Acasa InternationalExterne Incendiu într-un templu din India: Cel puțin 100 morți și peste 350 de răniți

Incendiu într-un templu din India: Cel puțin 100 morți și peste 350 de răniți

scris de A.P.
61 Afisari

Cel puțin 105 persoane au murit și peste 350 au fost rănite după ce un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă noaptea în faimosul templu Puttingal Devi din Paravur, în statul Kerala (sudul Indiei), din cauza exploziei unor materiale pirotehnice, transmite duminică EFE.

incendiu templu indiaArmata indiană a trimis patru elicoptere și două avioane pentru a ajuta la operațiunile de evacuare a răniților și pentru a transporta echipe medicale din diverse regiuni ale țării pentru a trata răniții, a informat Ministerul Apărării din India într-un mesaj postat pe Twitter. Premierul indian Narendra Modi va călători de la New Delhi la Kerala pentru a evalua situația, cu un avion care va avea la bord și o echipă de medici specializată în marii arși.

Potrivit presei locale, focul a izbucnit în jurul orei locale 3:30 a.m. (sâmbătă, 22:00 GMT), în timp ce oamenii sărbătoreau cu artificii, din cauza unei scântei care a căzut peste o clădire adiacentă în care erau depozitate materiale pirotehnice, unele dintre ele extrem de puternice. Martori citați de agenția IANS au declarat că flăcările au cuprins templul și s-a produs o explozie uriașă. Acoperișul templului a fost afectat de foc. Explozia a fost atât de puternică încât numeroase case pe o rază de o jumătate de kilometru au fost avariate. În momentul izbucnirii incendiului, un număr estimat între 10.000 și 15.000 de oameni — în majoritate femei și copii — asistau la evenimentul religios și la spectacolul pirotehnic.

Un reprezentant al administrației locale a declarat la postul de televiziune NDTV că templul nu avea autorizație pentru folosirea de material pirotehnic. Poliția a început o anchetă asupra reprezentanților templului și a firmei care a furnizat material pirotehnic, potrivit agenției indiene PTI.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult