Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Bolile românilor și criza din spitale | Cu ce riscuri se confruntă omenirea (raport oficial) | China a ajuns pe partea întunecată a Lunii (VIDEO) | Horoscop 2019. Bani, sănătate, dragoste, carieră | Incident între un avion militar rus şi unul american deasupra Mării Negre (video)

Nicolae Popescu. Povestea incredibilă a unui geniu al matematicii româneşti

Scris de :     2011-09-03 10:19

În libertatea mării constrângerea e malul/Deplinul întuneric lumina o conţine/ Pe ţărmul neclintirii neliniştea e valul/Şi din ce-a fost el lasă doar lumea care vine/ Nimic îţi pare totul când cauţi nemurirea/În muta disperare tăcerea e cuvântul/Nefericirea însăşi cuprinde fericirea/Când, plin de umilinţă, tu părăseşti pământul/Iluzia supremă, ascunde adevărul/Doar pentru a-l cunoaşte în clipa despărţirii/Acela care astăzi înseamnă trecătorul/Şi care este veşnic în clipa regăsirii…

(,,Clipa regăsirii,, – poem dedicat de Elena Liliana Popescu, soţului său, marele matematician Nicolae Popescu)

Nicolae si Elena Liliana Popescu la Roma

Iolanda Malamen: Doamnă Elena Liliana Popescu, fascinaţia vizavi de lumea matematicii nu presupune (în cazul meu) nici măcar acele cunoştinţe elementare şi totuşi, iată, că „îndrăznesc”, având în faţă o carte tulburătoare care-l omagiază pe marele matematician, Nicolae Popescu, să vă pun câteva întrebări.  Este lumea matematicii una a singurătăţilor?

Elena Liliana Popescu: Cunoştinţe elementare sau mai avansate deţinem fiecare dintre noi, într-un domeniu sau altul ale cunoaşterii, învăţăm mereu şi asimilăm din cele învăţate ceea ce este potrivit personalităţii şi puterii noastre de înţelegere, pentru a ne putea continua peregrinajul înspre noi înşine. Lumea matematicii este o lume fascinantă, care poate fi a solitudinii, dar şi a contemplării, a armoniei exprimate în simboluri, a reflectărilor adevărului în oglinda unor minţi ce le pot surprinde, graţie unor înzestrări genetice, dar şi a dobândirii unei calificări printr-o muncă asiduă.

I.M: Naşterea lui Nicolae Popescu (1937) într-o comună din Mehedinţi, frecventarea unui important colegiu din Craiova şi înscrierea la Facultatea de Matematică din Iaşi (1955) de unde este exmatriculat după trei ani de studiu pentru învinuirea de ,,atitudine ostilă,, împotriva regimului, iată date biografice importante.

E.L.P: Naşterea sa şi copilăria s-au petrecut într-o suburbie a oraşului Strehaia – Comanda, Judeţul Mehedinţi, într-o frumoasă zonă geografică, înconjurată de dealuri, în apropierea râului Motru. Natura se manifesta mirific în peisajul cotidian, dar viaţa la ţară, era mai dificilă ca cea de la oraş, prin solicitările zilnice în gospodărie ale tuturor membrilor familiei, dar şi prin grijile ce împovărau familiile de la ţară în acea perioadă istorică supusă unor schimbări politice şi sociale majore. Cu toate acestea, viaţa la ţară avea farmecul ei aparte pentru un copil în formare şi i-a fost de ajutor unei personalităţii puternice prin naştere, şlefuite prin educaţie, maturizate de timpuriu prin responsabilităţi precise, într-un mediu natural, ce l-a sensibilizat, făcându-l receptiv pentru frumos. Nicolae s-a remarcat de mic printr-o inteligenţă puţin comună, printr-o memorie prodigioasă (reţinea de la prima audiţie poezii lungi şi cunoştinţele predate la şcoală), şi la sfatul profesorilor, părinţii l-au înscris la Colegiul Popular ,,Nicolae Bălcescu,, (azi revenit la numele originar Colegiul Carol I) din Craiova. Avid de cunoaştere, dintr-o chemare interioară, deşi avea doar 14 ani, a început sistematic să studieze în biblioteca şcolii, după orele de curs, construindu-şi o cultură solidă, ce cuprindea cunoştinţe nu doar de matematică ci şi de istorie, filozofie şi din alte domenii, astfel încât toţi cei care l-au cunoscut erau uimiţi de profunzimea cunoştinţelor sale.

Ajungând la Iaşi, s-a remarcat imediat ca unul dintre cei mai talentaţi studenţi la matematică, prevăzându-i-se un viitor strălucit în acest vast domeniu. Când era în anul al III-lea,  luând în serios orele de muncă patriotică, fiindcă de mic era obişnuit să muncească, au venit nişte reporteri de la Bucureşti să îi ia un interviu. În cadrul discuţiei purtate, aceia au lăudat în exces pe matematicienii sovietici pentru realizările lor, legate de rachetele nucleare. El aprecia savanţii ruşi, doar că a citat dintr-o carte pe care o citise, a unui savant rus, că „şi realizările oamenilor de ştiinţă americani erau demne de luat în considerare”, şi a făcut unele aprecieri privind grija pe care societatea ar trebui să o aibă faţă de oameni de ştiinţă, precum profesorul O. Mayer, ajuns la o vârstă înaintată şi suferind.

Aceste afirmaţii făcute în 1958, când în mod organizat au avut loc în toată ţara zeci de exmatriculări, sub diferite pretexte, ale unor studenţi care puteau fi consideraţi lideri de opinie, au fost suficiente pentru ca prim secretarul de partid pe Universitate, pe atunci decan al facultăţii, să decidă exmatricularea sa ca „ostil faţă de regim”. Mai mult, aceasta s-a întâmplat fără a consulta consiliul profesoral, şi i s-a sugerat să nu discute cu vreun cadru didactice despre aceasta. A plecat acasă, în Comanda, unde a lucrat la câmp un an, la Gospodăria Agricolă de Producţie, în timpul liber studiind în continuare matematică de înalt nivel.

Seminarul de Algebră şi Teoria numerelor „Nicolae Popescu”

I.M: În 1959, reia de la anul I studenţia, de data asta la Facultatea de Matematică-Bucureşti pe care o absolvă strălucit în 1964. Tânărul matematician era preocupat mai ales de cercetarea ştiinţifică. Care era domeniul predilect?

E.L.P: Tânărul Nicolae avea încă de la Iaşi o cultură matematică bine structurată, şi, îl atrăgea în special algebra. La Bucureşti studiile universitare propriu-zise se derulau cu foarte bune rezultate, în paralel cu cercetarea ştiinţifică în domeniul algebrei, care începuse să dea roade. A iniţiat, încă din 1960, student fiind în anul al II-lea de facultate, un seminar ştiinţific la care participau colegi din acelaşi an sau din ani mai mici,  la care veneau însă şi studenţi de la alte facultăţi, de exemplu de la Fizică, sau tineri asistenţi. Acest seminar a continuat timp de 50 de ani, sub diferite denumiri, în funcţie de direcţiile de cercetare ale mentorului Nicolae Popescu, ca spre exemplu: teoria categoriilor, teoria inelelor, teoria corpurilor, reprezentări de grupuri, teoria numerelor, până la plecarea sa dintre noi în 2010. Astăzi, acest seminar se numeşte Seminarul de Algebră şi Teoria numerelor „Nicolae Popescu”.

I.M: Numit după absolvire cercetător-stagiar la propunerea unor somităţi academice ca: Miron Nicolescu, Grigore C. Moisil, Gheorghe Vrănceanu şi Octav Onicescu, pentru Nicolae Popescu începe un drum de excepţie reuşind să publice până în 1966 nu mai puţin de 18 lucrări ştiinţifice care-i vor aduce recunoaşterea internaţională.

E.L.P: A început să publice încă din 1962, din timpul studenţiei, mai întâi în reviste de matematică din România, iar în 1964 deja publicase cu succes în prestigioase reviste străine, fiind apreciat de comunitatea ştiinţifică internaţională pentru rezultate importante într-un domeniu de cercetare în care obţinuseră rezultate cercetători străini binecunoscuţi. La Congresul Internaţional de Matematică de la Moscova, din 1966, expunerea rezultatelor sale s-a bucurat de un succes deosebit, făcând aprecieri în acest sens mari matematicieni, prezenţi la acel congres. A început să primească numeroase invitaţii din universităţi din SUA, Germania, Franţa, Italia, Belgia, Canada, şi din multe alte ţări, dar deşi invitaţiile veneau constant în număr mare din zeci de universităţi din întreaga lume, cercetătorul Nicolae Popescu nu a putut să le dea curs, deoarece nu primea viză de ieşire din ţară. Această situaţie a luat sfârşit abia după revoluţia din 1989.

A devenit doctor docent mai înainte de a împlini 35 de ani

I.M: Care era atitudinea guvernanţilor din acei ani faţă de această disciplină atât de importantă?

E.L.P: În general, realizările în ştiinţă, mult apreciate în străinătate, ce aduceau indirect faimă României, nu treceau neobservate, chiar într-un anumit fel, putem afirma că erau luate în considerare. Spre exemplu, tânărul absolvent-cercetător Nicolae Popescu, cu o lucrare de licenţă originală apreciată cu 10 cu distincţie, la recomandarea unor profesori universitari cunoscuţi, membri ai Academiei, a fost repartizat la Institutul de Matematică al Academiei, s-a putut înscrie apoi la doctorat şi în mai puţin de un an a susţinut cu mare succes trei examene de minim, urmate de o teză de excepţie scrisă pe baza unor lucrări deja publicate la reviste străine de prestigiu. A devenit doctor docent mai înainte de a împlini 35 de ani, în urma analizei activităţii sale ştiinţifice, referatele elogioase ale celor 7 membri ai comisei stând mărturie a aprecierilor rezultatelor sale ştiinţifice şi a şcolii matematice de algebră al cărei creator era şi care era deja cunoscută.

Dar această apreciere, din păcate, nu a fost urmată şi de înţelegerea conducerii de partid şi de stat de atunci care să îi permită să ocupe un post didactic de profesor universitar, în urma concursurilor la care toate comisiile îl declarau câştigător ( statutul său de cercetător I fiind oricum echivalent cu acest titlu),  mai ales că deja ţinuse şi ţinea cursuri foarte mult apreciate în această calitate la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti. Pe de altă parte, nu i s-a permis să iasă din ţară pentru a participa la Conferinţe internaţionale sau ca visiting Professor la universităţi din 20 de ţări.  Dacă aceasta ar fi fost posibil în toată această perioadă de peste 30 de ani până în 1990, succesul şi prestigiul său internaţional s-ar fi amplificat încă de atunci prin expunerile asupra rezultatelor sale matematice obţinute,  prin charisma sa, iar succesul său s-ar fi răsfrânt desigur şi asupra României. Matematicieni străini veneau aici special pentru a-l cunoaşte, pentru că nu îl puteau întâlni în altă parte.

Asemenea oameni au fost în toate timpurile rari

I.M: Şi dumneavoastră aţi urmat matematica şi astăzi sunteţi profesor universitar la aceeaşi facultate. A fost o şansă sau o „povară” să trăiţi alături de un geniu matematician?

E.L.P: A fost o şansă deosebită pentru mine să trăiesc alături de un om cu o personalitate ştiinţifică de foarte înalt nivel, de o aleasă cultură, nu doar matematică, un savant autentic, cu o perspectivă profundă asupra vieţii în general, înzestrat cu o mare sensibilitate şi dragoste de oameni.

I.M: După cum reiese şi din paginile cărţii, Academicianul Nicolae Popescu a fost foarte iubit de studenţii săi, şi de întreaga breaslă. Iubit şi respectat. A fost considerat un , model profesional şi uman. Un model, aş adăuga, dintre cele foarte rare pe care avem şansa să le cunoaştem într-o viaţă..

E.L.P: Asemenea oameni au fost în toate timpurile rari şi sunt, în general, rari. În această perioadă istorică, ţinând seama şi de multele aplicaţii în domeniul tehnicii, benefice într-un anumit sens, se întâmplă că asimilarea multitudinii de informaţii nu se poate produce în acelaşi ritm cu schimbările accelerate, oamenii fiind mult preocupaţi de cantitate, în dauna calităţii. Comunicarea este foarte rapidă, dar uneori lăsată la voia întâmplării, stilul de lucru ce altă dată cuprindea studiul în biblioteci şi din surse sigure, a fost înlocuit cu preocupări ce au în vedere mai degrabă distracţia decât dăruirea pentru profesie, iar înţelegerea „libertăţilor” şi a libertăţii în general, s-a produs în general la cele mai de jos nivele, şi nu după o mai atentă alegere a ceea ce este cu adevărat important de făcut în viaţă. Preocuparea pentru a câştiga cât mai mult şi a-şi satisface diferite tipuri de plăceri face ca mulţi oameni să fie atraşi de partea uşoară a vieţii. De aceea, oameni care pot fi modele, de înaltă calitate umană şi profesională, dedicaţi cercetării ştiinţifice, sunt din ce în ce mai rari. Mai ales că preocuparea pentru educaţie este lăsată în cel mai bun caz familiei, sau fiecărei persoane în parte, societatea părând din ce în ce mai puţin interesată de formarea tinerilor, majoritatea posturilor de televiziune şi de radio contribuind la confuzia creată în mintea tinerei generaţii cu privire la adevăratele valori şi modele de urmat.

Evocările sunt pe măsura ,,faptelor

I.M: Emoţionante sunt evocările despre omul şi savantul Nicolae Popescu, din ţară, dar şi din întreaga lume… Opera matematică pe care a lăsat-o în urmă are discipoli, va fi  continuată?

E.L.P: Evocările sunt pe măsura ,,faptelor”  sale matematice, generozităţii şi competenţei cu care i-a îndrumat pe cei mai tineri, colegi, studenţi, discipoli şi sunt de asemenea pe măsura dăruirii sale şi a rezultatelor de excepţie în cercetare şi ca mentor, formând matematică şi în plan uman şi spiritual a celor cu care venea în contact. Prin exemplul său personal, viu şi necondiţionat, a lăsat urme adânci, opera sa scrisă, dar şi cea nescrisă, stând mărturie în acest sens. Avea harul prieteniei şi harul de a-i învăţa pe alţii.  Prin profunda sa cultură îi impresiona şi pe cei care nu erau matematicieni şi putea susţine conversaţii pe teme diverse, cu persoane calificate în domeniile respective.

Discipolii săi, împrăştiaţi în universităţi şi centre de cercetare din întreaga lume pot, pe măsura talentului, hotărârii şi dăruirii personale să lucreze, continuând opera maestrului lor, Nicolae Popescu.

I.M: Au rămas multe proiecte nerezolvate?

E.L.P: Oamenii, în general, îşi propun unele obiective, pe care ar dori să le poată îndeplini. Omul Nicolae Popescu lucra cu detaşare, în mod natural, nu concura cu nimeni; matematicianul Nicolae Popescu era în plină activitate creatoare când a trebuit să plece dintre noi, dacă ar mai fi trăit ar fi obţinut unele rezultate în plus, ar fi publicat şi alte lucrări, ar fi publicat şi alte cărţi. Mentorul Nicolae Popescu a creat o şcoală puternică, recunoscută internaţional. Dacă ar mai fi trăit, ar fi avut şi alţi discipoli decât cei pe care i-a format în aceste zeci de ani de activitate creatoare. Între ceea ce numim naştere şi moarte, clipele scurse conţin ceea ce numim viaţa noastră. Viaţa sa a fost împlinită, şi cu toate încercările prin care a trecut, a lăsat generaţiilor viitoare o operă consistentă, atât cea scrisă, cât şi cea nescrisă, din care se poate învăţa mult.

I.M: Care este contribuţia cea mai de seamă, (ce-i poartă eventual şi numele), a gânditorului-matematician, Nicolae Popescu?

E.L.P: A contribuit din plin la dezvoltarea cercetării ştiinţifice în general, şi a cercetării ştiinţifice matematice româneşti, în special. Student fiind, a publicat o lucrare în Franţa în colaborare cu un matematician elveţian, Pierre Gabriel, rezultatul principal fiind cunoscut în literatura de specialitate ca Teorema Popescu-Gabriel. În afară de acest celebru rezultat, care generează şi astăzi teze de doctorat avându-l ca temă centrală, Nicolae Popescu a publicat în Editura Academic Press, în 1973, monografia Abelian Categories with Applications to Rings and Modules, lucrare ce a încununat activitatea sa de cercetare în domeniul teoriei categoriilor, considerată cea mai completă în lume în acel moment, şi care are peste 300 de citări, identificate până acum. Pentru aceste rezultate fundamentale în teoria categoriilor, numele său este menţionat în Enciclopedia Matematică editată de Academia de Ştiinţe a URSS în 1978 şi în vasta lucrare în 10 volume, format mare, „Encylopaedia of Mathematics (Kluwer Academic Publishers, 1990) o traducere a „Enciclopediei Matematice” sovietice, actualizată şi mult extinsă. Nicolae Popescu, Dimitrie Pompeiu şi Simion Stoilow sunt matematicienii români menţionaţi în această Enciclopedie.

O contribuţie importantă la dezvoltarea învăţământului românesc, şi a cercetării ştiinţifice, în afara lucrărilor ştiinţifice şi a monografiilor publicate, o constituie Şcoala modernă de Algebră şi Teoria numerelor, pe care a creat-o, prin Seminarul Ştiinţific iniţiat în 1960 şi condus timp de 50 de ani, până la plecarea sa dintre noi, în 2010, seminar care astăzi îi poartă numele.

Nu este suficient să faci matematică pentru a progresa

I.L. Cum aţi defini „starea” matematicii româneşti de azi? Cât ajută acest domeniu la limpezirea morală şi spirituală?

E.L.P: „Starea” matematicii româneşti de astăzi va putea fi descrisă mai bine de generaţiile ce vor urma; matematica, asemenea altor ştiinţe, nefiind specifică unui anumit popor, nedepinzând de condiţii geografice sau de interpretări subiective, se poate manifesta la nivel global, matematicienii români colaborând cu cei de alte naţionalităţi, graţie posibilităţilor actuale de comunicare mult mai rapide, prin E-mail, dar şi a posibilităţilor de deplasare, altă dată îngrădite pentru mulţi cercetători din ţările socialiste. Matematicieni de origine română ce astăzi sunt stabiliţi pe diverse meridiane ale lumii, comunică cu matematicienii români din ţară, şi în acelaşi timp cu alţi matematicieni, obţinând în colaborare rezultate ştiinţifice.

Ajutorul matematicii la formarea şi ordonarea gândirii este important pentru fiecare om în parte şi pentru naţiunea din care acesta face parte. Rolul matematicii este  important şi prin aplicaţiile ei în multe alte domenii ale activităţii umane. Este o disciplină ce poate părea aridă, dar pentru cei care au şansa să se apropie de tărâmul ei fermecat devine o necesitate să îşi trăiască viaţa prin şi pentru matematică. Matematica, pentru cel ce poate să înţeleagă ceva din esenţa ei, îl poate ajuta la limpezirea morală şi spirituală a propriei gândiri, şi la rândul său, cu o gândire eliberată de gânduri mânate de interese şi limitări, îi poate ajuta şi pe ceilalţi ce aspiră la un astfel de ideal.

În anii regimului comunist, lucrând în domeniul matematicii, părea că este mai uşor să nu faci compromisuri. Dar nu era suficient. Nu este suficient să faci matematică pentru a progresa din punct de vedere moral şi spiritual. Este necesar să fii onest, să fii conştient de responsabilitatea pe care o ai de a nu greşi faţă de tine însuţi, pentru a nu greşi faţă de ceilalţi şi pentru aceasta, trebuie să afli cine eşti. O astfel de responsabilitate apasă pe umerii oricui este hotărât să parcurgă drumul greu al cunoaşterii de sine, dar care este deschis, şi necesar, tuturor.

Marele matematician Nicolae Popescu a fost un mentor, care a format matematic, dar şi din punct de vedere moral şi spiritual pe cei din jurul său.

I.M: Pe lângă profesarea matematicii scrieţi şi  poezie (autoare a peste 20 de cărţi publicate, membră a USR), dar şi o traducătoare consecventă din engleză, franceză şi spaniolă. Vorbiţi-ne, vă rog, despre volumul „Dacă” publicat în 2009, neobişnuit ca structură în poezia momentului..

E.L.P: Este un volum cu o structură aparte, constituit dintr-un singur poem, însoţit de 42 de traduceri în limbi diferite, un volum cu un destin aparte, traducerile s-au născut treptat pe parcursul a aproape douăzeci de ani, ideea de a se uni într-un volum apărând cu puţin timp în urmă. Pentru ca această carte să existe, a fost necesară contribuţia multor persoane de diferite specialităţi, poeţi, traducători, filologi, lingvişti, dar şi matema­ticieni, fizicieni sau de alte profesii. Fără talentul, generozitatea, competenţa, seriozitatea, entuziasmul tuturor acestor oameni cu adevărat minunaţi, iubitori de poezie, apariţia acestei cărţi nu ar fi fost posibilă.

Volumul este un mesaj de iubire, o singură întrebare adresată nouă înşine asumându-ne efortul de a-i căuta răspunsul, sugestia de a cerceta natura universului din noi sau a esenţei noastre comune, de a aspira spre perfecţiune, spre armonie şi spre înţelegerea reînnoirii perpetue a vieţii însăşi.

I.M: Închei (cu umilinţă în faţa necunoscutului, copleşitorului domeniu al matematicii), rugându-vă să definiţi dacă se poate harul matematicii. Aş mai vrea să descrieţi în câteva cuvinte (desenul) Rândunica de la pagina 175 a cărţii. Graţios vizual, dar cvasicripticpentru mine .

E.L.P: Harul este acel dat, indescriptibil, un dar pe care îl poate primi cineva, prin Graţie divină acordată la naştere, de care poate beneficia doar pentru a ajuta, şi doar dacă dă la o parte orice urmă de egoism, starea de umilinţă fiind starea naturală în care harul se poate manifesta, în acord cu legile nescrise ale Universului. Harul se poate manifesta în ştiinţă, în artă, în tot ceea ce înseamnă creaţie autentică, inspirată.

Rândunica poate ilustra cât de mult se poate apropia de ceea ce numim artă o reprezentare a unui concept matematic dintr-o lucrare de teoria numerelor, decriptată doar de cei cu experienţă într-un domeniu atât de dificil, şi pe de altă parte se poate remarca atât sensibilitatea şi profunzimea dedicaţiei, cât şi originalitatea gestului de a dedica o astfel de imagine matematică armonioasă în nuanţe şi culoare, omului, profesorului şi mentorului Nicolae Popescu.

Vezi aici Întâlnirea Ziuaveche.ro cu unul dintre fiii lui Nicolae Popescu




Alte stiri din: Intalnirile ZV Afisari - 2,944
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante