Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
5 motive pentru care rujurile mate sunt cele mai indicate pentru plaja | Mediul de afaceri începe să se rarefieze. Tu cu cine faci business? | Bolile românilor și criza din spitale | Cu ce riscuri se confruntă omenirea (raport oficial) | China a ajuns pe partea întunecată a Lunii (VIDEO)

Întâlnirile ZV: Leon Grapini: Societatea românească? La căpăt de linie…

Scris de :     2012-10-15 14:19

Un spirit de peste munţi, un scriitor din inima Transilvaniei, un conaţional trăind printre duhurile unei lumi care vă aparţine, decriptată într-o modalitate narativă ce atrage şi intrigă pe cititor, obişnuit să caute şi să găsească desluşiri menite a-i limpezi viaţa. Aşa l-am perceput pe scriitorul Leon-Iosif Grapini, pentru care anul 2012 pare a fi fost cel cu doi luceferi pe bolta sa artistică. Două apariţii editoriale despre care am purtat un dialog atipic. Ca între un muntean curios şi un ardelean excesiv de temperat.

Leon Iosif Grapini: Un conaţional trăind printre duhurile unei lumi care vă aparţine.

“Un pariu cu mine însumi”

– Când am primit volumul CETATEA CU NEBUNI, iniţial am surâs. Titlul se potrivea perfect perioadei de exces, în hormoni politici, din această vară, vizibilă în arena politică românească. Fapt indirect confirmat de Irina Petraş, ce afirma despre această nouă apariţie editorială:“Miniparabole cu final neaşteptat şi incitant, prozele lui Grapini pot fi citite în mai multe registre.” Care a fost totuşi pariul autorului cu cititorii?

– Cetatea cu nebuni a apărut, în primă ediţie, în 2000, într-un tiraj restrâns şi cu o circulaţie pe măsură. În acest an, prin amabilitatea doamnei Nadia Fărcaş, căreia, profit de ocazie, îi mulţumesc, Editura Ecou Transilvan s-a oferit să scoată ediţia a II-a. Aşadar, cartea de debut în proză a fost mai degrabă un pariu cu mine însumi. După trei volume de versuri, am vrut să-mi testez capacităţile literare scriind o carte de proză scurtă. De altfel, cu proza am cochetat încă din vremea adolescenţei, numai că, de la încercări disparate până la o carte închegată, rotunjită, e cale lungă. Prin urmare, un pariu, în primul rând cu mine însumi, s-a impus, un pariu pe care, cu modestie spun, l-am câştigat, de vreme ce volumul şi mai ales cele două romane care au urmat au fost bine primite de cititorul specializat şi de cel obişnuit. Aceste proze scurte, opt la număr, neancorate în spaţiu şi în timp, oferă cititorului şansa de a se regăsi în universul cărţii, căci temele abordate sunt furate din realitate, din realitatea fiecăruia, aş spune. Cititorii vor retrăi sentimentele copilăriei, mai ales spaimele pricinuite de poveşti, de întâmplări şi personaje reale sau născocite, descoperind că lumea cărţii este aceea din trecutul lor, dar vor găsi şi suficiente portiţe pentru o evadare în prezent, pentru o regăsire în cotidian, interpretările multiple fiind posibile.

"Cititorii vor retrăi sentimentele copilăriei, mai ales spaimele pricinuite de poveşti."

Ce se întâmplă lăngă noi şi cu noi

– Deloc întâmplător, în aceeaşi perioadă, a apărut tomul intitulat CAPĂT DE LINIE. Despre care, nimeni altul decât Horia Gârbea afirma: “Dacă romanul anterior a lui Leon-Iosif Grapini mi-a stârnit respectul, dar nu entuziasmul, această culegere le are pe amândouă. Ca urmare, soldat neinstruit fiind, mă voi adresa de-acum autorului cu mon colonel.” Extrapolând, a ajuns şi societatea românească de azi, la un capăt de linie?

– Deşi m-am ţinut şi mă ţin departe de astfel de comentarii, spun totuşi că evenimentele politice şi sociale din acest an, cele din iarnă, din primăvară şi vară, par să conducă spre o astfel de concluzie, anume că societatea românească se află la capăt de linie. A nu se înţelege că reţinerile mele, în a comenta ceea ce se întâmplă lăngă noi şi cu noi exclud bucurii, puţine, ce-i drept, şi tristeţi, insatisfacţii, frustrări şi speranţe tot mai deşarte, care m-au încercat şi mă încearcă. Dar să ne menţinem într-un ton optimist şi să spunem că orice capăt are un nou început, că, aşa cum afirma doamna Irina Petraş în prefaţa romanului meuCapătul lumii, „orice capăt presupune existenţa a încă unuia măcar, de la care se poate reîncepe mereu”.

Scrisul nu este în zadar

– Pe blogul CENACLUL SCRIITORILOR DIN MARAMUREŞ ai postat două schiţe, ultima intitulându-se “Amintirile de dragoste ale Moşului.” Care se încheie antologic:“dacă e cineva cu voinţă să te audă şi cu răbdare să te asculte, apoi îţi aduci aminte de multe şi le povesteşti, întâi şi-ntâi îţi vin în cap întâmplările şi făcutele de când erai tânăr, mai apoi, toţi cei ce ţi-au fost sau îţi sunt dragi, care nu mai sunt mai ales, când depeni aduceri-aminte mai şi înfloreşti pe ici, pe colo, fie că te mai lasă ţinerea de minte, fie ca să pari şi mai şi decât ai fost.”Confesiune? Sau, cum scrie de fapt Leon-Iosif Grapini?

"Dar să ne menţinem într-un ton optimist şi să spunem că orice capăt are un nou început."

– Înainte de a răspunde, ţin să fac o precizare: exceptând Capăt de linie, care este o carte a continuărilor, a prelungirilor unor scrieri în proză semnate de scriitori de calibre diferite, celălalt volum de proză scurtă şi romanele abordează subiecte reale sau fictive despre oameni, fapte şi locuri ale ţinutului meu natal. Confesiune? Sigur că da. Cu fiecare carte fac noi mărturisiri cititorului despre mine şi despre cei din preajmă, despre intâmplările din viaţa mea şi a comunităţii din care am făcut sau fac parte. Nu ascund faptul că în fiecare volum se regăseşte câte ceva din biografia mea, din existenţa mea, din trăirile mele pe care le împărtăşesc celor dispuşi să le cunoască. Personajele, unele dintre ele, au corespondent în realitate, persoane pe care le-am cunoscut sau despre care am citit sau mi s-a vorbit, altele sunt fictive, şi unele, şi altele împlinindu-şi rostul pentru care au devenit, prin voinţa şi prin harul meu, eroi de poveste. Şi dacă povestea e scrisă de mine, în ei sau printre ei mă regăsesc şi eu. Particip afectiv sau sunt simplu spectator la evenimente, le văd dinăuntru sau din afară, stabilesc legături cu cititorul, chemându-l, direct sau indirect, să trăiască în lumea mea ficţională. Dacă am reuşit asta înseamnă că scrisul meu nu e în zadar.

– Frumoasă pildă de modestie, deloc mimată, într-o vreme în care impostura, cu pretenţii de dominare în spaţiul public, roade, aidoma unui cancer necruţător, întreaga societate românească. Să auzim de bine.




Alte stiri din: Intalnirile ZV Afisari - 380
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante