Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDezbateri Raportul Guvernului în cazul Colectiv (document)

Raportul Guvernului în cazul Colectiv (document)

scris de A.P.
163 Afisari

Corpul de control al premierului a prezentat marţi raportul privind tragedia din Colectiv, precizând că se impune reformarea radicală şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective, în condiţiile în care au fost deficienţe în funcţionarea instituţiilor.

12colectiv incendiuPotrivit documentului, planul roşu de intervenţie nu a fost declanşat imediat, ci cu o întâriziere de 18 minute.

 

„Cu toate că cel puţin unul dintre apelurile primite conţinea elemente care arătau existenţa unei situaţii foarte grave, Planul Roşu de Intervenţie nu a fost declanşat imediat ci doar după parcurgerea unor etape, prevăzute în legislaţia în vigoare, care pot fi descrise ca fiind birocratice, în condiţiile în care aceeaşi legislaţie permite şi mecanisme mai rapide de intervenţie pentru alte situaţii de urgenţă (dezastre aviatice sau feroviare etc). Astfel, Planul Roşu de Intervenţie a fost declanşat, la ora 22:50, la 18 (optsprezece) minute de la primele apeluri la numărul unic de urgenţă şi la 7 (şapte) minute de la momentul informaţiilor primite de la echipajele aflate la locul intervenţiei”, se arată în raportul Guvernului.

Guvernul mai spune că intervenţia de urgenţă în urma incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti din seara de 30 octombrie 2015 a fost în mare parte o acţiune necoordonată, cu elemente de improvizaţie a autorităţilor, aspect cauzat în principal de: lipsa de exerciţii în caz de urgenţe majore, neconcordanţe în legislaţie şi baza materială deficitară.

Palatul Victoria mai spune că, în aceste condiţii, se impune reformarea radicală şi îmbunătăţirea sistemului de asistenţă de urgenţă în caz de accidente colective, calamităţi şi dezastre în fază prespitalicească, precum şi a asistenţei de urgenţă în cadrul spitalelor.

„Controlul nu a putut concluziona cu privire la cauzele deceselor victimelor dezastrului din Colectiv, ulterior datei de 30.10.2015, având în vedere datele medicale insuficiente aflate la dispoziţie”, se mai precizează în raport.

VEZI AICI DOCUMENTUL OFICIAL AL GUVERNULUI

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS