Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Recomandări pentru reducerea expunerii la radiaţiile electromagnetice | Apple a lansat noile modele iPhone 11 (video) | Numerele de telefon la care poţi suna să-ţi recuperezi maşina ridicată în Bucureşti | Praful radioactiv de la Cernobîl este încă o problemă serioasă | Pentagonul aduce drone militare MQ-9 Reaper în România

Mormântul Elenei Lupescu

Scris de : Rene Parsan     2011-08-16 11:15

Principala atracţie turistică a Mănăstirii Curtea de Argeş în mileniul trei nu sunt nici legenda Meşterului Manole sau a patimilor soţiei sale Ana, nici neasemuit de frumoasele pietre tombale ale voievozilor ctitori Neagoe Basarab şi Radu de la Afumaţi, nici lespezile Regilor Românei Carol I şi Ferdinand I şi soţiilor lor Elisabeta şi Maria, nici catafalcul provizoriu al momentan deshumatului Carol al II-lea sau moaştele Sfintei Filofteia, ci mormântul ascuns al Elenei Lupescu, născută “fostă Grunberg” şi repauzată Hohenzollern.

Prin 1973-1974 am poposit pentru prima oară la Curtea de Argeş într-o excursie cu şcoala. Tot ce mai ţin minte este că am fost fascinat de pecetea roşie de pe zidul de sud unde învăţătoarea ne-a spus conspirativ că acolo este zidită Ana lui Manole şi dacă îţi lipeşti urechea de zid o poţ să auzi plânsul pruncului; iar fântâna al cărei izvor a ţâşnit pe locul unde s-a zdrobit meşterul îţi poate împlini orice dorinţă dacă arunci un ban, ne-a mai şoptit  tovarăşa, total împotriva dogmelor comuniste. Am aruncat o monedă de două’ş’cinci de bani şi mi-am dorit să mă fac pompier când o să ajung mare ca să ajung la locul cu pricina.

După o vreme visul mi s-a împlinit, într-o oarecare măsură, am devenit cu cincizeci de centimetri mai înalt, numai că obiectul fascinaţei s-a schimbat, acum doream să văd unde a fost zidită “Lupeasca“.

“Nelule, da’ aia, cum o cheamă, unde e?”

Săptămâna trecută Verde de România a dat o raită prin Argeş şi Muscel pentru un inventar sumar al obiectivelor turistice. Ultimul pe listă, conform planului de bătaie era Mănăstirea Argeş, cu principalul obiectiv necropola regală. Am trecut în revistă celebrele pietre tombale din Catedrală. Erau acolo. “Unde-s regii, dragă?”, am auzit o voce de gospodină în trening. “Pe-aici, pe undeva”, i-a răspuns competent treningul vecin. “Da’ câţi sunt Nelule?”. “Amândoi fată”. “Mai e unul pe-afară. Si încă unul viu”, mi-am devoalat eu cunoştinţele. “Da aia, cum o cheamă, unde e?”, m-a chestionat şoptit treningul siclam. Chiar aşa!, mi-am spus. Dacă tot suntem aici hai să vedem şi principala atracţie a grătaragiului.

Elena între sfinţii părinţi

Regii României au cunoscut, şi chiar au apreciat cu umor, neamul în care s-au băgat. Reproducerea acestui dialog ar face-o să râdă cu poftă pe Regina Maria, motiv pentru care nu găsim nici o impietate în această delaţiune. A urmat o sumară dar productivă anchetă jurnalistică. Ştiam ca Elena “Magda” Lupescu se află înhumată în cimitirul privat al mănăstirii aflat în spatele Palatului Episcopal. Dar unde, în zecile de hectare de parc şi păpuşoi ale proprietăţilor sfântului aşezământ? Subiecţii anonimi ai acestei anchete, măicuţa de la lumânări, o alta cu o sapă, un înalt funcţionar bisericesc scund pe un scuter pârâitor, doamna de serviciu de la WC-ul public din incintă – Nuţi, nea Fane – de la poartă (nu aţi remarcat niciodată această alăturare firească a acestor nume cu respectivele atribuţii în preregrinările voastre?) au replicat cu aceeaşi întrebare la întrebarea noastră: “Da’ ce căutaţi acolo, mormântul Lupeştii?”. Fără excepţie, ţâţâiau reprobator din buze, dându-ne cu toţii de înţeles că interesul nostru este unul mitocănesc, iar accesul este interzis, dar se poate. Dacă vrei. Sincer, toate aceste personaje interogate abia aşteaptă să vă dezvăluie pline de importanţă secretul momântului Lupeştii.

Am fost împinşi, Dumnezeu este mator!, să sărim un gard, să ne rătăcim prin vasta proprietate şi urmând după miros drumul cocinii – conform indicaţilor măicuţei auxiliare cu sapa – să dăm în alea străjuită de brazi care duce către bisericuţa-paraclis a unuia din cele mai fermecătoare cimitire pe care le-am văzut. Intim ar fi cuvântul, dacă nu ar fi prea ireverenţios.

Nici ţipenie. Poarta scârţâie şi ea complice. Nu trebuie să cauţi nimic. Dintre pietrele de mormânt şi crucile de piatră cenuşii ale monahilor şi păstorilor mănăstirii, la loc de cinste, chiar în faţa pridvorului bisericuţei de lemn se arată fantomatic dreptunghiul de marmură: Elena Lupescu – 1899-1977. Atât. Este poate cel mai ciudat mormânt pe care l-am văzut, înconjurat de un brâu de marmură şi acoperit cu pietriş, fără flori, fără candelă, auster ca o fântână arteziană dezafectată, alături de frumoasa cruce ortodoxă a răposatului părinte stareţ Ilarion Craioveanul. Facem poze şi ne închinăm. Asta-i tot, sărim gardul înapoi, în lumea noastră.

Somnul de veci de la Estoril, 1953-2003

Prin 2003 Regele Carol al II-lea, oale şi ulcele, odihnea de vreo jumătate de veac în capela Regilor Portugaliei din Estoril, însoţit de nevasta sa Elena Hohenzollern, nume şi titlu recunoscut de familia princiară. După divorţul de Regina Elena din 1928, mama Regelui Mihai, Carol Caraiman, după cum l-a botezat civil tatăl său Ferdinand I, a trăit toată viaţa mai ales alături de Elena Lupescu. Neoficial, dar fără pretenţii de a deveni regină a României, Elena a doua i-a fost nevastă şi la bine şi la rău până la sfârşitul vieţi lui. S-au căsătorit abia în 1948 la Rio de Janeiro şi au mai trăit împreună (legal!) până 1953, la moartea Regelui Carol II. În 1977, Elena i s-a alăturat întru cele veşnice. Lucrurile după un îndelung zbucium păreau în sfârşit aşezate. Dar…

Somnul de veci de la Curtea de Argeş 2003-(?)

Pe vremea lui Ion Iliescu, preşedinte ateu al României 1989-1996 şi 2000-2004, prin grija şi osârdia premierului Adrian Năstase, rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol el II-lea (1893-1953) şi ultimei sale soţii legitime Elena Lupescu au fost “repatriate”. Dar unde să-i bagi? În Catedrală – monument istoric preaplin, de parcă istoria se opreşte vreodată – nu mai era loc, lespezile regiilor şi voievozilor erau aliniate frumos ca gresia în garsonieră. Familia Regală a rezervat locuri într-o nouă Capelă ale cărei construcţie în execuţie o vedeţi în dreapta intrării principale păzite de nea Fane. Până la finalizarea acesteia sicriul Regelui Carol al II-lea a fost depus pe un catafalc provizoriu într-una din capelele dezafectate din spatele Catedralei, locaş care timp de câteva zeci de ani a adăpostit recuzita grădinarilor în timpul perioadei comuniste. A fost resfinţită frumos în prealabil, iar sicriul a fost acoperit cu drapelul regal, să moară Iliescu de ciudă!, şi încuiată. Accesul interzis, vă puteţi zgâi la el prin grilaj cu mâna streaşină la ochi. Pe Carol I poţi să calci, pe lespedea Reginei Maria poţi să-ţi faci poze cu fata, dar lui Carol nu poţi să-i dai un biscuite! Dar Elena a doua?

Separaţi de familie şi după moarte

Familia Regală nu a dorit în ruptul capului expunerea veşnică a Elenei Lupescu alături de Carol al II-lea. Eventual, Regina Elena, de la al cărei divorţ de luminatul rege se face ca mâine un secol, ar putea şi ea să se alăture în noua capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş rătăcitorului ei soţ defunct, după un scurt repaos veşnic prin pustiile Elveţiei.

Elena cea notorie rămâne în schimb cu gloria de a fi principala atracţie turistică a Curţii de Argeş, separată de Carol de gropari oneşti, care nu pot fi acuzaţi de vreo manipulare a istoriei.

Episcopia Argeşului şi Muscelului rămâne să se apere doar cu Nea Fane şi Doamna Nuţi de furia turistului, care – vrei, nu vrei – tot, la Lupeasca vrea să ajungă. Toţi oficialii au un singur răspuns dacă sunt interogaţi în privinţa interdicţiei privind vizitarea locaţei: “Vine lumea şi strică locul”. Nu ne permitem să acuzăm înalţii prelaţi de ipocrizie, dar, totuşi, ei şi-au băgat mortul în casă, Doamne iartă-mă! pentru concizia în exces, iar acum se plâng că sare omul gardul să li-l vadă. Adică au acceptat ca o evreică convertită în ritul catolic să fie repauzată alături de mai marii ortodocşi ai mănăstirii, dar simt o imensă repulsie pentru curiozitatea mitocănească a publicului. Omul vine unde-l chemi.

Verde de România îşi permite să amintească fără să sugereze nimic că în mai toate ţările civilizate celebrii defuncţi contribuie consistent la bugetul comunităţii, sau parohiilor, prin taxele percepute direct turiştilor, sau indirect prin banii lăsaţi de curioşi în stabilimentele din proximitate.

Răzbunarea lui Carol al II-lea

Până la terminarea Capelei, Casa Regală a României, Carol al II, unul din cei mai străluciţi monarhi şi oameni politici pe care i-a avut ţara în ultimele două secole, aflat parcă într-un nesfârşit surghiun, despărţit de nevastă şi după moarte, aşteaptă pe pajiştea din spatele Catedralei să ia din nou drumul spre locul de veşnică odihnă. Nu însă fără să mai creeze o nouă problemă familiei.

Casa Regală a României a rupt de curând în mod oficial orice legătură cu Casa Hohenzollern-Sigmaringen. Motivul: Carol al II-lea a avut un fiu în urma căsătoriei cu Ioana Valentina “Zizi” Lambrino. Cei doi s-au căsătorit la Sevastopol prin 1918, împotriva dorinţei familiei. A fost un scandal monstru. Căsătoria a fost anulată rapid în 1919 de tribunalul Ilfov la presiunile Casei Regale, iar Carol a fost trimis să se pocăiască timp de jumătate de an la Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, un minunat lăcaş ortodox. Dar în urma acestei căsătorii consumate, cum se spune, în 1920 s-a născut Prinţul Mircea Grigore Carol Lambrino, nerecunoscut nici de Carol II şi cu atât mai puţin de Casa de Hohenzollern. Mircea fiind primul născut, nu a avut niciodată pretenţii la tronul Românei, dar a făcut pe dracu’n patru ca fiul său Prinţul Paul Lambrino, cum îl cunoaşteţi de la televizor, să fie recunoscut de Casa de Hohenzollern. După cincizeci de ani de procese a reuşit, în 2003 Paul a dobândit oficial statulul de nepot al Regelui Carol II şi implicit tilul de Hohenzollern. Anul trecut, în ianuarie 2010, nevasta sa, Prinţesa Lia i-a dăruit soţului său Paul un moştenitor şi întregului neam Hohenzollern un prinţ cu acte-n regulă. Copilul a fost conceput în vitro, ţinând cont de vârsta părinţilor săi 58 de ani Prinţesa Lia şi 62 Paul.

Venirea pe lume a lui Carol Ferdinand de Hohenzollern, confecţionat în eprubetele politicii celei mai pure, a determinat Casa Regală la un act extrem, ruperea oficială a tuturor legăturilor cu familia Hohenzollern-Sigmaringen pentru a tăia orice acces al micului prinţ la tronul României.

Se pare că Regele Carol al II-lea nu doarme!

Citeste mai multe pe vedereturistica.ro




Alte stiri din: Reportaj Afisari - 5,734
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante