Acasa InternationalExterne UPDATE:Explozii la un liceu din sudul Italiei – Doua eleve au murit

UPDATE:Explozii la un liceu din sudul Italiei – Doua eleve au murit

scris de Laurentiu Banches
84 Afisari

UPDATE:

O a doua elevă a murit sâmbătă în urma rănilor suferite după explozia unei bombe în faţa unei şcoli profesionale din Brindisi, potrivit ziarului local Gazzetta del Mezzogiorno. În afară de tânăra de 16 ani al cărei deces a fost anunţat iniţial, explozia a mai produs cel putin 6 răniţi.

Potrivit unei informaţii apărute în ediţia electronică a publicatiei Corriere della Serra, explozia celor trei dispozitive artizanale în faţa scolii profesionale Francesca Morvillo Falcone din oraşul italian Brindisi, pare a fi un atac mafiot sau anarhist

Două bombe aflate în rucsacuri au explodat sâmbătă în faţa unei şcoli profesionale din localitatea Brindisi, omorând o elevă şi rănind 7 colegi ai acesteia.

Scoala profesionala "Francesca Morvillo Falcone" din Brindisi (foto:ilsecoloxix.it)

Potrivit unor surse AFP, citate de Agerpres, doi dintre cei 7 elevi răniţi se află în stare critică în urma exploziei produse sâmbătă dimineaţa în jurul orei 07:45 în timp ce elevii intrau în şcoala profesională Francesca Morvillo Falcone. Tânăra care a fost ucisă în explozia celor două bombe aflate potrivit ziarului Republica în două rucsacuri lăsate în faţa clădirii, avea doar 16 ani. Atentatul terorist nu a fost revendicat deocamdată de nici o grupare, poliţia sosind la faţa locului pentru a efectua cercetări.

Unitatea de învăţământ din Brindisi poartă numele soţiei celebrului judecător antimafia Giovanni Falcone. În urmă cu 20 de ani, la 23 mai 1992, cei doi soţi Falcone şi trei gărzi de corp au fost ucişi într-un atentat al mafiei siciliene, care a detonat nu mai puţin de 500 de kilograme de dinamită, pe drumul dintre aeroportul din Palermo şi centrul oraşului.

1 comentariu

Ela 20-05-2012 - 10:54

Intotdeauna m-am întrebat de ce sunt asa razbunatori! Sa ai atata furie si perseverenta , sa rastorni toate regulile si sa traiesti doar dupa ale tale..Poate aceasta este doar axioma supravietuirii . Cine mai stie adevarul?!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult