Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact    Autentificare
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro

99% dintre pagubitii FNI raman definitiv cu banii furati!

Scris de : Ziua Veche     2010-03-15 16:59     Comments Off

99% dintre pagubitii FNI raman  definitiv cu banii furati! intalnirile zv

Interviu cu Dumitru Grosu, presedintele AIP la FNI – Braila: @ AVAS a despagubit numai 4% din totalul celor peste 300.000 de pagubiti la FNI. Acum cere banii inapoi @ Judecarea lui Nicolae Popa va avea, pentru investitorii pagubiti, un efect chiar mai mic decat frectia la piciorul de lemn @ Vantu este imun in fata justitiei, pe care a sfidat-o de cate ori a vrut el! @ ”Vantu a lasat urme in banci care pot fi probe incriminatorii, daca se doreste inculparea lui”, declara in instanta Maria Vlas @ ”Afacerea BID” a fost ”instrumentata” de acelasi procuror Irinel Paun care a instrumentat si ”afacerea FNI” 

 

 

Dupa 10 ani in care si-au cautat dreptatea in Justitia romana, pagubitii Fondului National de Investitii (FNI) au dat in judecata Statul roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO). Dumitru Grosu, presedintele Asociatiei Investitorilor Pagubiti la FNI Braila, a acordat un interviu pentru ziuaveche.ro in care a raspuns intrebarilor legate de FNI, Sorin Ovidiu Vantu, Ioana Maria Vlas, Nicolae Popa, Justitia romana si alte probleme pe care le-a intampinat intr-un deceniu in care a incercat sa faca lumina in ”afacerea” FNI si sa recupereze banii pagubitilor.

 1. Dupa ce Inalta Curte (ICCJ) a hotarat ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) sa nu-i mai despagubeasca pe investitorii FNI, avocatii AVAS au declarat ca vor cere inapoi banii dati pana acum pagubitilor. Au intentat proces de recuperare a banilor? Care este procentul de pagubiti ai FNI pe care AVAS i-a despagubit si despre ce suma este vorba?

 Nu avem informatii certe daca AVAS a deschis o actiune in justitie pentru a recupera banii dati pagubitilor care au castigat in procesele civile. Dar, intrucat s-au prezentat la noi doua persoane dintre cele care au recuperat banii si ne-au aratat somatii de restituire a sumelor catre AVAS, presupunem ca actiunea s-a deschis; cel putin sub o prima forma, aparent  o cale amiabila, aceea a somatiilor de restituire. Daca cei despagubiti nu se vor conforma (si noi i-am consiliat sa nu restituie nimic), este posibil ca AVAS sa deschida o actiune in justitie, iar niste judecatori inconstienti sau aserviti politic (si sunt multi dintr-astia!), sa dispuna executarea acestei masuri mizerabile.

Nu avem o statistica a persoanelor despagubite (noi avem un dosar penal, celelalte au fost civile), dar din informatiile pe care le avem au fost despagubite cca. 12.000 de persoane dintre cele cca. 22.000 aflate in dosarele civile. Asta inseamna cam 55 % dintre cei aflati in acele dosare, dar numai 4% din totalul celor peste 300.000 de pagubiti la FNI.

Suma data ca despagubire nu o putem estima; doar AVAS stie ce sume a dat in acest scop.

 2. Tot ICCJ a hotarat ca banii pagubitilor sa fie recuperati din sechestrul pus pe bunurile unor inculpati. Despre ce inculpati este vorba? Cati bani s-ar putea recupera dupa vanzarea bunurilor sechestrate? Cat reprezinta comparativ cu suma care trebuie recuperata de cei pagubiti?

 Inculpatii in cauza sunt: Vlas Ioana Maria, Petrescu Marian, Sima Mihaela, Andrei Marius, Batran Gravil, Boboc Stefan, Bebis Cezara Cecilia, Costescu Mircea, Ionescu Muscel Ianculescu Mircea si Negura Gheorghe. Fiecare dintre acestia au fost obligati la plata unor cheltuieli de judecata de cate 75.000 lei. In total, 750.000 lei.

Pana la scoaterea la licitatie a bunurilor sechestrate de la acestia nu se poate sti suma care se va recupera. Dar, tinand seama ca bunurile de natura imobiliara nu sunt deosebit de valoroase pe piata (mai ales in perioada actuala), ca sunt vechi (credem ca autoturismele sunt, in majoritate, bune pentru programul ”Rabla”), iar sumele ”cash” sunt relativ mici, apreciem ca, prin valorificarea lor, s-ar putea acoperi doar cheltuielile de judecata. Nici nu se poate pune problema sa mai ramana ceva de luat in seama in vederea despagubirii investitorilor din vanzarea acelor bunuri si sume de bani sechestrate!

 3. In urma hotararii ICCJ, ati intentat proces Statului Roman la CEDO, in noiembrie 2009. Cati dintre cei peste 300.000 de romani care au fost pagubiti in urma prabusirii FNI s-au inscris alaturi de Asociatia Pagubitilor FNI Braila si ce ati cerut in dosarul depus la CEDO?

 Noi am deschis un proces la CEDO executand Hotarirea Adunarii Generale legale a asociatilor nostri din 13 iunie 2009. Hotarirea a fost votata in unanimitate de participanti, ca unica solutie acceptabila. In procesul deschis de noi la CEDO sunt 3.250 de persoane dintre cei

137.000 care au fost cuprinsi in procesul penal, adica mai putin de 3% dintre acestia si cam 1% din totalul celor peste 300.000 de pagubiti.

Din acest punct de vedere Justitia romana a raspuns foarte bine ”comenzii politice” si dorintei mafiotilor care au manipulat-o, cea mai mare parte dintre pagubiti (99%) ramanand  definitiv cu banii furati!

In dosarul depus la CEDO am cerut sa fim despagubiti cu valoarea unitatii de fond anuntata inaintea prabusirii FNI (10.372 lei noi), actualizata cu indicele de inflatie (asa cum prevede contractul dintre CEC si FNI si cum au si fost despagubiti o parte dintre cei ce au castigat in procesele civile).

La aceasta suma se mai adauga:

           – despagubirea pentru folosul de care am fost lipsiti (art. 14, pct. 4, C.p.p.) calculata incepand de la data incetarii platilor de catre FNI si pana la plata efectiva a despagubirii;     

           – cheltuieli de judecata;

           – daune morale;

           – daune – interese moratorii  in eventualitatea in care statul roman intarzie efectuarea platii despagubirii peste termenul la care a fost obligat prin Decizia Curtii Europene.

Despagubirea la care ne asteptam este de cca. 5 ori valoarea unitatii de fond din momentul prabusirii FNI.

 4. Sorin Ovidiu Vantu, patronul FNI, a fost scos basma curata de Justitia romana. In schimb, doi subalterni ai lui, Ioana Maria Vlas, in calitate de manager al FNI (prin SOV Invest), si Nicolae Popa, in calitate de director al grupului de firme Gelsor si membru al Consiliului de Incredere al SOV Invest, au fost gasiti vinovati. Vlas e la inchisoare. Credeti ca daca Nicolae Popa va fi repatriat din Indonezia s-ar putea redeschide dosarul FNI? Vantu va fi si el judecat, condamnat si ar ajunge dupa gratii?

 Nu credem ca Nicolae Popa va fi repatriat; arestarea lui a fost facuta cu scopul de a ”i se arata pisica” lui Vantu; acesta parea inclinat sa paraseasca ”barca” puterii si sa treaca in aceea a lui Geoana; dupa arestarea lui Popa, Vantu ”si-a revenit”; ba, mai mult, i-a intins si o capcana lui Geoana!

Faptul ca arestarea lui Popa a fost facuta cu scop de santaj la Vantu si ca nu s-a dorit repatrierea lui Popa este dovedit si de aceea ca dosarul de extradare a fost intocmit voit vicios, asa incat autoritatile indoneziene sa aiba motiv de a refuza extradarea! Lucru care s-a si intamplat. A fost o facatura evidenta.

E interesant de observat ca in Rechizitoriul la dosarul FNI, procurorul Irinel Paun mentioneaza ca Nicolae Popa este fugit in afara tarii imediat dupa frauda FNI, dar, culmea, dispune darea lui in urmarire generala (in tara, adica) si nu in urmarire internationala! De ce? Fiindca nu trebuia prins si arestat pana se incheia procesul penal.

Daca, totusi, printr-o minune, Popa ar fi adus in fata justitiei romane, chiar presupunand, prin absurd, ca aceasta (justitia) s-ar dovedi corecta, judecarea lui ar avea, pentru investitorii pagubiti, un efect chiar mai mic decat frectia la piciorul de lemn! Nu ar influenta in nici un fel posibilitatea recuperarii pagubei.

Vantu este imun in fata justitiei, pe care a sfidat-o de cate ori a vrut el! Aducerea in fata legii si judecarea lui corecta (lucru pe care il consideram de domeniul SF) ar conduce la caderea prea multor capete de fosti si actuali politicieni dintre cei care ne „conduc”, de fosti si actuali membri ai serviciilor secrete, de fosti ministri si secretari de stat din justitie si din finante, de ”oameni de afaceri” care ”sponsorizeaza” (a se citi: ”alimenteaza cu bani negri”) unele partide si din clanurile de tip mafiot care ”trag sforile” politicienilor-marioneta!

 5. Il considerati pe Sorin Ovidiu Vantu vinovat de fraudarea FNI? Daca da, cu ce argumente veniti ? Stiti cati bani a ridicat el si apropiatii lui din fond?

 Fara nici un dubiu, Vantu s-a folosit de FNI pentru a se imbogati. Dar si pentru a-i imbogati pe altii! Fiindca el nu a actionat de capul lui: i-a fost ”asigurat spatele” de catre beneficiarii din umbra ai  fraudei (cei numiti mai sus) care au primit si ei mare parte din acesti bani.

Atata doar ca Vantu a fost destul de abil sa nu faca prea multe operatiuni cu mana sa, ci si-a asigurat niste ”oameni de paie” (Nicolae Popa in special), care au furat pentru el (si pentru altii); mai mult, a ”prins de nas” pe aceia care i-au asigurat spatele si care i-au asigurat (si inca ii mai asigura), fortati de complicitatea la jaf, imunitatea in fata legii.

Insasi justitia, in mod intamplator sau voit, a dat concursul la acoperirea urmelor lui Vantu prin manipularea dosarelor in cel mai neglijent mod, prin mutarea lor de colo-colo si tinerea lor pe loc timp de ani de zile prin fichetele diverselor instante, prin efectuarea cercetarii penale ”pe sest”, prin dezinformarea pagubitilor si ingreunarea accesului lor la actul de justitie, prin luarea de decizii contradictorii si inechitabile, prin aparente „balbe procedurale”, prin lipsa de publicitate judiciara si prin alte acte total neprofesioniste (voit neprofesioniste, credem noi).

Declaratiile Mariei Vlas la audieri si in interviuri, privind modul in care poate fi inculpat clar Ovidiu Vantu cu probe perfecte, cercetind manevrele facute cu banii FNI in banci, in conturile personale, nu au fost luate in consideratie. Ea este o profesionista in finante si stie adevarul cind spune ca ”Vantu a lasat urme in banci care pot fi probe incriminatorii, daca se doreste inculparea lui”.

Desfasurarea procesului penal a aratat in mod evident ca nu se doreste cu orice pret acest lucru. Pretul il plateste onoarea justitiei si bugetul tarii, adica noi toti, iar profitorii, credem noi, sunt la controlul puterii decizionale.

Sumele ridicate de Vantu, prin interpusi si prin diverse manevre ilegale, nu au fost clarificate niciodata, nici macar in expertiza contabila-judiciara (si aceasta o mostra de lipsa crasa de profesionalism).

Cercetarea, foarte ciudata in acest proces penal, nu a reusit o chestiune chiar si numai de bun simt dupa cinci ani de cercetari si anchete si peste patru ani de judecata, nu neaparat profesionista, sa gaseasca o valoare totala a pagubei.

Maria Vlas a declarat odata, intr-un interviu, ca s-ar ridica la 300 milioane de dolari. Recent pe postul TV Antena 3, la emisiunea ”Sinteza zilei” a domnului Mihai Gadea, s-a prezentat un tabel cu multele pagube platite din greu de bugetul tarii si nerecuperate vreodata, incepind cu dezastrul Bancorex, tabel in care era trecuta si paguba de la FNI, de 150 milioane euro.

In proces, la audieri cel putin, s-a evitat orice discutie pe tema faptelor lui Vantu, deci si a banilor ilegal insusiti. Organele in drept ale statului n-au reusit sa-l aduca, chemat de cinci ori la insistenta noastra, macar ca martor.

Dupa ultimul esec al justitiei de a-l aduce ca martor, am solicitat textual completului de judecata : ”intrucit justitia este incapabila sa-l aduca va propun sa continuati audierile pentru a nu lungi la nesfirsit procesul”. Si… s-au continuat audierile, fara a se mai incerca aducerea lui Vantu si fara nici un comentariu al completului de judecata. Noi am retinut ca s-a acceptat si termenul rusinos de ”justitie incapabila” sa aduca un anumit martor.

 6. Maria Vlas a fost supranumita “mama FNI” de toate ziarele in spatele carora se afla Vantu. Vlas insa a declarat ca a fost executanta lui Vantu, ca acesta a luat banii si ea a fost doar tapul ispasitor. Credeti in pozitia lui Vlas?

 Dupa trecerea a 10 ani de la furt, dupa parcurgerea a 5 ani de proces penal, dupa documentele la care am avut acces, dupa declaratiile inculpatilor si martorilor, inclin sa dau crezare multor afirmatii ale Mariei Vlas. Faptul ca se considera simpla executanta a lui Vantu nu i se potriveste, tinand seama de experienta si inteligenta ei. Cred ca a fost obligata de „mafia politica” si din unele servicii secrete (romanesti, nu din alta parte!) interesate in prabusirea FNI.  

Nu o socotesc nevinovata si am convingerea ca nu a spus adevarul  „gol-golut” („serviciile” implicate au avut grija s-o avertizeze sa nu implice pe cine nu trebuie) dar cred ca este, in mare masura, „acarul Paun” al cauzei, ca si unii dintre ceilalti condamnati, dealtfel.

Cred ca a spus adevarul, confirmat la audieri si de Boboc, cind a declarat intr-un interviu ca prima ancheta facuta de o procuroare a fost corecta si ar fi dus la aflarea adevarului. Cind era prea aproape de adevar s-a fortat inlocuirea ei cu un alt procuror. Acea procuroare a murit. ”Gura lumii” a zis atunci ca moartea ei are legatura cu refuzul de a preda dosarul altui procuror.

 7. Ce ne puteti spune despre afacerea BID – Nicolae Vacaroiu, despre care se stie ca a luat circa 10 miliarde lei de la Vantu?

 Despre „afacerea BID” va pot spune ca a fost „instrumentata” de acelasi procuror Irinel Paun care a instrumentat si „afacerea FNI” si care l-a scos pe Vantu basma curata. Acolo lucrurile sunt si acum neclare (a avut grija anchetatorul sa ramana asa!). Se pare ca Vacaroiu a fost cooptat de Vantu in calitatea lui de specialist in finante si, foarte probabil, pentru a-i exploata eventuala influenta in fata celor care trebuia sa dea aprobarile infiintarii bancii. Nu stiu ce suma a primit pentru munca lui dar, din dosarul instrumentat de procurorul Irinel Paun, rezulta ca, ”mirosind” de unde urma sa vina banii pentru BID, s-ar fi retras din aceasta activitate inainte de a-si fi indeplinit obligatia de a deschide banca lui Vantu. Care banca nici nu a mai fost deschisa. Ziaristul Bacanu care s-a ocupat, in ziarul sau, de cazul Vacaroiu-BID a pierdut un proces in tara intentat impotriva sa de catre Vacaroiu, dar l-a cistigat la CEDO.

 8. De ce credeti ca Justitia l-a ocolit pe Vantu?

 - fiindca asa i s-a spus sa faca;

- fiindca avem judecatori si procurori incompetenti, influentabili, corupti sau coruptibili, ori fara coloana vertebrala;

- fiindca Vantu a ”cumparat” cu banii furati de la FNI, multe persoane cu influenta in justitie, in politica, in economie, s.a.m.d.;

- fiindca Statul roman, in sine, puterile care il reprezinta, sunt infiltrate si  manevrate de personaje de tip mafiot!

Inca mai cred in inteligenta si capacitatea profesionala a majoritatii judecatorilor romani. Sunt ciudat de evidente insa, in acest caz, toate celelalte motive invocate mai sus. Acest mod de a vedea lucrurile rezulta si din ceea ce discuta lumea pe strada si asta auzim de la asociatii nostri la adunarile saptaminale cu pagubitii din Braila. E bine sa ne reamintim o idee aristotelica, conform careia  o comunitate in care dispare justitia este pe cale de disolutie.

Acesta, este, credem noi, contextul in care Romania este perceputa, la nivel european, ca fiind cel mai corupt stat din Uniune, cu nivelul de trai in cadere libera.




Alte stiri din: Intalnirile ZV Afisari - 479

Comentarii

Ziuaveche.ro nu-si asuma responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate in rubrica "Comentarii"

- comentariile sunt grupate cate 10 per pagina
- cele mai recente sunt afisate ultimele
  1. Cine se aseamana,se aduna,
    Cei cu doagele la cap
    Alta treaba nu avura
    Si “ncropira-un sidicat.
    Ne place lupta sindicala
    Ca strategi avem de pret
    La lupta-n frunte cu Dogaru
    Sa va suflam in facalet.
    Istoria care ne doare!?!
    Dar nu mai stiu cum sa va spun,
    Ca pe unii-i doare-n P…
    Iar pe altii-i doare-n C..!

- comentariile sunt grupate cate 10 per pagina
- cele mai recente sunt afisate ultimele

Comments are closed


Cod Galben de inundații, prelungit până vineri. Lista județelor afectate Citeste