se lasă la înmuiat peste noapte, de preferat în jur de 12 ore, într-un vas acoperit cu doi-trei litri de apă. A doua zi se adaugă în vasul în care sunt cojile de ceapă la înmuiat două linguri de oţet şi se fierb ouăle timp de 10-15 minute.

În cazul în care se doreşte o culoare mai intensa, se mai lasă în oală până ce capătă culoarea dorită, dar numai după ce oala a fost luată de pe foc, pentru a evita ca ouăle să se spargă.




Alte stiri din: Religie Afisari - 2,667
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
ALERTĂ METEO. Vine frigul ! Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante