Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
5 motive pentru care rujurile mate sunt cele mai indicate pentru plaja | Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business? | Bolile românilor și criza din spitale | Cu ce riscuri se confruntă omenirea (raport oficial) | China a ajuns pe partea întunecată a Lunii (VIDEO)

Generalul Visarion Neagoe: Sunt ţări care includ generalii în rândul demnitarilor

Scris de :     2012-11-14 14:57

Visarion Neagoe a evoluat, în ierarhia militară, de la funcţia de comandant de pluton la aceea de comandant al Comandamentului Operaţional Întrunit “Mareşal Alexandru Averescu”, ulterior al Diviziei 2 Infanterie, după ce anterior a fost locţiitorul şefului de Stat Major al Forţei Multinaţionale din Irak, pentru Operaţiile Coaliţiei şi şeful Directiei Structuri si Planificarea Înzestrării, din Statul Major General.

Generalul Visarion Neagoe

Generalul Visarion Neagoe: Nu am observat ca generalii americani, italieni sau polonezi să fie mai pregătiţi sau mai altfel decât cei români

Blând, tolerant, dar extrem de meticulos, răbdător în relaţiile sale cu semenii, cu sau fără uniformă militară, generalul Neagoe, azi profesor universitar, a scris numeroase cărţi – la multe fiind coautor – şi alte numeroase articole şi studii de specialitate. Tocmai din acest motiv a generat complexe celor obişnuiţi să le scrie alţii alocuţiunile, mesajele, telegramele, sau să le pună pur şi simplu numele pe copertele unor tomuri ştiinţifice la care au avut doar dreptul feudal de a tutela editarea unui volum de larg interes public. De o modestie rară, cu un bun simţ excepţional, Visarion Neagoe foloseşte genul proxim – loialitatea faţă de camarazi – şi diferenţa specifică – propria sa opinie – pentru a contura altfel, inedit, pe alocuri chiar neobişnuit, pentru cei neavizaţi, imaginea reală a Armatei României şi forţei sale expediţionare.

Moralul forţei expediţionare

– Cum priviţi, în prezent, experienţa acumulată de forţa expediţionară românească, în cel mai dificil teatru de operaţiuni militare, precum cel afgan?

– Cei 11 ani de război împotriva terorismului din Afganistan au adus progrese extraordinare în maniera de abordare a misiunilor de către contingentele româneşti implicate în acest, într-adevăr, cel mai fierbinte teatru de operaţii contemporan. Ca unul care a fost implicat, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin, în pregătirea, evaluarea, rotirea sau comanda trupelor noastre în acest război, mi-a plăcut să constat că militarul român se adaptează repede la provocările şi misiunile dintr-o zonă de conflict cu foarte multe particularităţi şi dificultăţi.

Experienţa bogată acumulată aici, într-o perioadă relativ îndelungată de timp, în care fiecare batalion de infanterie românesc are cel puţin 2-3 misiuni, s-a materializat în plusuri considerabile în toate domeniile şi în toate fazele de pregătire şi executare a misiunilor. Astfel, privind instrucţia, militarul român se pregăteşte, în prezent, acasă ori în poligoane din străinătate, pentru un spectru larg de misiuni, în condiţii foarte apropiate de realităţile din teatrul de operaţii. Dacă la început am acţionat pe “bătrânele” noastre transportoare blindate ( foarte vulnerabile la atacuri cu dispozitive explozive improvizate!), am trecut la operaţii executate pe transportoarele americane mai sigure HMMWV, pentru ca, în ultimii ani, să beneficiem de MRAP-urile aliaţilor noştri, care asigură un grad de protecţie a forţei cu mult superior. De menţionat că militarii noştri au făcut trecerea pe aceste noi tipuri de tehnică cu foarte mare uşurinţă. Tehnicile, tacticile şi procedurile de operare utilizate de contingentele româneşti sunt moderne, întâlnite în toate armatele NATO ce fac parte din ISAF, un plus împortant la capitolul interoperabilitate.

De altfel, nivelul de realizare a cooperării cu alte contingente, în special americane, a crescut considerabil. Operăm împreună cu aliaţii, vorbim aceeaşi limbă (engleza) şi acelaşi limbaj operaţional, ceea ce nu este puţin lucru. Şi la capitolul conducere, comandanţii şi statele majore ale structurilor româneşti s-au impus prin inteligenţă şi profesionalism. Ei şi-au câştigat, pe bună dreptate, încrederea şi respectul comandanţilor de rang înalt, care planifică şi conduc operaţiile în Afganistan. Fără îndoială că această impresionantă experienţă de război s-a materializat şi într-o mai bună relaţionare cu autorităţile locale şi cu populaţia civilă. Totodată, din punct de vedere geografic şi climă, zona nu mai are prea multe secrete pentru ostaşii români.

Aş mai adăuga, la toate acestea, că moralul trupelor – un factor foarte important pentru orice forţă expediţionară – este unul ridicat şi propice performanţei, determinării în îndeplinirea misiunilor.

Costuri suportate de armată

– Unii concetăţeni au dubii cu privire la faptul că securitatea naţională este azi asigurată şi prin batalioanele româneşti afirmate acolo unde aliaţii ne-au solicitat sprijinul. Cum comentaţi aceste rezerve, mai degrabă naive?

– Nu voi înceta s-o repet: este mai uşor, mai bine să-ţi protejezi interesele, securitatea naţională, cât mai departe de propriile frontiere, în orice caz, în afara teritoriului naţional. De asemenea, este preferabil să ţii cât mai departe riscurile şi ameninţările la adresa securităţii naţionale. Şi, de ce nu, să lupţi cu un potenţial adversar pe propriul lui teren, fără ca lovituri de tip terorist să-ţi afecteze teritoriul şi populaţia.

În acelaşi context, în opinia mea, voci care contestă implicarea noastră în teatre de operaţii foarte îndepărtate faţă de România sau care neagă ori diminuează utilitatea şi eforturile participării contingentelor naţionale la misiuni multinaţionale sunt ori neavizate, ori rău intenţionate.

Este adevărat că, fără a considera naivi pe cei care au rezerve în această problemă, implicarea noastră militară în Afganistan, a nu se uita, a fost şi o piatră de încercare, un examen pe care Armata română l-a dat înaintea primirii noastre în NATO şi în UE, iar opţiunea politică şi populară a fost unanimă pentru această integrare.

Aceste realizări de succes ale integrării în structurile euroatlantice de securitate au fost salutate de toată lumea. Din păcate, însă, multe din costuri au fost suportate de armată – vezi bugetul sau morţii şi răniţi…

Fond destinat susţinerii trupelor din teatrele de operaţii

– Dacă azi aţi fi invitat, la un dialog pragmatic, de consiliere a unor factori responsabili, cu putere de decizie, în domeniul militar, care ar fi primele trei recomandări, ce le-aţi formula, privind priorităţile necesare susţinerii, în continuare, a trupelor române, acolo unde este nevoie de acestea?

– Consider că, în general, conducerea Armatei României a fost şi este preocupată permanent să asigure, cu prioritate, chiar şi în vremuri de criză ca acum, tot ceea ce trebuie ca militarii din teatrele de operaţii să aibă condiţiile necesare pentru a-şi îndeplini misiunile. Aş evidenţia, în mod deosebit, grija pentru a asigura o protecţie a forţei cât mai bună, pentru a nu avea pierderi. Am apreciat comandanţii de batalioane, ori ai altor structuri care şi-au propus şi au ţinut cu dinţii să-şi aducă acasă toţi oamenii. Este umană, admirabilă, camaraderească această dorinţă, dar misiunea are prioritate şi, cât timp le-am fost comandant, au înţeles acest lucru.

Dacă mi s-ar cere consiliere din partea factorilor de decizie? Da. 1.) Aş aduce multe argumente pentru constituirea, la nivelul Guvernului, a unui fond destinat susţinerii trupelor din teatrele de operaţii. În acest mod, decidentul politic ar angaja pe front atâţia soldaţi câţi bani are, iar bugetul Ministerului Apărării Naţionale nu ar fi afectat, putând fi utilizat exclusiv pentru rezolvarea numeroaselor priorităţi pe care le are. 2.) Continuarea vizitelor unor personalităţi din conducerea politico- militară a ţării în teatrele de operaţii; acestea reprezintă un factor de impact în plan psihologic şi moral excepţional pentru luptătorii noştri din Afganistan. Ei ştiu astfel că nu sunt singuri acolo şi că le este apreciat efortul, de multe ori, chiar sacrificiul. Am constatat personal aceste adevăruri pe timpul vizitelor pe care le-am efectuat de sărbători, Sf. Paşte sau de Crăciun, când am fost alături de ei, inclusiv în misiuni. 3.) Prezentarea nu doar în media militară a prezenţei noastre în lume. Din păcate, românii află despre soldaţii noştri aflaţi departe de ţară, care se confruntă cu greutăţi şi provocări de tot felul, inclusiv cu moartea, într-un mediu ostil, doar când se petrece un incident de securitate soldat, de obicei, cu morţi sau răniţi…

Şi ar mai fi ceva: în legislaţia noastră, printre altele, un lucru este în neregulă. De ce când avem un militar rănit sau ucis într-un teatru de operaţii situaţia este considerată “accident de muncă”, cu toate implicaţiile de rigoare pentru familii şi urmaşi, în detrimentul lor, dar morţii sunt declaraţi eroi?!? Eroii, după ştiinţa mea, în accepţiunea consacrată, au pierit pe front, deci într-un teatru de operaţii şi trebuie încadraţi, legal, ca atare, cum este în toate armatele lumii!

Dezavantajul generalilor români

– Aţi avut multiple contacte, cu omologi americani, italieni, polonezi etc. Prin ce se deosebesc generalii respectivi de omologii români?

– Într-adevăr, în funcţiile pe care le-am îndeplinit ca general al Armatei române, am avut întâlniri sau am lucrat nemijlocit cu numeroşi generali străini, inclusiv NATO.

Nu am observat deosebiri majore. Dacă ele au existat, totuşi, acestea au ţinut de om, de poziţie sau ţară. Ca om, normal, contează calităţile personale, cultură, educaţie, cunoaşterea limbii engleze. Ca poziţie, noi, generalii români avem dezavantajul de a nu prea fi îndeplinit funcţii de conducere în coaliţii (cu excepţia Irakului, unde suntem 5 generali, care am fost în conducerea Forţei Multinaţionale) sau ISAF, adică pe front, motiv pentru care ei sunt mai dezinvolţi. La acest capitol, am sesizat principala diferenţă: experienţa lucrului în mediul internaţional net superioară faţă de noi, care nu am avut oportunităţi de a ne pune în valoare pregătirea, calităţile şi experienţa în funcţii de comandă în teatre de operaţii. Am convingerea, însă, că, în timp, această diferenţă va fi estompată prin faptul că tinerii generali români, proveniţi din comandanţii de batalioane, au îndeplinit misiuni de comandă în diferite teatre de operaţii, chiar dacă acestea au fost de nivel tactic. Privind diferenţele de ţară, contează desigur, dacă eşti general american, ori albanez, de pildă. Şi aici, însă, apare aspectul diplomatic al problemei, când fiecare are demnitatea, responsabilitatea şi mândria apartenenţei la o ţară anume şi conştiinţa că o reprezinţi. Aici ar mai fi o chestiune interesantă, apropo de consilierea factorilor de decizie. Sunt ţări care include generalii în rândul demnitarilor şi ţări, precum România, care nu fac acest lucru. Este, fără îndoială, o chestiune de protocol, dar şi una de moral, deosebit de importantă, care îţi dă forţă şi personalitate în situaţii de reprezentare a ţării tale în relaţiile internaţionale. Ca o concluzie, nu am observat ca generalii americani, italieni sau polonezi să fie mai pregătiţi sau mai altfel

decât cei români. Dimpotrivă… Personal nu am avut niciodată complexe şi nu m-am considerat a fi mai prejos decât colegii mei din alte armate, cu care de altfel am conlucrat excelent, cu respect, cu mulţi dintre ei rămânând prieteni.

Atacul din 11 septembrie 2007

Atacul cu rachete, produs pe 11 septembrie 2007,  putea s_ îl aduc_ acas_, din Irak, pe intervievat, în postura de erou

Atacul cu rachete, produs pe 11 septembrie 2007, putea să îl aducă acasă, din Irak, pe intervievat, în postura de erou

– Care a fost momentul cel mai dur al misiunii efectuate de dumneavoastră în Irak?

– Misiunea din Irak, timp de şase luni, ca locţiitor al şefului de stat major al Forţei Multinaţionale pentru operaţiile Coaliţiei a fost piatra de încercare şi cea mai mare provocare a carierei mele militare de peste 40 de ani. Am avut şansa să folosesc într-un teatru de operaţii tot ceea ce am învăţat de-a lungul timpului. Am avut satisfacţia să aplic ceea ce am învăţat şi să constat că am avut profesori buni, că Armata României nu este cu nimic mai prejos decât armatele moderne ale timpului.

Exceptând, poate, capitolul înzestrare cu tehnică de luptă…Care a fost momentul cel mai dur? Au fost multe, aşa cum se întâmplă întotdeauna într-un teatru de operaţii în care poate fi lovit oricine, oricând şi oriunde. Pentru că proiectilele şi rachetele insurgenţilor nu alegeau între soldaţi şi generali, de exemplu. Zi de zi şi, mai ales, noapte de noapte, loviturile se executau fără număr şi fără încetare asupra bazelor militare ale Coaliţiei, proiectile şi rachete căzând la întâmplare, de multe ori în zone şi la ore aglomerate. Am trăit multe astfel de atacuri, dar cel din 11 septembrie 2007 putea să mă aducă acasă în postura de erou. Clădirea în care lucram împreună cu staff-ul din subordine a fost lovită de o rachetă de 207 mm, biroul meu a fost făcut praf, iar 2 dintre cei 11 răniţi, victime ale atacului produs la 80 de metri distanţă, au fost români! Am avut noroc să nu fiu adus acasă pe un afet de tun, deoarece biroul în care mă aflam a fost făcut praf! A fost singurul moment când, sub imperiul emoţiilor, m-am întrebat ce dracu caut eu acolo şi ce caută Armata română în Irak. Mi-a trecut, însă, repede pentru că mi-am adus aminte că am fost trimis în misiune de ţară, iar eu chiar am consimţit să merg în acest infern pe pământ…

Un secret profesional

– Ce îi lipseşte actualei piramide profesionale, din Armata României?

– Nu am lucrat niciodată în domeniul managementului de personal şi, în plus, în prezent, acest domeniu important este condus de doi foarte buni prieteni, de altfel excelenţi profesionişti, cărora nu-mi permit să le dau sfaturi. Nu-mi place să mă dau ca exemplu, dar, fără a fi maliţios, ştiu că datorez enorm în devenirea mea profesională faptului că, în cariera mea, am îndeplinit funcţii de comandant, locţiitor sau

şef de stat major de la eşalonul pluton până la nivel corp de armată, că am lucrat în două categorii de forţe ale armatei (aeriene şi terestre), în Statul Major General şi în învăţământ. Am activat, adică, la nivel tactic, operativ şi strategic, alternând funcţiile de execuţie cu cele de conducere, ceea ce m-a ajutat foarte mult să abordez o mulţime de domenii, să mă adaptez rapid la cerinţele oricărei funcţii şi eşalon, să vin cu soluţii şi să rezolv probleme.

Cu alte cuvinte, o ascensiune normală, trecând prin toate eşaloanele, m-a ajutat pe mine şi colectivele pe care le-am comandat să folosesc experienţa şi să am expertiza necesară oricărei funcţii ce mi s-a încredinţat, inclusiv în mediu internaţional. Totul presupune, însă, muncă, multă muncă, dar şi pasiune. Şi mai este un secret profesional pe care îl destăinui fără reţinere: este foarte important să faci ceea ce îţi place şi să-ţi placă ceea ce faci…

La Fundaţia Mareşal Alexandru Averescu

– La ce carte lucraţi în prezent?

– Continui să scriu, deşi, regret că trebuie să spun asta, am deranjat cu cele peste 25 de cărţi şi cursuri universitare, ori zeci de articole şi comunicări ştiinţifice, în calitate de (co)autor. Am reuşit, însă, acest lucru în timpul meu liber, atâta cât a fost el, adică puţin.

Încerc să finalizez o promisiune făcută la Funda ţia Mareşal Alexandru Averescu din Buzău, ultima garnizoană în care am lucrat, respectiv, o carte despre Armata României în judeţul Buzău, împreună cu câţiva oameni de suflet care iubesc această zonă, unde armata a fost şi este foarte prezentă. Apoi, am un proiect mai vechi, o lucrare de memorialistică, în care voi prezenta toate peregrinările mele şi ale Oştirii române prin Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak, din care să rezulte nu numai amintirile mele de suflet cât, mai ales, creşterea graduală a implicării noastre militare în teatrele de operaţii, unde am făcut istorie. Deocamdată, atât.

Vânaţi, pur şi simplu!

– Mai ştiţi şi altceva decât armată, domnule general?

– Cred că a trecut timpul ca militarul să fie cantonat numai în zona strict profesională, în cazarmă. De altfel, viaţa nu te lasă, iar armata nu este în afara societăţii. Facem parte din aceasta, ceea ce unii uită. De pildă, cunosc bine armata americană şi ştiu că ofiţerii şi, în special, generalii americani, la trecerea în rezervă, sunt vânaţi, pur şi simplu, de administraţie, partide politice, dar mai ales de companii private. Le sunt astfel recunoscute, apreciate şi valorificate calităţile organizatorice şi morale, profesionalismul şi loialitatea. În schimb, la noi, se dau legi care ne interzic cumulul pensiei cu salariul. Adică ni se interzice să fim utili societăţii. Este clar că nu ne sunt valorificate experienţa şi pregătirea în care societatea a investit mult.

Cât am fost în activitate, m-am implicat în multe proiecte în folosul colectivităţii şi societăţii civile. În calitate de comandant de garnizoană, am organizat numeroase manifestări ştiinţifice şi culturale – simpozioane, seminarii, mese rotunde şi congrese, inclusiv internaţionale -, am relaţionat excelent cu autorităţile locale şi am venit în întâmpinarea unor proiecte ale societăţii civile. M-am implicat în construcţia a două biserici şi a unui cimitir militar, în restaurarea unui monument istoric etc.

În plus, mi-am construit o carieră didactică, astfel încât, în afara cursurilor desfăşurate în instituţii militare de învăţământ superior, inclusiv de doctorat, am conferenţiat la universităţi civile, având numeroşi studenţi şi masteranzi. De asemenea, sunt membru al unor societăţi academice civile, interne şi internaţionale, unde susţin comunicări nu neapărat cu tematică militară.

– Domnule general, vă mulţumesc pentru calmul, seninătatea şi cumsecădenia acestui dialog, purtat departe de nisipul deşertului irakian, acolo unde aţi servit ţara cu modestie, înţelepciune şi credinţă.




Alte stiri din: Intalnirile ZV Afisari - 2,433
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante