Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
5 motive pentru care rujurile mate sunt cele mai indicate pentru plaja | Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business? | Bolile românilor și criza din spitale | Cu ce riscuri se confruntă omenirea (raport oficial) | China a ajuns pe partea întunecată a Lunii (VIDEO)

Era digitală naşte şefi Big Brother

Scris de : Dollores BENEZIC     2011-11-02 10:01

În Europa, patronii interceptează corespondenţa privată a angajaţilor, utilizând ilegal softuri secrete de monitorizare a computerelor; În România unii angajaţi pretind că şefii lor au folosit informaţii private din email-uri ca să-i hărţuiască. 

Patronii interceptează corespondenţa privată a angajaţilor

Majoritatea angajaţilor români îşi pornesc în fiecare dimineaţă computerele fără să aibă habar că şefii lor pot să monitorizeze nu numai ce site-uri vizitează, dar să măsoare exact cât timp petrec ei muncind sau navigând pe internet.

Mai mult, prea puţini realizează că angajatorii lor pot, cu softurile potrivite, să le intercepteze email-urile private trimise de pe conturile personale cum ar fi Gmail sau Yahoo.

Angajaţii ar trebui să ştie că li se poate citi conţinutul emailurilor”, spune L.F., director la Netsec Interactive Solutions, o companie bucureşteană specializată în securitate IT, care a cerut să nu-i fie divulgat numele.

Monitorizarea la locul de muncă şi cunoaşterea drepturilor

Din păcate, deşi au fost gândite constructiv, softurile de monitorizare sunt folosite de mulţi angajatori în scopuri mai degrabă personale decât profesionale. Vorbim de posibilitate de şantaj şi poate chiar de hărţuire”, continuă L.F.

Netsec estimează că mai mult de 40%  dintre multinaţionalele şi companiile mari din România folosesc softuri speciale pentru a intercepta şi controla fluxul informaţional din companiile lor, inclusiv ceea ce angajaţii ar putea să scrie pe email-uri personale sau să descarce pe memory stick.

Monitorizarea secretă a angajaţilor, interzisă de legislaţia europeană, face obiectul unor uriaşe controverse în alte ţări, în special Germania, unde mari companii au fost forţate să plătească amenzi de milioane de euro din cauza asta. Politicienii germani dezbat acum o nouă lege privind dreptul la viaţă privată la locul de muncă.

În România, mulţi susţin că şefii nu se mulţumesc doar să colecteze informaţii despre subalterni, prin mijloace secrete şi ilegale, dar folosesc acele informaţii împotriva lor. 

Şantajat de şefă 

Niciun angajat nu a fost de acord să apară în presă, temându-se că dacă vorbeşte deschis îşi va periclita actualul loc de muncă sau va trece drept scandalagiu. O  femeie pretinde că a fost forţată să demisioneze după ce şefa ei i-a accesat email-ul privat pe care i-l trimisese unui prieten. În email ea îşi critica şefa. A fost chemată în biroul conducerii, i-au fost arătate print-uri cu corespondenţa ei privată şi i s-a spus că ar fi bine să-şi dea demisia. A acceptat nişte salarii compensatorii după ce şefa a asigurat-o că va avea grijă să nu-şi mai găsească altceva de lucru dacă va face scandal.

Un altul, bărbat căsătorit, spune că a fost şantajat de fosta lui şefă după ce aceasta descoperise că avea o aventură la serviciu cu o colegă. Şefa îi accesase conversaţiile de pe Yahoo messenger, printr-un program de supraveghere. Ambii angajaţi păţiţi spun că şefii nu i-au anunţat că le sunt supravegheate comunicaţiile, nici cele private, nici cele de serviciu. Angjatorii au dreptul legal să îşi monitorizeze personalul, dar sunt obligaţi, conform legislaţiei europene şi celei naţionale, să-şi informeze angajaţii. În schimb, aceştia trebuie să consimtă să fie supravegheaţi. În realitate foarte rar se întâmplă asta.

Conform statisticilor oficiale, nicio companie din România nu-şi monitorizează angajaţii. Pentru că o altă obligaţie legală a patronilor este aceea de a notifica Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP). Dar autoritatea susţine că nu are nicio notificare în acest sens. 

Au înflorit vânzările de softuri spion 

Campania de popularizare a legii privind protecţia datelor personale în Serbia.

Evidenţele oficiale sunt contrazise de piaţa softurilor de monitorizare, care a valorat aproximativ 1 milion de euro în 2010, conform datelor furnizate de Amplusnet, o firmă care produce un soft de supraveghere vândut în mai multe ţări europene şi în SUA. Companiile de profil din România spun că afacerea e înfloritoare.

Constituţia României spune că toată corespondenţa este confidenţială, dar nu face diferenţa între cea privată şi cea legată de locul de muncă. După cum şi softurile de monitorizare urmăresc toată activitatea angajatului pe computer, nu numai corespondenţa privată sau de serviciu.

Şefii pot vedea exact ce site-uri a vizitat un angajat în timpul programului, ce conţinut a vizualizat, şi pot compara cât timp a petrecut angajatul navigând pe Internet, jucându-se de-a fermierul virtual sau folosind Excel, Word sau alte „unelte” de birou.

Întrebată cum vede această practică autoritatea care ne protejează datele, Alina Săvoiu, şefa Departamentului de Comunicare la ANSPDCP, spune că:„E foarte grav dacă se întâmplă aşa ceva. Se numeşte încălcarea secretului corespondenţei, faptă penală. Toate firmele care fac asta sunt în afara legii”. 

Legislaţia europeană şi dreptul la intimitate al angajaţilor

Avocaţii care îi reprezintă pe angajatori argumentează însă că acestia sunt nevoiţi să se asigure că oamenii muncesc tot programul, şi nu se complac în activităţi neproductive sau în eventuale ilegalităţi – cum ar fi accesarea de site-uri porno, descărcarea de conţinut ilegal de pe Internet sau chiar vânzarea de informaţii către concurenţă. 

Un angajat gay, „rugat să plece” 

Totuşi, limita dintre monitorizare şi intruziune e fragilă. Şefii pot folosi softurile dezvoltate pentru monitorizarea legală şi ca să obţină informaţii de care apoi pot abuza. Chiar şi paginile de Internet vizitate de angajaţi pot dezvălui că aceşia au potenţiale probleme de sănătate sau dependenţe sau că duc o viaţă privată… complexă.

Mihai Rusu este un avocat din Bucureşti care reprezintă două companii implicate în dispute cu angajaţii pe tema dreptului la viaţă privată la serviciu. El a reprezentat recent o firmă din domeniul medical care îşi monitorizase în secret angajaţii şi a descoperit astfel că unul dintre directori, care era căsătorit, frecventa şi unele site-uri de dating pentru gay. Compania i-a cerut directorului să-şi dea demisia. El a refuzat iniţial, acuzând că este discriminat din cauza orientării sexuale, dar în final a cedat temându-se să nu descopere familia că este gay.

Deşi admite că acea companie încălcase legea monitorizându-şi în secret angajaţii, Rusu insistă că orientarea sexuală a angajatului era irelevantă şi că fusese rugat să plece doar pentru că „nu-şi îndeplinea cele opt ore de muncă”. Rusu consideră că viaţa privată nu are ce căuta la locul de muncă, altfel job-ul se transformă în celebra zicală: noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc. 

Săvoiu susţine că ANSPDCP nu a primit nicio plângere de la angajaţi, privind monitorizarea ascunsă, dar dă asigurări că autoritatea va investiga orice caz semnalat şi chiar va putea analiza urmele lăsate de astfel de practici în computerele firmei. Totuşi, ea adaugă că din cauza salariilor mici instituţia nu a mai rămas decât cu un singur specialist IT capabil să depisteze astfel de ilegalităţi. 

Şefii deţin probele 

raport de monitorizare generat de softul Cyclope – produs de Amplusnet

Monitorizare cu ajutorul softului Cyclope

A demonstra că ai fost subiectul unei monitorizări ilegale nu e o sarcină uşoară. Mai ales pentru că şefii deţin dovezile. Dacă nu au succes cu ANSPDCP, angajaţii ar putea să intenteze procese civile împotriva patronilor, dar nu pot să prezinte şi echipamentul incriminat.

Poate un angajat să aducă în instanţă, respectând toate regulile probatoriului, serverele sau mediul de stocare de pe computerul angajatorului care îl supraveghează? Nu. Prelevarea de astfel de dovezi, expertizarea şi administrarea lor este făcută de către stat doar în cauzele penale”, spune Cristian Driga, avocat specializat în criminalitate IT.

El adaugă că „În cazurile civile cheltuielile cu expertizele revin în sarcina celor care le invocă – la care adăugăm o lipsă acută de experţi autorizaţi în domeniu”. 

De cealaltă parte, angajatorii susţin că ei trebuie să monitorizeze personalul ca să-şi protejeze propriul brand şi informaţiile comerciale sensibile. Rusu aminteşte un alt caz, dintr-o firmă de publicitate outdoor din Bucureşti, în care s-a descoperit, tot printr-o monitorizare secretă, că una dintre angajate copia baze de date confidenţiale şi le furniza concurenţei. Ea a plecat din firmă după ce a fost confruntată de şefi, şi şi-a înfiinţat o afacere concurentă, spune Rusu. 

 

Bogdan Manolea, jurist specializat în legile internetului

Bogdan Manolea, jurist specializat în legile internetului, crede că autorităţile naţionale au eşuat în implementarea legilor privind protecţia datelor, uitând să explice publicului ce drepturi şi responsabilităţi are. „Legea naţională este doar un copy-paste după directiva europeană. Autoritatea în domeniu nu şi-a făcut treaba până acum, să explice ce face şi de ce e important. Oamenii au mai degrabă o reacţie paranoidă – da, toţi suntem interceptaţi – dar când îi întrebi ce fac pentru asta nu ştiu sau nu acţionează. Sunt foarte mulţi care se plâng şi puţini cei care acţionează. Poate nu înţeleg ce li s-ar putea întâmpla”, zice Manolea.

România şi protecţia datelor

Întrebată dacă ANSPDCP a făcut destul ca să informeze deopotrivă angajaţii şi angajatorii despre prevederile legii, Săvoiu spune că legea e publicată pe site-ul autorităţii. Totuşi, pe site nu apare şi un sumar accesibil sau un ghid de bune practici privind monitorizarea, aşa cum se întâmplă în alte ţări.

Moştenirea comunistă din Balcani 

Apetitul scăzut al românilor de a-şi duce şefii în faţa autorităţilor e într-o oarecare măsură şi o moştenire a comunismului. Este la fel de evidentă şi în ţara vecină, Serbia, aspirantă la UE, care a adoptat din 2008 o lege europeană privind protecţia datelor. Implementarea legii se face, însă, lent, iar sârbii par la fel de neavizaţi şi dezinteresaţi în materie de drepturi de viaţă privată, ca şi românii.

 
Alexandar Resanovic, adjunctul ministrului informaţiilor în Serbia

Alexandar Resanovic, adjunctul ministrului informaţiilor în Serbia

Alexandar Resanovic, adjunctul ministrului informaţiilor în Serbia, crede că oamenii nu înţeleg corect conceptul de „viaţă privată” după atâţia ani de comunism. „Nu avem plângeri. Oamenii spun ‘ce dacă mă monitorizează? Nu am nimic de ascuns’ Dar nu e vorba dacă ai sau nu ceva de ascuns. Dreptul la intimitate este ceva ce îţi aparţine şi tu decizi dacă dezvălui acea informaţie sau nu”, spune Resanovic.

Împreună cu Organizaţia „Parteneri pentru Serbia”, Ministerul Informaţiilor desfăşoară o campanie de informare a angajaţilor din companiile mari responsabile cu procesarea datelor personale ale populaţiei

Serbia: cine îi controlează pe cei care monitorizează? 

Blazo Nedic, preşedinte al organizaţiei Parteneri pentru Serbia, a lansat în acest an campania pentru popularizarea legii privind datele personale, dar rămâne preocupat de faptul că legea nu prevede mijloace adecvate de control a celor care monitorizează. Iar incidentele nu au întârziat să apară. Cum ar fi cazul în care o înregistrare făcută cu o cameră de supraveghere a poliţiei, care surprinsese un cuplu făcând sex într-o parcare, a ajuns publică pe YouTube.

De atunci, Ministerul informaţiilor a cerut poliţiei să implementeze proceduri mai stricte de control a personalului care are acces la înregistrarea şi procesarea imaginilor surprinse de camerele video de pe străzi. Dar confuzia privind dreptul la viaţă privată la serviciu nu există doar la Bucureşti sau Belgrad; ci face obiectul a numeroase cazuri şi campanii de conştientizare în toată Europa.

Directiva europeană 95/46/EC  nu stabileşte clar limitele monitorizării legale practicate de către angajatori, dar stipulează dreptul angajaţilor de a fi informaţi, le garantează accesul la datele lor şi dreptul de a se opune colectării acestora de către şefi. 

Britanicii au încredere în autorităţi 

Ca şi românii sau sârbii, britanicii nu par prea preocupaţi de supraveghere, fie ea pe străzi sau la locul de muncă. Motivul este, totuşi, surprinzător pentru balcanici, care au trăit zeci de ani sub comunism. „Noi nu am avut niciodată un stat poliţienesc precum România. Într-un fel, noi avem încredere în autorităţi mai mult decât multe naţiuni şi dacă ceva merge rău, avem un foarte bun sistem juridic”, spune Nicolas Lakeland, partener în firma de avocatură londoneză Silverman Sherliker LLP.

Ca avocat specializat în probleme de muncă, Lakeland avertizează că angajaţii ar trebui să ştie ce fel de informaţii poate colecta paronul şi cum le poate folosi. „Am avut un caz când un angajator a descoperit că un angajat avea HIV. În construcţii, angajaţii care folosesc utilaje grele pot fi testaţi pentru consumul de alcool sau alte substanţe interzise. În acel caz au descoperit că angajatul folosea droguri care-l ajutau să suporte durerile. Patronul nu a luat nicio măsură împotriva lui, dar putea fi o potenţială situaţie dificilă”, explică Lakeland

Lynette Copland

Totuşi, unii angajaţi britanici şi-au dus cazurile de încălcare a vieţii private până la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg după cum demonstrează două cazuri celebre: Halford şi Copland.

În 1990 Alison Halford, ofiţer de poliţie în Wirral, şi-a acuzat superiorii că i-au interceptat telefonul, iar în 1999 Linette Copland, secretară la un Colegiu din Wales, a descoperit să telefonul şi emailul i-au fost interceptate mai mult de şase luni.

Curtea europeană a dispus ca Guvernul britanic, care răspundea de ambii angajatori acuzaţi, să plătească despăgubiri celor două englezoaice, pe motiv că deşi se aflau la locul de muncă şi foloseau mijloacele de comunicaţie puse la dispoziţie de angajatori, ele aveau dreptul la viaţă privată la locul de muncă.  În ciuda deciziilor Curţii de la Strasbourg, puţine s-au schimbat de atunci în Marea Britanie. „Mulţi angajatori monitorizează fără să se gândească. Un patron a venit la mine şi a zis ‘Uite, am găsit aceste lucruri interesante căutând în email-urile angajaţilor!’. Şi i-am spus ‘Nu i-ai anunţat că îi monitorizezi, nu ai niciun motiv legitim să o faci. Doar tragi cu ochiul, deci opreşte-te şi distruge toate datele pe care le ai’ .„Sunt o mulţime de mici birouri unde angajatorii fac asta, ei nu cunosc legea, dar oamenii sunt curioşi şi vor să ştie ce fac alţi oameni. E în natura umană, dar nu e legal”, conchide Lakeland

Germanii sunt mai sceptici 

Germanii împărtăşesc cu est europenii o veche neîncredere în autorităţi, venită din trecutul nazist şi din recenta eră STASI din Germania de Est, dar sunt ceva mai atenţi cu viaţa lor privată. Germania are o lege privind protecţia datelor încă din 1970 şi, deşi legislaţia privind monitorizarea nu diferă de cea a celorlalte state din UE, aici există câteva reguli adiţionale. De exemplu, patronii nu pot să-şi monitorizeze angajaţii dacă le-au dat voie să folosească computerele companiei şi în interes personal. Totuşi, există nelinişti cu privire la amploarea monitorizării ilegale. Bertran Raum, şeful serviciilor sociale din cadrul Comisiei Federale pentru Protecţia Datelor din Germania, citează o statistică din 2001 care spune că două din trei companii îşi monitorizează forţa de muncă. „Cred că numărul angajatorilor care îşi monitorizează angajaţii a crescut de atunci. Şi cred că mulţi o fac ilegal”, spune Raum

Verificarea conturilor bancare ale angajaţilor 

Opinia publică a fost revoltată când s-a aflat că Deutsche Bahn (compania naţională a căilor ferate) şi-a monitorizat în secret angajaţii timp de ani de zile. În încercarea de a stârpi corupţia, compania accesa în mod curent conturile bancare private ale angajaţilor ca să verifice eventuale plăţi provenite de la furnizorii companiei. În 2009 compania a fost amendată cu 1,2 milioane de euro de către Comisariatul pentru Protecţia datelor din Berlin.

Lanţul de magazine Lidl a fost de asemenea amendat în 2008, de către Comisariatul landului North Rhine-Westphalia, cu 1 milion de euro, pentru că şi-a supravegheat video personalul fără să anunţe. Alte companii mari din Germania au fost implicate în ultimii ani în scandaluri privind monitorizarea secretă a angajaţilor, despre care media germană a relatat pe larg. Angajaţii care suspectau că sunt monitorizaţi ilegal au vorbit cu ziariştii, iar ca urmare a apariţiei în presă a situaţiei autorităţile au fost forţate să ia măsuri.

 

Jan Jurczyk – ofiţer de presă la Ver.di, al doilea sindicat ca mărime din Germania

Jan Jurczyk, ofiţer de presă la Ver.di, cel de-al doilea sindicat ca mărime din Germania, spune că „trebuie să le mulţumim mai mult ziariştilor decât autorităţilor pentru că au dus la dezvăluirea acestor abuzuri”.

Alexander Dix, Comisarul Informaţiilor din Berlin, admite că „un angajat are nevoie de mult curaj şi în Germania ca să se plângă de un patron. Nu te poţi baza pe justiţia germană, deoarece durează câţiva ani un proces, şi câtedată nu câştigi”.

Mai multă putere pentru şefi? 

După atâtea scandaluri, Parlamentul german dezbate o nouă lege federală care să reglementeze monitorizarea la locul de muncă. Deşi e de aşteptat ca legea să fie votată până la finele acestui an, nimeni nu pare fericit cu schimbările aduse de ea.

În prezent companiile trebuie să ceară permisiunea ca să-şi monitorizeze angajaţii atât de la sindicate, cât şi de la un consiliu format din acţionari, angajaţi şi prezidat de un judecător. După noua lege patronii ar trebui doar să se asigure că şi-au anunţat angajaţii şi să le obţină aprobarea. „Acum judecătorul ţine balanţa între angajat şi patron, dar în noua lege patronul va fi cel care decide când monitorizează. El va fi judecătorul”, crede Sarah Thome, avocat al organizaţiei neguvernamentale Humanist Union din Berlin.

Ea spune că accentul pus pe consimţământul angajatului este înşelător, atâta vreme cât acesta poate să accepte orice, de frică să nu-şi piardă locul de muncă sau dorind să-l obţină. Angajatorii, pe partea lor, spun că noua lege tot nu reglementează principala problemă: corupţia. Thomas Prinz, avocat al Confederaţiei Angajatorilor Germani, spune că nu era nevoie de o nouă lege doar pentru că unele companii şi-au spionat ilegal angajaţii. „Proiectul nu are prevederi clare pentru prevenirea corupţiei. Aceasta este principala preocupare a companiilor germane”, spune Prinz

Raf Jaspers, un avocat belgian care a scris cartea „Big Brother în Europa”, este convins că numai prin conştientizarea publicului se poate ajunge la masa critică necesară pentru combaterea intruziunii statului sau a angajatorilor privaţi în viaţa personală a individului. „Va fi o luptă lungă pentru a convinge masele că dreptul la viaţă privată nu este ca munca sau mâncarea. O să-i simţi lipsa imediat ce îl pierzi”, avertizează Jaspers.

În România, specialiştii IT îi sfătuiesc pe angajaţi să „nu uite că atunci când deschid computerul, nu mai sunt singuri, şi nicio parolă, indiferent cât de complexă ar fi, nu poate bloca un program de monitorizare”, spune L.F

Dollores Benezic este jurnalistă freelance. Acest articol a fost produs în cadrul programului Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, şi este o iniţiativă a Robert Bosch Stiftung şi ERSTE Foundation, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network.




Alte stiri din: Dosare Ultrasecrete Afisari - 837
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante