Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Raport oficial: Încălzirea globală va devasta omenirea până în 2050 | Ce decizii s-au luat la Adunarea generală a Fundației Colegiului Național de Apărare | Marea familie FRFK | 5 motive pentru care rujurile mate sunt cele mai indicate pentru plaja | Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business?

Dan Cristian Popescu (PNL): Nu o să plătim voturi sub nici o formă

Scris de :     2011-10-11 09:04

Tânărul antreprenor Dan Cristian Popescu are ca bază a întregii sale strategii în business şi în politică ideile de credibilitate şi onoare. Consideră că e foarte important să-ţi duci până la capăt promisiunile şi să gândeşti afacerile – şi politica – ca un drum mai lung, nu ca pe o ”lovitură”. Spune că uneori poţi să pierzi într-o afacere, dar trebuie să-ţi menţii promisiunea. O abordare foarte diferită de stilul politicii dâmboviţene, pe care tânărul antreprenor şi-a însuşit-o prin experienţa sa americană, ca student al George Washington University. Cu acest stil de a face afaceri a ajuns să aibă succes în lumea publicităţii mari, deşi concura cu multinaţionalele. Acum, încearcă să reproducă acelaşi succes şi în politică, din postura de candidat la Primăria Sectorului 2 al Bucureştiului.

 

Dan Cristian Popescu

Ca fiu al celebrului matematician Nicolae Popescu este firesc că ai absolvit tu însuţi Facultatea de Matematică. Totuşi n-ai optat pentru o carieră în matematică, ci ţi-ai continuat studiile post-universitare la Washington, cu o specializare în Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică. Care au fost cele mai importante lucruri cu care ai rămas din experienţa americană? Ce a însemnat experienţa americană pentru tine?

Dan Cristian Popescu: Ceea ce am învăţat în Statele Unite – lucru care făcea diferenţa în raport cu ce se întâmplă în România – este că acolo este foarte importantă, în societate în general şi în politică, în particular, credibilitatea unei persoane, sau garanţia pe care o reprezintă. Altfel spus, cuvântul unei persoane este foarte important. Societatea americană este bazată pe credibilitate. Cât timp îţi menţii cele spuse, îţi onorezi promisiunile, eşti o persoană respectată în economia americană şi în politica americană.

Ştiu că în America poţi să dai un aşa-numit ”faliment de nume”, iar oameni care fac afaceri în America spun că dacă dai faliment ca business nu este o mare problemă, în schimb, dacă ai dat faliment ca nume, eşti terminat.

D.C.P. Practic, îţi contractezi credite pe care nu le mai poţi returna ca persoană fizică, ceea ce îţi închide toate uşile. La fel şi în politica americană – este foarte greu sau imposibil ca un politician american să-şi revină după ce nu şi-a onorat o promisiune sau s-a abătut de la cele promise în campanie. Este foarte important ce spui, şi ei au grijă ca măcar să încerce să ducă lucrurile la îndeplinire, în nici un caz să facă ceva contrar, aceasta fiind ceva letal în politica americană.

Cum ţi s-a părut societatea americană din perspectiva unui om care a trăit acolo şi a interacţionat pe toate palierele ca un simplu cetăţean? Chiar dacă nu aveai cetăţenia americană.

D.C.P. Sigur, este o societate mult mai pragmatică decât cea românească, pragmatismul american e aproape proverbial. Ce mi s-a părut foarte interesant, cu privire la sistemul educaţional, este organizarea acestuia, în sensul că elevii, studenţii nu învaţă mult din orice, ci învaţă nişte lucruri de bază, de viaţă, după care îşi aleg domenii foarte înguste pe care se specializează cât mai mult. Au mai puţini oameni care ştiu de toate, cum avem noi, şi au specialişti în lucruri care nouă ni s-ar putea părea ridicole – să fii specialist într-o zonă restrânsă, de nişă. Încearcă să creeze profesionalism, mai degrabă decât să tindă spre idealul de „multilateral dezvoltat”.

Pentru că ai făcut o specializare de administraţie publică, cât de departe este administraţia publică americană faţă de ceea ce există în România? Găseşti punţi, sunt lucruri care pot fi aplicate şi la noi cu succes, în viziunea ta?

D.C.P. Sunt lucruri care ar putea fi aplicate şi la noi, bineînţeles. Este foarte important sistemul de taxare, ei lasă foarte mulţi bani la nivelul comunităţilor locale, ceea ce face ca acolo administraţia locală să fie foarte puternică şi independentă. Ei au trei feluri de taxe: taxele locale, taxele statale şi taxele federale. Primăria, deci administraţia locală, ştie foarte clar că îi revine o sumă importantă de bani, iar acest lucru o face independentă faţă de guvernul statal şi federal. Este diferit de ceea ce se întâmplă în România, unde administraţiile locale sunt cumva prizoniere ale guvernului şi sunt ţinute cu mâna întinsă după bani – multe sunt în situaţie de faliment, dacă guvernul nu le-ar suplimenta bugetul, n-ar mai putea exista. Aceasta ar fi o diferenţă esenţială care asigură stabilitatea administraţiei locale. Iarăşi, este foarte important ca bugetul local să fie cheltuit judicios. Ei au trecut de perioada de început a democraţiei, când probabil că şi acolo se încerca cumpărarea mai mult sau mai puţin directă de voturi. Sigur că şi acolo primarii şi administraţia sunt orientaţi către păstrarea votanţilor sau creşterea numărului lor, dar încearcă s-o facă prin profesionalism, prin cheltuirea banilor pentru acoperirea unor nevoi reale ale oamenilor, nu a unor nevoi imaginare.

Te-a tentat vreo clipă să rămâi în Statele Unite? Ai avut colegi de generaţie care au rămas?

D.C.P. Sigur, am avut şi colegi de generaţie care au rămas şi chiar şi eu, la vârsta aceea, m-am gândit la alternativa asta.

Ce te-a convins să te întorci?

D.C.P.Tot timpul un rol îl are şi familia. Părinţii, fraţii şi celelalte rude erau în România, acolo nu aveam multe persoane apropiate. Sigur, poate era un nivel de trai mai bun acolo, nu neapărat pentru mine personal, dar societatea era la alt nivel, numai că niciodată eu nu m-aş putea simţi acasă într-o altă ţară.

Cum te-ai simţit perceput ca român în ochii americanilor în interacţiunile pe care le-ai avut cu ei?

D.C.P. Conform perspectivei lor asupra imaginii României, sunt două categorii de oameni: cei mai mulţi nu ştiu foarte multe lucruri despre România, este destul de mult dacă ştiu că România se află în Europa. Pe de altă parte, pentru că am vorbit mai devreme despre faptul că ei se specializează destul de mult într-un domeniu, am întâlnit oameni cu care puteam discuta o serie de detalii tehnice dintr-o campanie electorală din România care se desfăşurase cu 4 ani înainte – cunoşteau numele candidaţilor, ştiau ce s-a întâmplat aici. Am fost plăcut surprins să văd că există persoane care ştiu în amănunt ce se întâmplă în România – în general, dintre cei ce erau interesaţi de ştiinţe politice sau de Relaţii Internaţionale. Majoritatea nu ştiau aproape nimic, credeau că avem capitala la Budapesta sau la Belgrad. În general Bucureştiul era a treia alegere când venea vorba de capitala României.

George Washington University ţi-a facilitat şi contactul cu politicienii americani, cu reprezentanţii administraţiei la nivel înalt? Se organizau astfel de întâlniri?

D.C.P. Da, m-am întâlnit de mai multe ori cu congressmani – atât republicani, cât şi democraţi – am prins, practic, şi finalul campaniei electorale prezidenţiale din 2000. Campania electorală din America este puţin diferită, acolo totul este foarte transparent. Am fost surprins să văd că democraţii aveau o clădire cu 5 etaje care se ocupa cu trecutul lui Bush Jr. şi aveau până şi amenzile de circulaţie din urmă cu 30 de ani luate deoarece condusese băut. Revin la ceea ce vorbeam la început, la cât de important este ce spui şi ce faci acolo. Aici, lumea s-a obişnuit ca politicienii să nu spună adevărul.

Dan Cristian Popescu

Cum ţi se pare statutul unui congressman american vizavi de statutul unui senator sau un deputat român – dacă ne referim la felul în care se prezintă, la modul în care este perceput de societate sau maniera de implicare în societate? Ce reprezintă el în societate?

Nu pot să vorbesc despre toţi parlamentarii români, dar acolo ei încearcă cel puţin să fie apropiaţi de oamenii din circumscripţia lor, încearcă să interacţioneze cât mai mult, încearcă să comunice cu ei, să răspundă la scrisori, la problemele lor. Ca diferenţă, iarăşi, există o oarecare modestie, încearcă să nu facă un show din faptul că sunt parlamentari. Am văzut că în Congres e o atmosferă modestă, chiar exagerat de modestă.

Odată întors în România ai intrat în lumea afacerilor ca antreprenor în zona publicităţii. Ai fost într-un fel influenţat şi de experienţa americană, care este arhetipul ideii de vânzare, de promovare de marketing?

Am avut şi înainte să plec ceva legături cu publicitatea, dar când mergi într-o altă ţară, vezi lucruri noi, iar în publicitate America este ţara potrivită.

Ei au inventat propriu-zis publicitatea.

Da. Şi fără să vrei, vezi orizonturi noi, posibilităţi noi de a face afaceri. Cred că este foarte important să crească numărul românilor care merg în alte ţări pentru a învăţa lucruri noi, în toate domeniile – aşa cum poate pe mine m-au atras acolo în domeniul publicităţii lucruri noi pe care subconştient le-am aplicat după, tot aşa românii care se duc la o muncă mai modestă în Spania sau în Germania, se întorc cu experienţe care însumate vor ajuta România să meargă mai departe.

Care ţi s-a părut că a fost pasul decisiv în drumul tău ca tânăr antreprenor pentru a avea succes în afaceri?

E foarte important să-ţi duci până la capăt promisiunile şi să gândeşti afacerile – şi de ce nu şi politica – ca un drum mai lung, nu ca un drum scurt, ca o lovitură. Uneori pierzi într-o afacere, dar trebuie să-ţi menţii promisiunea. Cred că asta a jucat un rol în parcursul meu în business. Piaţa de publicitate în care am acţionat era şi este măcinată în continuare de conflicte, de rivalităţi, însă pot să spun că relaţiile mele personale sunt foarte bune cu majoritatea jucătorilor. Acestea s-au construit în timp, tocmai prin respectarea cuvântului dat.

Lumea publicităţii este în general dominată de multinaţionale. Cum a fost pentru un antreprenor local să lupte cu aceste companii globale foarte puternice care vin cu clienţi, cu know how, cu resurse, cu imagine? Care au fost atuurile tale?

Un atu a fost corectitudinea, iar un altul a fost acela că am încercat ca tot ceea ce facem să fie la un nivel de calitate cât mai bun, atât cât ne-am priceput noi la momentul respectiv. Până la urmă, orice business este făcut de oameni, indiferent dacă vorbim de firme multinaţionale sau de firme mici, de antreprenori români sau străini. Este foarte important ca oamenii să urmărească calitatea şi să fie motivaţi să facă lucrurile cât mai bine.

Visul multor antreprenori români era – şi poate este şi în continuare, într-o măsură, deşi vremurile nu mai sunt de aşa natură –, să aibă o idee foarte bună de afaceri, să o ducă până la un anumit nivel, după care să o vândă către un mare concern internaţional de profil sau către o firmă de tip fond de investiţii, şi apoi să se retragă într-o vacanţă prelungită sau să înceapă un nou business. Cumva exit-ul era o chestiune gândită, programată şi menită să aducă un beneficiu după ani buni de muncă. În cazul tău, se aplică acest pattern de gândire?

Da, face parte dintr-o gândire pe termen scurt sau mediu. Desigur, piaţa te îndeamnă uneori să faci un exit, să intri într-o altă afacere sau să nu mai faci nici o afacere. Când eram mici ne imaginam că un mod plăcut de a-ţi petrece viaţa ar fi să ai insula ta şi să nu faci nimic, să stai la soare. Acum nu ni se mai pare atât de plăcut acest mod de viaţă pentru că suntem legaţi de societate, legăturile sociale fiind foarte importante în viaţa noastră. Eu am şi vândut o firmă unei companii multinaţionale, dar pe cele mai multe dintre companii le-am păstrat şi le-am condus în continuare. Acum suntem singurul grup important condus de antreprenori români, toţi ceilalţi concurenţi sunt multinaţionale din America, Elveţia, Austria.

Ai deschis şi alte tipuri de businessuri, în alte domenii decât în zona publicităţii, ai fost atras să faci cel puţin experimente şi pe alte domenii?

M-am ferit cât am putut de imobiliare; n-am reuşit total, dar am încercat acest lucru. Tot timpul au fost în grupul nostru multe idei de noi businessuri, de a deschide, în zona publicităţii sau în alte zone, noi afaceri, şi tot timpul am avut o reţinere, am zis că e preferabil să facem în continuare ce ne pricepem să facem, într-un domeniu în care am construit un număr de ani şi în care suntem percepuţi ca obţinând calitate, decât să ne risipim resursele de timp în alte domenii. N-am diversificat foarte mult.

 

Cristian Dan Popescu la Întâlnirile Ziua Veche

Cristian Dan Popescu la Întâlnirile Ziua Veche

Ai început politica foarte devreme, din anii ’90, cu organizaţia de tineret a PNL, pornind de la lipit afişe. Cât de mult s-a schimbat politica în aceşti 20 de ani şi în ce măsură percepi că acum campaniile electorale sunt despre lipit afişe, cu sau fără ghilimelele de rigoare?

Aş face întâi un mic comentariu despre ce însemnau afişele atunci şi ce înseamnă ele acum. În anii ’90, afişele erau în primul rând ceva nou, erau citite, erau un suport prin care politicienii transmiteau un mesaj. Acum, afişul este ceva care murdăreşte un zid. Sunt două motive. Cel dureros este că politica în România nu cred că a evoluat în folosul ei, ci mai mult în detrimentul imaginii ei – afişele au inclus din ce în ce mai multe minciuni sau lucruri care nu s-au dus la îndeplinire, ceea ce a făcut ca astăzi ele să pară că sunt nişte mizerii pe un zid, ceva de care am vrea să scăpăm când se termină campania; dacă vedem ceva lipit pe blocul nostru, pe casa noastră, ne jenează. Pe de altă parte, în 20 de ani a evoluat şi economia, sunt şi alte mijloace de a-ţi face cunoscut mesajul, există presă, outdoor, internet, tot felul de alte mijloace care ajung mai repede în sfera de interes a alegătorilor.

Pentru că vii din lumea publicităţii şi ştii foarte bine ce înseamnă să construieşti un brand, în ce măsură încerci să aplici această experienţă din lumea publicităţii şi în a construi branduri personale? În ce măsură simţi că politicienii sunt conştienţi de lucrul ăsta în România şi unde vrei tu să faci o diferenţă din această perspectivă?

Abordarea generalistă, teoretică, spune că atunci când vrei să candidezi sau să ai o imagine publică trebuie să încerci să ţi-o modelezi, să pari cumva sau altcumva. Şi eu am primit foarte multe sfaturi când am ajuns preşedintele Partidului Naţional Liberal, Sectorul 2, că ar trebui să par altfel decât sunt. Poate fi o strategie bună, dar consider că, pentru situaţia de acum din România, eforturile trebuie să meargă către reinventarea politicii sau aducerea politicii la ceea ce ar trebui să fie. Trebuie scoasă din comunicarea politică demagogia sub toate formele, şi atunci am hotărât să evit orice abordare care să mă prezinte altfel decât sunt. Chiar dacă unora nu o să le placă atât de mult, pentru că unii aşteaptă altceva, nu am gând să mă prezint altfel decât sunt.

Într-o paranteză, şi în campaniile electorale din România, în ultimii ani cel puţin, este de notorietate publică că au apărut consultanţi străini, din America, din Rusia, din Israel, care sfătuiesc candidaţii români prin prisma experienţei lor internaţionale pe diverse pieţe. Cunoscându-i poate şi personal pe unii dintre politicieni, în ce măsură ai simţit că îi transformă într-un mod negativ aceste intervenţii, care poate nu au relevanţă pentru societatea românească?

Este clar că nu au experienţă românească; cu toate acestea, am convingerea că aceia care sunt de bună credinţă încearcă să transforme candidatul sau persoana politică în ceva pozitiv. Problema este că acest lucru nu devine realitate. Dacă l-ar putea transforma definitiv în ceva pozitiv, ar fi un lucru bun, dar îl „transformă” în campanie, după care, ajungând în postul respectiv – parlamentar sau primar – acesta revine la forma iniţială şi atunci apar discrepanţe între personajul din campanie, cel care a fost votat, şi personajul din funcţia publică, care exercită puterea; de aici apar dezamăgiri. O transformare, ca să fie benefică, trebuie să fie definitivă.

Şi probabil bazată pe nişte date reale pe care le are omul politic şi pe care le maximizează, nu pe ceva artificial, o haină pe care o îmbraci, un rol pe care-l joci.

Sigur, sunt situaţii în care trebuie să ai o anumită haină sau alta, dar nu asta defineşte un politician. Problema apare când ei sunt sfătuiţi să spună anumite lucruri pe care nu le pot livra.

Şi pe care ştiu dinainte că nu le pot livra.

Exact. De aici pleacă problemele. Consultanţii ar face ceva bun în politică dacă s-ar ocupa de un candidat pentru 4 ani, deci şi pentru mandatul respectiv, nu doar pentru perioada campaniei. Ar trebui să stea şi să-l ajute să-şi menţină aceeaşi linie şi după.

Este de notorietate faptul că în campaniile electorale, fie la nivel local, fie la nivel central, cei de la putere au folosit fonduri publice pentru a susţine cauze electorale sau mesajul lor electoral, în timp ce contracandidaţii trebuiau să-şi construiască campania din fonduri private. În contextul în care economia românească este acum în dificultate, fondurile private sunt puţine şi multe lucruri se fac pe bani publici, este această campanie electorală care urmează inegală ca forţe?

Cred că orice campanie electorală este inegală, pentru că un candidat în funcţie porneşte cu o notorietate, cu nişte realizări reale, o confirmare a capacităţilor sale în funcţia respectivă, dar, din păcate, există tentaţia de a folosi fondurile publice în interes propriu, plecând de la lucrurile mărunte, gen plăcuţele acelea de pe orice spaţiu verde, pe care se scrie numele primarului, şi până la – precum în cazul sectorului 2 – petreceri din două în două săptămâni cu cântăreţi internaţionali, mici şi bere. Primăriile se transformă în societăţi de organizare de evenimente.

Poate că ar fi bine, dacă tot se vrea cheltuirea unor bani pentru imaginea respectivului edil, să facă nişte lucruri necesare – măcar atât aş vrea. Există tentaţia, nu numai în România, ca persoana în funcţie să prezinte realizarea administraţiei ca pe o realizare personală. Aici e ceva, se pare, general uman, şi trebuie să o luăm ca atare. Părerea mea este că ar trebui ca măcar să facă lucruri utile, nu doar de faţadă. Se cheltuiesc foarte mulţi bani doar pe lucrurile care se văd, spaţii verzi, petreceri, mici şi bere, şi sunt refuzate anumite lucrări de infrastructură pentru că nu se văd – cei mai puţini bani se investesc în lucrările de sub străzi, pe care nu le vede nimeni, sau în lucrările care durează foarte mult – vezi situaţia autostrăzilor. Toate acestea, însumate în 20 de ani, au dus şi la decredibilizarea politicii. Revenind la întrebare, candidaţii care vin din opoziţie, desigur, trebuie să apeleze la bani privaţi. O altă problemă, care face iarăşi diferenţa faţă de Statele Unite, este finanţarea partidelor politice sau susţinerea unor anumite partide politice, pentru că nu este vorba numai de bani. Acolo, ziarele, televiziunile şi firmele îşi declară susţinerea publică pentru unul dintre partide, nu este nici o ruşine şi în general nu sunt repercusiuni din cauza aceasta de la celălalt partid. Mai mult, chiar şi politicienii declară public că susţin interesele uneia sau alteia dintre firme, nu interese directe, dar interese care converg – de exemplu, cum este la noi Roşia Montană. În România mi se pare nefericit faptul că oamenilor le este frică să-şi asume susţinerea pentru un partid sau altul. Până şi ultimul butic de pe stradă ar vrea, chiar dacă ajută un partid, să nu se ştie, sau să nu creadă primarul în funcţie că l-a ajutat pe X sau invers. E o duplicitate care, per ansamblu, ne face rău. Din cauza asta e mai greu să strângi fondurile pentru campania electorală.

Crezi că ar putea funcţiona în România sistemul american de donaţii foarte mici de la populaţie,  de 5 dolari, 10 dolari pentru campania electorală, într-un context în care societatea românească are foarte multă nevoie de schimbare, iar oamenii simt acut nevoia de schimbare în bine?

Nu ştiu dacă sistemul de acolo este cel mai bun, dar este clar că sistemul de acum trebuie schimbat cu unul transparent. Orice lipsă de transparenţă generează probleme, generează interese, inechităţi în abordarea unei campanii. Primarii sau parlamentarii în funcţie pleacă cu un plus.

 

Dan Cristian POPESCU il acuza pe Ontanu ca ofera pomeni electorale

Dan Cristian POPESCU il acuza pe Ontanu ca ofera pomeni electorale

La 35 de ani eşti preşedintele filialei Sector 2 a Partidului Naţional Liberal. La aproape un an de mandat, care consideri că este cea mai importantă realizare a ta în această postură?

La prima vedere s-ar putea spune că acum un an era o filială care nu avea nici un sediu şi acum avem 5. Dar nu este aceasta. Cea mai importantă realizare consider că o reprezintă cei peste 500 de membri noi care s-au înscris în Partidul Naţional Liberal Filiala Sector 2 în ultimul an. Cei mai mulţi dintre ei sunt oameni care vor să facă politică pentru a schimba ceva în general în România şi în particular în sectorul 2 şi nu au un interes pragmatic direct pentru ei, nu vor o funcţie publică sau să ocupe un post în urma unui concurs aranjat.

Să facem un exerciţiu de imagine în contextul faptului că se prefigurează candidatura ta la primăria sectorului 2 şi să spunem că deja ai câştigat alegerile. Ce se va întâmpla în viaţa bucureştenilor din acest sector avându-te pe tine ca primar, asta în termenii realişti despre care vorbeai?

Sunt mai multe situaţii în care administraţia a rămas în urmă şi exact cum vorbeam mai devreme, sunt problemele care nu sunt atât de vizibile, dar ne afectează cel mai mult. Una dintre cele mai importante mi se pare că este calitatea aerului. Aerul este principala resursă necesară vieţii, nu îi dăm mare atenţie pentru că ni se pare ceva natural, dar calitatea aerului ne afectează pe toţi. Nu s-au făcut foarte multe lucruri în sectorul 2, chiar în ultimii ani s-au tăiat peste 4000 de arbori şi nu s-a făcut aproape nimic pentru crearea unei centuri verzi a Bucureştiului – pentru că uneori lucrurile nu trebuie făcute în oraş ca să le simţi în oraş, ci trebuie să le faci undeva în afară. Mi se pare important pentru calitatea vieţii oamenilor accesul cât mai mare la sport, la mişcare pentru toţi locuitorii sectorului – şi cred că ar trebui identificate cât mai multe spaţii unde să se creeze astfel de locuri în care oameni de toate vârstele să poată face un sport sau măcar puţină mişcare şi să fie îndemnaţi să o facă. Tot referitor la calitatea aerului, ar trebui făcut ceva pentru a reduce poluarea, pentru a stimula un transport alternativ celui realizat cu autoturismelor personale. Acestea sunt lucruri care cred că se pot face fără mari investiţii, însă trebuie ca aceste probleme să fie considerate ca importante pentru comunitatea sectorului 2. Alături de noi locuri de parcare, mi se par lucruri realizabile în prima parte a mandatului.

Cel mai important lucru este să vedem pe stradă, aşa cum vedem în America, mai multe zâmbete – o diferenţă importantă între America sau vestul Europei şi România este că oamenii zâmbesc mai mult acolo; poate o fac din politeţe, dar vezi oameni zâmbind pe stradă. La noi vezi acest lucru mai rar. Aş fi foarte mulţumit ca la sfârşitul celor 4 ani să văd cât mai mulţi oameni zâmbind în sectorul 2.

Cât de multe pârghii are primarul unui sector în Bucureşti în a schimba în bine viaţa locuitorilor versus pârghiile primăriei generale, ale guvernului etc.? Ce poţi face în mod direct ca primar?

Sunt foarte multe lucruri pe care le poţi face direct, iar pe restul le poţi face indirect. Cred că un primar se poate ocupa de orice, chiar dacă nu sunt aspecte stipulate foarte clar ca făcând parte dintre preocupările sale. Apartenenţa la comunitate trebuie manifestată prin abordarea tuturor temelor care afectează comunitatea, chiar dacă este vorba despre ceva care nu ţine direct de primăria sectorului tău – poţi să te duci la primăria capitalei sau la minister pentru a cere un anumit lucru, nu poţi să spui „nu mă ocup eu, nu mă interesează”. Într-o poziţie politică, aşa cum este cea de Preşedinte PNL Sector 2, nu am atribuţii administrative, dar urmăresc ce se întâmplă în sector, în Bucureşti şi în România şi încercăm să subliniem şi să arătăm ce este greşit şi, de asemenea, să propunem măsuri pe care noi le considerăm bune pentru a ameliora situaţia.

Te aştepţi ca în cursa pentru primăria sectorului 2 oamenii să meargă la vot mai degrabă pentru a vota un candidat, sau pentru a se asigura că nu iese un alt candidat de care nu sunt mulţumiţi?

Ultimele campanii electorale generale au fost câştigate pe un vot negativ, pe un vot de blam la cei care guvernau atunci. La alegerile locale în schimb, nu poate fi o regulă. Se estimează un vot general negativ la adresa primarilor din arcul guvernamental, dar, de la caz la caz, pot apărea şi voturi pozitive pentru primarii care au o anumită eficienţă în comunităţile respective.

Ce nu vei face sub nici o formă în următoarea campanie electorală?

Sub nici o formă cred că nu o să influenţăm voturi cu mijloace materiale, nu o să plătim voturi sub nici o formă – în bani sau în produse. A fost de multe ori în ultimii ani soluţia cea mai simplă, cea mai comodă pentru politicieni, dar este, în mare măsură, un lucru care a dus politica la nivelul acesta foarte jos de încredere.

Interviul a apărut în The Marketer numărul 15 septembrie – 15 octombrie 2011




Alte stiri din: Intalnirile ZV Afisari - 662
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante