Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Praful radioactiv de la Cernobîl este încă o problemă serioasă | Pentagonul aduce drone militare MQ-9 Reaper în România | Raport oficial: Încălzirea globală va devasta omenirea până în 2050 | Ce decizii s-au luat la Adunarea generală a Fundației Colegiului Național de Apărare | Marea familie FRFK

Demnitatea de a fi român în exil. Biblioteca Română de la Freiburg

Scris de : Alexandru-Dumitru Filimon     2014-10-15 07:17

Memoria exilului este goală în România. Experienţa traumatizantă a străinătăţii nu a fost uitată de istorie. In schimb, actualitatea înghesuie orice istorie care nu are forţa interioară de a se transforma în pagini. Interviul de faţă reprezintă o provocare pentru tinerii de astăzi şi pentru românii de pretutindeni. În final orice memorie are nevoie de o comoară.

biblioteca_romana_freiburgAlexandru-Dumitru Filimon: Ce reprezintă exilul românesc în imaginarul nostru istoric? Efortul cercetătorilor este modest sau preocuparea publicului pentru astfel de subiecte este considerabil redusă?

Mihaela Toader: Exilul, în general, este o formă de asumare politică a statutului de indezirabil în raport cu un regim politic autoritar sau totalitar din ţara de origine. Este un termen distinct faţă de expulzare sau diaspora. Potrivit unor istorici, Publius Ovidius Naso, “reprezintă cazul clasic al expulzării politice”. La noi în ţară e cunoscută situaţia tinerilor care au luat parte la Revoluţia de la 1848, fiind trimişi în exil politic forţat în străinătate. Exilul românesc şi mă refer la exilul românesc postbelic reprezintă comunitatea persoanelor care, aflate în străinătate, în ţările Lumii Libere, între anii 1945-1989, s-au angajat civic şi au avut o acţiune politică publică democratică, anticomunistă în interesul României. Însă să nu uităm că efortul acestor oameni a fost inimaginabil şi acest lucru se reflectă în mărturiile exilaţilor care au fost publicate. Efortul cercetătorilor, nu aş putea să spun că este modest. S-au scris şi s-au publicat destule cărţi în acest sens, în ultimii ani. Poate nu s-au făcut eforturi suficiente pentru o mai mare popularizare sau vizibilitate a eforturilor acestor români exilaţi.

A.D.F. Biblioteca Română de la Freiburg este şi ea parte a poveştii uitate a exilului românesc?

M.T. La Biblioteca Română din Freiburg am ajuns în decembrie 2009. Cine mi-a spus „povestea bibliotecii” cu multă pasiune şi emoţie pe care mi-a transmis-o şi mie, ulterior, a fost istoricul Dumitru Preda (în prezent, ambasador în Cuba) pentru care îi port preţuire. Biblioteca în sine nu este uitată de către cei de acolo, şi, mai cu seamă, de exilaţi care se reunesc an de an în luna octombrie la Freiburg. Însă pentru cei de acasă e uitată. Deşi s-au făcut unele eforturi din partea autorităţilor din România de a se găsi o soluţie pentru sprijinirea acestei importante instituţii culturale româneşti în final nu s-a ajuns la o înţelegere. Pentru mine, instituţia culturală românească de la Freiburg a fost un avanpost al culturii româneşti în Occident până în 1989, iar astăzi este una dintre realizarile culturale ale exilului românesc cu un specific aparte. Un loc al memoriei exilului românesc.

A.D.F. Cum am putea defini caracterul acestei biblioteci româneşti? Unicitate, universalitate, o transcendenţă culturală în raport cu evanescenţa lumească?

M.T. Biblioteca Română din Freiburg s-a născut la iniţiativa lui Virgil Mihăilescu şi a unui grup de exilaţi. S-a dorit de la început să devină un mare centru intelectual, iradiind spiritul şi cultura românească în străinătate. Biblioteca de la Freiburg cu rang de Institut de Cercetări începând din 1959 are un caracter unic. Această unicitate este argumentată de ţelul celor care au înfiinţat-o de a menţine vie cultura română în Occident. În mărturiile sale R.V.Bossy s-a arătat profund mişcat de românii care au reuşit prin eforturi proprii, în anii de început ai pribegiei, să organizeze o bibliotecă care să „poată mângâia şi păstra trează gândirea şi sensibilitatea proprie şi să împrospăteze şi să adâncească izvoarele culturii româneşti pe meleaguri străine”. Are un caracter universal, biblioteca de la Freiburg. Începuturile sale s-au intersectat cu intelectuali români aflaţi în exil în diferite ţări ale Occidentului cât şi cu intelectuali străini care au activat, cel puţin, până în 1989, în Cercul de prieteni ai Bibliotecii şi Institutul Român de Cercetări care avea rolul de a promova printre germani interesul pentru cultura română şi de a menţine legături de prietenie germano-române. Însă aici veneau intelectuali străini din toate ţările Lumii Libere. Au lăsat numeroase donaţii şi sunt foarte multe mărturii în acest sens. Biblioteca Română din Freiburg reprezintă un patrimoniu cultural care transcede dincolo de evanescenţa lumească.

A.D.F. Ce ne învaţă acestă bibliotecă în fond? Ar fi bine să regăsim această “învăţătură” şi în paginile de istorie la liceu?

M.T. În primul rând ne învaţă demnitatea şi măreţia de a fi român şi în al doilea rând de a crede în cultura, valorile şi tradiţiile româneşti. Poate fi un model de referinţă pentru români de astăzi, cei care au plecat după 1989 din ţară, pentru a nu-şi uita limba şi cultura română. Desigur, merită o pagină de istorie la liceu, atât Biblioteca Română din Freiburg cât şi întreaga istorie a exilului românesc postbelic.

A.D.F. Povestea acestei biblioteci româneşti este dovada de patriotism organic, autentic în raport cu patriotismul găunos şi zgomotos întreţinut de diverşi indivizi autoproclamaţi “patrioţi”?

M.T. Da. Când am păşit pentru prima dată în această bibliotecă românească am avut sentimentul pentru o clipă că impietez un trecut cu o anumită încărcătură. Un trecut al unor oameni care au ştiut să se sacrifice necondiţionat pentru a menţine cultura română nealterată în Occident.

A.D.F. Cum se pot apropia tinerii de acestă bibliotecă românească implicit de memoria exilului românesc?

M.T. Tinerii pot citi despre memoria exilului din cărţile care au fost publicate şi care se găsesc. Iar la Biblioteca Română din Freiburg pot ajunge pe cont propriu. Nu există o altă modalitate în acest moment, din păcate. Personal, am dorit să o fac cunoscută în România şi de aici să sperăm că se va găsi o soluţie accesibilă pentru cei interesaţi să studieze la bibliotecă.

A.D.F. De ce este Biblioteca Română de la Freiburg o comoară?

M.T. Este o comoară prin unicitatea caracterului său şi prin valorile şi cărţile pe care le adăposteşte. E o comoară nevalorificată cum ar trebui. Trebuie descoperită.

* Interviul face parte din campania de promovare a proiectului “Comori ascunse la Biblioteca Română din Freiburg”.

Proiectul îşi propune să evidenţieze aportul Bibliotecii Române din Freiburg la continuitatea spaţiului cultural românesc în Occident şi să atragă atenţia publicului asupra importanţei exilului, diasporei şi căilor europenizării societăţii româneşti actuale. Coordonatorul proiectului este dr. Mihaela Toader, expert în memoria exilului românesc, împreuna cu George Stefan Năzăreanu, responsabilul de grafică, şi Filimon Dumitru Alexandru, responsabilul de Comunicare şi PR.

Benefiaciarul acestui proiect este Institutul Român/Biblioteca Română din Freiburg, Germania http://www.rumänische-bibliothek.de/. Programul de finanţare din care face parte proiectul: „Constantin Brâncuşi” – Cultură.

Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.




Alte stiri din: Intalnirile ZV Afisari - 401
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante