Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDezbateri Cine stă ilegal în case de protocol ca Severin? Eşti curios?

Cine stă ilegal în case de protocol ca Severin? Eşti curios?

scris de P.C.R.
558 Afisari

Europarlamentarul Adrian Severin deţine două apartamente, a adunat o avere de peste un million de euro, nu mai ocupă o funcţie publică de stat din 1997, însă preferă să locuiască într-o locuinţă de protocol a RA-APPS.

Aici este Adrian Severin chiriaş la RA-APPSA fost nevoie de un răsunător caz de corupţie în Parlamentul European pentru a ni se reaminti că Adrian Severin stă fără ilegal într-o casă care aparţine statului. Daca RA-APPS ar fi avut un minimum de respect pentru principiul transparenţei, am fi ştiut mai devreme. Dar, nici acum nu e târziu.

Romaniacurata.ro a solicitat încă din decembrie anul trecut Regiei Autonome să facă publică lista nominală a chiriaşilor actuali care nu mai au dreptul la o casă de protocol, datoriile acumulate de aceştia pe ultimele trei luni la plata chiriei, cuantumul acestor datorii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei.

Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat este condusă de directorul general Georgian Gabriel Surdu şi se află în subordinea Secretariatului General al Guvernului, instituţie condusă de Gabriela Andreescu.

Coordonatorii grupurilor politice în Comisia de afaceri juridice a PE (JURI) se reunesc luni seară la Bruxelles pentru a analiza cererea primită de preşedintele Parlamentului European pentru ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin, implicat în cazul ”bani în schimbul amendamentelor”, informează Agerpres.

De ce ascunde RA-APPS lista celor care stau ilegal în case de protocol?

Cum ar trebui procedat cu cei ca Adrian Severin?

Este o mafie transpartinică a caselor la RA-APPS?

11 comentarii

O LEPRA, JIGODIE si LICHEA la un loc 11-04-2011 - 20:47

…care ar trebui sa FIE SPANZURAT IN PIATA PUBLICA.. TRATATUL cu UCRAINA inca e proaspat in memorie…

Ciu Huhu 14-04-2011 - 17:08

Corect!

Ancutza Hazu 12-04-2011 - 01:32

„Franţa ar trebui exclusă din Schengen, dacă vorbim de criteriul corupţiei, a declarat joi, la RFI România, europarlamentarul român Adrian Severin, care a adăugat că Parisul nu are poziţia morală să dea lecţii anticorupţie României……………”

Asta era chiar dupa Anul Nou, de sarozeii sunt cam lenti, ca le-a luat 3 luni bune, si nici nu l-au calcat cu masina

Viorica Ianc 12-04-2011 - 07:08

Si cine sta ?
Scrieti mai mult ! Articol prea scurt !

Roland Catalin Pena 12-04-2011 - 13:01

Tocmai asta e problema, RA-APPS refuza sa dea lista cu chiriasii din locuintele de protocol

Europeanuul 12-04-2011 - 14:15

Pai in punto transparenta regiile autonome sint adevarate „gauri negre” chiar mai opace decat intreprinderile de stat.

Pun pariu ca Georgian Gabriel Surdu va fi inlocuit si el cu un membru PDL. O rocada similara a avut loc si la Hidroelectrica de exemplu Mihai David a fost inlocuit cu Trihnea. Astfel de miscari, nu cred ca pot fi numite reforme!

http://www.prefecturasibiu.ro/files/CV_TRIHENEA_CONSTANTIN.pdf

nimeni 13-04-2011 - 13:37

severin este prototipul politicianului aparut imediat dupa busculada din 89.
are ceva pregatire- facea parte din esalonul secund inainte de 89 esalon care cuprindea multi politicieni de astazi- e facut la scoala comunista- adica e in stare sa-ti turuie necontenit aiureli , nesimtit cand e vorba de a se infrupta din ce nu-i a lui, oportunist – trece dintr-un partid in altul fara sa clipeasca, si mai ales un duplicitar perfect. fara coloana, fara demnitate, bun de gura , tupeist si supercorupt .
este de fapt produsul politic al societatii romanesti . asta producem asta avem.

nu cred ca se poate schimba ceva. doar disparitia biologica a celor veniti si formati dinainte de 89, poate insemna o sansa . indepartarea lor nu s-a facut cand trebuia , si rezultatele nu trebuie sa ne surprinda.

Europeanuul 13-04-2011 - 22:30

Or fi ei buni mincinosi si mari diversionisti dar nici chiar asa,noile generatii (puii de comunisti;) s-au maturizat intre timp.

In viitorul apropiat, incredere in fata electoratului va prezenta numai acele partide care vor reusi sa se reformeze – din interior. Astfel de reforme ar putea avea loc prin interzicerea accesului fostilor membrii PCR (FSN) la functii de conducere si administrare a partidelor. UDMR a reusit deja sa includa o astfel de clauza in statutul lor (este un semn foarte bun). Sint convins ca in viitorul apropiat partidele mari din Romania vor adopta astfel schimbari.

Bumerang 14-04-2011 - 07:06

Esti cam Optimist DIN Fire, 🙂

Ce te face sa crezi ca un partid format din comuniști, va implementa o astfel de regula?? Pai ar cam bate vantul prin partide 🙂

Europeanuul 14-04-2011 - 21:31

Marea majoritate a politicienilor sint totusi sub virsta de 50 ani. Papusarii din umbra sint mai in virsta, dar generatiile tinere au ineles ca succesul si viitorul lor depinde cat de repede vor reusi sa se descotoroseasca de vechii jucatori / papusari (compromisi).

Bumerang 14-04-2011 - 07:11

România are mai multe apratamente de protocol decât funcționari de stat. Mă intreb DE UNDE? Ca doar no fi fost construite toate de comuniști!
Tara lui Peste. Va mai mirati ca rade lumea de România

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult