Voina, disidența îndoielnică și “revoluția mondială”

Voina, “Război” în rusește, grupul protestatar “artistic radical” rusesc invitat la festivalul de film One World Romania, a cîștigat o oarecare notorietate mulțumită unei cascadorii parcă anume gîndite. Unul dintre membrii grupului a pălmuit un tînăr “care a apreciat drept ‘laşă’ actiunea liderilor Voina de a aduce un copil de doi ani in mijlocul unui protest cu potential violent si de a-l folosi drept ‘scut’”, scria Romania Liberă.

Voina, disidența îndoielnică și “revoluția mondială”

Despre Voina aflăm mai multe de la Vasile Ernu, cel care i-a îmbrățișat cu entuziasm în mai multe rînduri pe acești “luptători neînfricaţi şi cinstiţi”, de stînga, “ne radicalizăm spre stînga. Tot mai spre stînga”. “Voina este un grup care se declară a fi compus din artişti care pretind că ceea ce fac ei este artă: gesturile lor radicale la adresa puterii reprezintă, pentru ei, o formă de luptă cu puterea prin intermediul artei,” scrie Vasile Ernu. Ideologia grupului e “un amestec complex de artă contemporană, punk, anarhism şi pohuism (starea de a nu-ţi păsa de nimic, ştiind că totul îţi este îngăduit)”, o combinație între ceea ce Vladimir Tismăneanu numea “nihilismul ludic postmodern” și “nihilismul dostoievskian” (“dacă Dumnezeu nu există, totul este permis!”). Nihilistul dostoievskian e cel care “ura lumea, ura omul din strafunduri, se ura de fapt pe sine cu o pasiune de nestins”. În interviul dat lui Vasile Ernu de conducătorul grupului, Alexei Plutser-Sarno, acesta spune că “ni se rupe-n paişpe de toate, în afara revoluţiei mondiale.“‘

Voina spune că luptă prin “arta” sa împotriva puterii din Rusia, “vârcolacii, duhurile negre şi diavolii cu epoleţi” care “beau sânge şi se afişează ca nişte iepuraşi inocenţi, fiind reprezentanţii puterilor iadului”. Aici putem cădea de acord, dar îi putem descrie mai exact fără a face abuz de metafore infantile: sînt aceiași, aceiași “vîrcolaci” care se aflau în fruntea URSS-ului, cu diferență notabilă că acum 2 decenii și ei erau interesați doar de “revoluția mondială”. Putin este un fost agent KGB, FSB este o simplă redenumire a KGB-ului, fără nici un fel de mișcări de cadre; mentalitatea predominantă printre “vîrcolaci” este aceeași de acum 20 de ani: totalitară, expansionistă, însetată de război (http://inliniedreapta.net/dereferinta/olavo-de-carvalho-vs-alexandr-dughin/), doar dramaturgia este oarecum diferită. Aceiași oameni au aceleași ambiții și aceleași metode, de data aceasta în numele “ortodoxiei” dughiniste, al mitului politic eurasiatic.

Grupul neo-bolșevicilor trendy, Voina, susține reprezentații în toată lumea pentru uzul idioților utili din occident. Își dedică actele “artistice” lui Che Guevara, decembriștilor etc. În Moscova, batjocoresc miliția, organizează concerte punk în tribunalele federale și își fac un titlu de mîndrie din faptul că ar fi urmărți pe tot mapampondul de FSB. Totuși, toate astea nu împiedică guvernul împotriva căruia luptă cu “arta” lor “eroică, monumentală, superioară” să le acorde premii în bani.

Rusia ca model de urmat și agresiunea statului neoliberal în Glamour-Gulag

Urmărind aventurile “eroice” ale Voina ai putea rămâne cu impresia greșită că Rusia este un alt stat liberal paralizat de angoasele corectitudinii politice, un fel de Marea Britanie în care polițiștii fug înfricoșați din calea islamiștilor și a stîngiștilor, de teamă să nu “provoace” (așa cum i-a reproșat un bărbat din public celui pălmuit la București).

Rusia nu este Marea Britanie, nici Spania, nici Suedia, este țara în care disidența e întîmpinată cu toleranță zero, nu cu premii din partea guvernului. Anna Politkovskaia nu a primit premii pentru merite deosebite în jurnalism, a fost asasinată într-un lift de ziua lui Putin. Alexander Litvinenko nu a fost îngropat în daruri, a murit otrăvit la Londra de sponsorii grupului Voina. Toate acestea mă fac să cred că de fapt Voina nu este nici pe departe un grup disident, cum le place să spună, ci o mișcare tolerată și încurajată de Kremlinul pe care îl înjură cu poftă. O supapă de evacuare, poate chiar o opțiune ideologică lăsată deschisă. Cineva care cunoaște chiar și puțin Rusia zilelor noastre, privește cu o doză sănătoasă de scepticism acești anarhiști “eroici”, “luptători neînfricați și cinstiți” pentru “revoluția globală” bolșevică. În schimb, simțul critic și scepticismul sînt total absente la Vasile Ernu și sînt înlocuite de o îmbrățișare entuziastă. Este firesc să fie așa venind din partea unui coleg de idei, cel care recomandă cu atîta căldură textele lui Walter Benjamin, un alt îndrăgostit de “revoluția mondială”, și care face cultul violenței, “autorul la care ţin atît de mult”. Dar despre Walter Benjamin, în partea a doua.

citeste mai departe pe inliniedreapta