Impresionată de sanitatea Tirolului austriac, și de frumusețea fără cusur a peisajului, evaluînd vinovat în tăcere, nepăsarea și inconștiența cu care noi, românii ne murdărim fără milă natura, am vorbit cu Klaus Reindl, fost polițist la Innsbruck, actualmente pensionar, despre grija cetățenilor și a autorităților de-a înscrie reciclarea tuturor materialelor, într-unul dintre cele mai importante programe civice din Austria. Comuna Weissenbach, în care Klaus Reindl trăiește, într-o casă deschisă turismului internațional (acum trei ani l-a avut în pensiune, pentru o scurtă vacanță, chiar pe regizorul Silviu Purcărete), alături de soția sa Helga, are în fostul polițist, un militant fervent pentru păstrarea mediului înconjurător nealterat, și, nu în ultimul rând, un exponent al responsabilității civice. Când educația românilor va cuprinde și acest abc al bunului simț (grija față de aerul respirat și față de locurile pe unde călcăm, sau cele în care ne creștem copiii), ne va fi mai ușor să ne suportăm unii pe alții, și, cu siguranță vom vedea prin risipa de cenușiu și ceva strălucire.
Iolanda Malamen: Klaus Reindl, când a înțeles Austria că procesul de reciclare a hârtiei, sticlei, plasticului și metalului, aduce beneficii mediului, cât și economiei ?
Klaus Reindl: Acum 20 de ani, sau chiar 25 de ani, au început primele inițiative, susținute de o campanie riguroasă și foarte aplicată în toată țara. Dacă e să vorbesc doar de Weissenbach, ei bine, au fost create așa zise insule în care au fost amplasate containere, unde oamenii puteau să arunce hârtie, sticlă, plastic, sau doze metalice.
I.M. A existat o pregătire prealabilă a locuitorilor, s-a făcut publicitate?
K.R. Bineînțeles! Se vorbea zilnic de avantajele unei asemenea întreprinderi la postul de radio, iar oficiul poștal trimitea scrisori fiecărei familii, cu rugămintea de-a onora inițiativa. Prima cu care s-a început, a fost hârtia. Din reciclarea hârtiei, comunele au văzut că se pot câștiga bani, hârtia fiind comercializată mai departe. Cu acești bani, ele au putut crea noi insule de containere pentru reciclare. Industria hârtiei a fost foarte interesată în toată Austria, în strângerea hârtiei vechi, pe care să o poată refolosi la tipărirea ziarelor si revistelor.
I.M. În cei 20-25 de ani, au fost evaluate beneficiile ?
K.R. S-a observat o continuă creștere a cantității de hârtie reciclate, și, implicit beneficii financiare . Dacă la început comuna (să luăm exemplul nostru din Weissenbach), strângea, să zicem, 10 tone, acum strânge cam 20 de tone, iar în viitor cantitatea va fi și mai mare, datorită faptului că numărul materialelor promoționale tipărite pe hârtie crește incontinuu. A urmat sticla. Erau strânse sticlele goale, pentru că industria sticlei avea nevoie de multă materie primă. S-a început cu sticla transparentă, apoi s-a trecut și la sticla colorată – sticle de bere, de sucuri – pentru că ea se produce mai ușor, deci și mai ieftin ca sticla transparentă. Sticla transparentă și cea colorată se strâng în containere separate. Dacă, de exemplu, în containerul cu sticlă transparentă se aruncă și câteva sticle colorate, din ele nu se mai poate face sticlă transparentă. În Tirol sunt 2 firme mari care s-au specializat în reciclare: una în estul Tirolului, cealaltă în vestul Tirolului. Ele colectează materialele refolosibile, mai puțin hârtia. Aceasta este colectată exclusiv la nivelul fiecărui district din land, de către o firmă specializată, care presează hârtia reciclabilă, în regie proprie, după care o vinde mai departe industriei. Sticla este colectată de către landul Tirol cu camioanele proprii, este mărunțită și apoi dată mai departe industriei.
I. M. Transportul sticlei este asigurat de către administrația landului?
K.L. Da. Industria este obligată să refolosească ambalajele care au pe ele simbolul de material reciclabil, adică aproape toate. De exemplu, pentru o cutie de lapte care este marcată cu simbolul de reciclare, producătorul va plăti transportul ambalajului folosit către stația de reciclare. Plasticul, bunăoară, este mărunțit și transformat în granule, apoi în polistiren. Multe produse din plastic sunt făcute din acest polistiren, care rezultă chiar și din colectarea anumitor deșeuri de pe șantierele de construcții. Plasticul se reciclează în Austria de-abia de 20 de ani. Înainte era în centralele termice.
I.M. Știu că sunteți unul din entuziaștii și neobosiții susținători ai acestui important proiect în desfășurare. Care este contribuția personală? Ce rol joacă ea?
K.L Scopul meu este un mediu mai curat pentru generațiile care vin. Se vede clar diferența dintre Austria și țările în care nu se reciclează aceste materii , și gunoaiele ajung în mare, pe câmpuri sau sunt îngropate superficial, poluând și destrugând mediul natural. La noi în Weissenbach, la o populație de circa 1500 de oameni, există 17 asociații de diverse naturi – turism, meserii, etc. În fiecare an, la invitația primarului, presedinții acestor asociații se întâlnesc și constituie un comitet care stabilește ce zone trebuie curățate. Apoi, fiecărei asociații i se alocă o zonă de acțiune – de exemplu, Asociația Turismului trebuie să curețe pistele pentru bicicliști și podul de la limita graniței comunale. Gunoiul este strâns de către membrii asociației respective, și depozitat de către primărie. Munca este voluntară. Primaria în schimb, organizează o dată pe an, o masă festivă pentru voluntari, unde se face și o tombolă. Fiecare asociație trebuie să comunice primăriei în prealabil, câți oameni au luat parte la acțiunea de strângere a gunoaielor din partea ei, apoi președintele asociației primește pentru fiecare dintre aceștia, câte un cupon care le oferă mâncare și băutură, gratuite. De asemenea, în anumite zile, primăria asigură colectarea gratuită a rablelor, fie ele mașini sau utilaje agricole. Ele sunt transportate până la Reutte, cel mai apropiat orășel, unde sunt depozitate și centralizate. De acolo, landul preia transportul către Innsbruck, unde sunt dezmembrate, iar piesele sortate. De aici, metalul este transportat cu trenul spre Linz, de catre intermediari, unde este topit, iar piesele din plastic sunt direcționate către industria de reciclare a plasticului. Intermediarul sortează metalele mai valoroase și le vinde la un preț mai bun.
I.M. Au fost și oameni care n-au înțeles din primul moment binefacerile acestor acțiuni?
K.R. Insulele de care vorbeam mai devreme erau gălăgioase la început. Populația putea să arunce sticlele, de exemplu, oricând în containere, iar atunci când erau pline, oamenii lăsau sticlele în jurul lor. Pentru ca spațiul trebuia să fie mereu păstrat curat, s-a trecut și la supravegherea cu camere-video, dar asta nu a dat rezultate prea bune. O idee fericită a fost, ca fiecare comună să organizeze un punct de reciclare unde oamenii să poată aduce materialele numai de două ori pe săptămână – (În Weissenbach e marțea și vinerea, între orele 17 si 19). În felul ăsta sun există și un control al materialelor, și dacă ele sunt colectate separat. De asemenea, materialele trebuie colectate curate – pentru a se obține pe ele un preț mai bun, și pentru a evita mirosurile neplăcute, mai ales pe timp de vară. Oamenii le spală înainte cu apa care le rămâne de la spălatul vaselor.
De doua ori pe an, primăria organizează o acțiune de colectare a deșeurilor de mari dimensiuni, cum ar fi lăzi din lemn, mobile sau electrocasnice. Ele sunt strânse sub supraveghere într-un container. Se colectează lemn, metal și alte materiale, precum cele pe care le conține o canapea, spre exemplu. Pentru obiectele care conțin mai multe materiale se plătește o sumă pe metrul cub, sumă ce acoperă cheltuielile de dezmembrare. De exemplu, pentru o mașină de cusut care conține numai metal, și oricare alte electrocasnice, nu se platește nimic; pentru un aspirator, care conține atât metal, cât și plastic, se plătește o anume sumă de bani. În cazul frigiderelor, care conțin freon ce dăunează mediului, costurile de reciclare sunt incluse în taxa ecologică, adaugată la prețul de cumpărare, taxă care obligă producatorul să preia reciclarea aparatelor.
I. M. Ce se întâmplă cu resturile menajere?
K.L Resturile menajere sunt arse în instalații speciale Există o taxă pentru gunoi, dar și o vinietă . Aceste viniete se cumpară de la primărie la fiecare 14 zile și costă cam 8-9 euro una. Atunci când se colectează gunoiul, vinieta trebuie lipită pe pubelă și capacul trebuie să se poată închide. Gunoiul este luat de către masină, iar vinieta este distrusă de către cei care strâng gunoiul.
În orasele mari s-a introdus un sistem cu cip pentru fiecare gospodarie. Pubela este cantarită la masină, și plata se face în funcție de cantitatea de gunoi aruncată.
I.M. Fiecare land are legile proprii de colectare a deșeurilor?
K: În general, da. În Tirol de exemplu, districtul Reutte este singurul care trimite gunoaiele in Germania, în orașul Kempten. Acolo este ars în cuptoare care produc energie electrică și energie termică. În restul Tirolului, gunoaiele sunt duse la un centru de ardere și sortate încă o dată înainte. Ceea ce se poate arde este ars, iar restul, cum ar fi vesela, este depozitat, și apoi transportat în alte landuri, unde sunt instalații de ardere pentru ele. Din materialele care pot fi arse, se obține energie electrică și termică pentru populație.
I.M. Populația Austriei a înțeles necesitatea procesului de reciclare, și s-a implicat energic în circuit benefic al deșeurilor. Există și un procent al celor care încă nu au înțeles acest lucru?
K.L 95% din populație recicleaza în chip responsabil, mai ales că și legile impun asta. Altfel ne-ar strivi mormanele de gunoaie și nu am mai scăpa de ele. Mai sunt din păcate unii care îl aruncă în pădure, sau din goana mașinii, pe șosele mai puțin circulate.
I.M. Și rămâneți mereu cu acest 5% ?
K: Sunt cei pe care nu îi poți învăța. Sper ca într-o zi să fie 100%.
I.M. Klaus Reindl, va multumesc!
Traducere, Ioan Andrei Egli
Articol publicat in numarul 24 al saptamanalului Ziuaveche.ro
