Eminescu, un luptător pentru drepturile românilor de pretutindeni

Scris de : George Damian     2011-01-15 03:26     5 comentarii

Biografiile lui Mihai Eminescu oscilează între osanale şi critică vehementă.

Este fie un înger al romantismului întârziat, cântăreţ din liră sub clar de lună – fie precursor al extremismului şi cumva, prin tot felul de răsuciri abile ale logicii, devine responsabil pentru multe din dezastrele României.

Există în schimb foarte puţine studii serioase, bazate pe surse de arhivă care să elucideze viaţa lui Mihai Eminescu. De cele mai multe ori avem parte de interpretări ale interpretărilor, nu scăpăm niciodată de referirile la opera sa poetică într-o bibliografie care se îngroaşă de la an la an – mărturie a importanţei acestui nume pentru cultura românească. Înjurat sau adulat, Eminescu încă reprezintă un punct de reper, pe care, repet, îl cunoaştem foarte puţin. Activitatea politică a lui Mihai Eminescu este cunoscută mai mult prin intermediul articolelor publicate de el în ziarul Timpul, însă se ştiu puţine detalii cu privire la acţiunile sale.

Sprijin bănesc de la guvernatorul BNR, Eugeniu Caranda

La data la care se năştea Mihai Eminescu, 15 ianuarie 1850, românii trăiau împrăştiaţi în mai multe provincii supuse imperiilor înconjurătoare: Banatul, Bucovina şi Transilvania erau sub Imperiul Habsburgic, Basarabia sub Imperiul Rus, Valahia şi Moldova sub Imperiul Otoman. Prin studiile liceale de la Cernăuţi; Eminescu a putut să ia contact cu marea cultură germană dar şi cu redeşteptarea culturii române prin profesorul său Aron Pumnul. În acei ani tinerii studenţi români din afara ţării erau susţinuţi financiar de la Bucureşti, şi chiar Eminescu a beneficiat de un astfel de sprijin pentru studiile sale neîncheiate de la Viena.

În anii în care a activat Eminescu a fost pus la punct planul „Daciei Mari”, proiectul de reunire a tuturor românilor într-un singur stat. Iar Eminescu a luptat pentru acest ideal nu doar prin cuvântul scris, ci şi implicându-se direct în această confruntare. La sfârşitul secolului al XIX lea lupta naţională a românilor era stipendiată de oameni ca Eugeniu Carada, guvernatorul Băncii Naţionale, o eminenţă cenuşie a timpului a cărui activitate nu a fost nici până acum pe deplin elucidată.

Fondurile ajungeau la studenţii români din Imperiu prin preoţii ortodocşi

Fondurile plecau de la Bucureşti spre studenţi prin intermediul preoţilor ortodocşi din comunităţi, fără să existe bănuieli că banii s-ar fi pierdut pe drum. Tot preoţii erau cei care dădeau recomandări pentru viitorii studenţi şi de prea puţine ori au greşit. Iar când liberalul Dimitrie A. Sturdza s-a folosit într-o campanie electorală de subiectul banilor acordaţi românilor de pretutindeni aproape că a dispărut din viaţa politică a ţării, numele său devenind sinonim cu trădarea idealului naţional.

Eminescu a umblat în tinereţea sa mulţi ani prin Transilvania unde avea legături cu societatea ASTRA şi cu Nicolae Densuşianu – cel care avea să ajungă membru al Academiei Române şi unul dintre cei mai de seamă istorici români.

Peregrinările lui Eminescu de la Blaj la Sibiu şi Alba Iulia l-au pus în contact direct cu situaţia românilor din Transilvania, i-au creat o imagine asupra stării de lucruri şi i-au înlesnit contacte directe cu liderii românilor transilvăneni pe care avea să le folosească ulterior.

Urmărit de spionajul austriac

În toată această luptă Eminescu a fost implicat direct în calitatea sa de membru al Societăţii Carpaţii, o asociaţie a studenţilor români din provinciile aflate sub stăpânire străină.

Într-o notă informativă din 7 iunie 1882, redactată de ministrul plenipotenţiar al Austro-Ungariei la Bucureşti, baronul Ernst von Mayr, către ministrul Casei Imperiale şi ministrul de Externe din Viena se raporta că „Societatea Carpaţii” a ţinut la 4 iunie o şedinţă publică, înaintea căreia a avut loc o consfătuire secretă. Austriecii aveau cel mai probabil un agent infiltrat în “Societatea Carpaţii”, capabil să transmită informaţii precise despre activităţile organizaţiei, de vreme ce ambasadorul afirma că deţine informaţii “dintr-o sursă sigură”.

Şedinţa secretă a “Societăţii Carpaţii” a convenit asupra continuării luptei împotriva Monarhiei austro-ungare, recomandându-se membrilor cea mai mare discreţie. La această şedinţă, Mihai Eminescu a propus ca studenţilor transilvăneni de la Bucureşti să li se încredinţeze sarcina de a duce o propagandă activă în timpul vacanţelor în favoarea unirii cu România – proiectul “Daciei Mari”.

Redăm în rândurile următoare conţinutul acestei note informative:

Bucureşti, 7 iunie 1882

Înalt prea cinstite Conte,

“Societatea Carpaţilor” a ţinut pe 4 iunie o şedinţă publică, precedată de o consfătuire secretă.

Referitor la aceasta am primit de la o sursă de încredere următoarele date: subiectul consfătuirii a fost situaţia politică.

S-a căzut de acord asupra continuării luptei împotriva Monarhiei Austro-Ungare, totuşi nu în spiritul unei “România iridenta”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare prevedere.

Eminescu, redactorul şef al ziarului “Timpul” a făcut propunerea ca studenţilor transilvăneni de naţiune română, care umblă pe la şcolile de aici pentru învăţătură, să li se încredinţeze pe timpul vacanţei lor acasă ca să lucreze pentru pregătirea publicului în favoarea unei Dacii Mari.

Redactorul adjunct Secăreanu de la “România Liberă” a dat citire mai multor scrisori trimise lui din Transilvania care arătau că românii de acolo îi aşteaptă pe fraţii lor cu braţele deschise.

O scrisoare trimisă de Bădescu, inspector scolar din Neamţ, către un jurnalist pe nume Miron spune că situaţia din jurul Năsăudului este favorabilă.

Primiţi Excelenţă expresia profundului meu respect.

Bucureşti, 7 iunie 1882

Baron von Mayr

Despre o consfătuire secretă a “Societăţii Carpaţilor”

(notă în baza paginii 1: Excelenţei Sale Domnului Conte Kalnoky; Biroul de Informaţii)

(Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Marea politică

Anul 1882 de când datează acest raport precedă cu puţin momentul aderării României la Tripla Alianţă constituită de Germania, Austro-Ungaria şi Italia. Insistenţele regelui Carol I pentru aderarea la acest tratat erau cumva în contra naturii: România se alia cu Austro-Ungaria, obligându-se ca la nivel oficial să nu mai susţină revendicările românilor din Transilvania.

Şi totuşi aceste legături au continuat – iar în Transilvania românii au declanşat Mişcarea Memorandistă pentru a obţine cât de cât drepturi politice. Unirea din 1918 nu ar fi fost posibilă fără activitatea jurnalistică şi politică a lui Mihai Eminescu, de la a cărei naştere se împlinesc 160 de ani.

Alte stiri din: Dosare Ultrasecrete Afisari - 354

- comentariile sunt grupate cate 10 per pagina
- cele mai recente sunt afisate ultimele

- comentariile sunt grupate cate 10 per pagina
- cele mai recente sunt afisate ultimele

 

Arhiva MULTIMEDIA

SIE a preluat MApN ?