Acasa InternationalExterne Proteste Ucraina: Foştii preşedinţi cer demisia Guvernului

Proteste Ucraina: Foştii preşedinţi cer demisia Guvernului

scris de Laurentiu Banches
184 Afisari

Foștii președinți ai Ucrainei, Leonid Kravciuk, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenko, au discutat în cadrul unei întâlniri despre manifestaţiile de la Kiev, convenind că actualul Guvern ar trebui să-şi dea demisia.

Proteste Ucraina: Foştii preşedinţi cer demisia Guvernului (foto:aawsnet.com)

Premierul ucrainean, a cărui poziţie a fost consolidată prin respingerea moţiunii de cenzură marţi, urma să conducă miercuri dimineaţa o şedinţă a Consiliului de miniştri, în timp ce mobilizarea în stradă nu dă semne că ar slăbi. Mobilizarea în Ucraina continuǎ ȋn dimineața de miercuri, 4 decembrie, în pofida eşecului moţiunii de cenzurǎ. Opoziţia ucraineană, care vrea înlăturarea puterii în urma eşecului integrării europene a Ucrainei şi reprimării unor manifestaţii pro-UE, a rămas mobilizată marţi, în pofida respingerii moţiunii de cenzură vizând Guvernul.

După vot, 20.000-30.000 de manifestanţi s-au reunit în Piaţa Independenţei, un loc simbolic al „revoluţiei potrocalii” din 2004. „Vă îndemn să nu renunţaţi. Avem nevoie de o nouă putere”, le-a cerut manifestanţilor Vitali Kliciko, unul dintre liderii opoziţiei. „Suntem aici pentru a face revoluţie. Vom rămâne aici până la victorie, nu ne este frică de nimic”, a declarat pentru AFP un manifestant, Anatoli Kriluşin, în vârstă de 65 de ani, acuzând Guvernul că a „trădat poporul”.

Parlamentul a respins marţi o moţiune de cenzură vizându-l pe Mikola Azarov şi Guvernul său, acuzat de opoziţie că este vinovat personal pentru violenţele comise de poliţişti asupra manifestanţilor şi că a „vândut Ucraina Rusiei”. Doar 186 de deputaţi au susţinut moţiunea iniţiată de trei grupuri parlamentare ale opoziţiei, în contextul în care erau necesare 226 de voturi pentru adoptarea ei. Trei manifestanţi acuzaţi că au provocat tulburări duminică, în faţa administraţiei prezidenţiale, au fost arestaţi marţi, potrivit Interfax. Preşedinţia este protejată, de atunci, de mai multe cordoane ale poliţiei şi forţelor antirevoltă.

Spre deosebire de evenimentele din 2004, anumite manifestaţii au fost reprimate în mod violent în ultimele zile. Au fost răniţi peste 100 de poliţişti, studenţi şi jurnalişti. Preşedintele Viktor Ianukovici a optat să plece din Ucraina marţi, într-o vizită de stat de trei zile în China, unde este prevăzută semnarea unor acorduri economice. Această vizită va fi urmată de o deplasare în Rusia, ţara care a jucat un rol decisiv în decizia Ucrainei de a nu semna un acord de asociere cu UE.

Foştii preşedinţi ai Ucrainei consideră că actualul Guvern trebuie să demisioneze. Potrivit Agerpres, ei au apreciat că acţiunile autorităţilor de la Kiev au provocat o criză politică acută în Ucraina. „Cauza acestei crize este soluţionarea inconsecventă a problemei privind integrarea europeană şi anume, refuzul de a semna, la Vilnius, Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană şi neanunţarea acestei decizii din timp”, a declarat primul preşedinte al Ucrainei, Leonid Kravciuk (1991-1994). „Schimbarea rapidă a poziţiei a dus la izbucnirea unor proteste şi, astăzi, aceste proteste reprezintă o ameninţare pentru stabilitatea în ţară şi pentru integritatea Ucrainei. Acest fapt ar putea avea consecinţe politice şi economice grave”, a adăugat el.

În opinia foştilor preşedinţi ucraineni, puterea ar trebui să iniţieze un dialog atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu Rusia. „Vrem ca în ţară să fie pace şi linişte, să fie asigurate relaţiile strategice cu alte state, inclusiv cu Rusia. Sperăm că puterea va auzi dorinţele poporului”, a adăugat Kravciuk, susţinut de Kucima (preşedinte al Ucrainei în perioada 1994-2005) şi Iuşcenko (2005-2010). Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici a renunţat, săptămâna trecută, la negocierile Ucrainei în vederea semnării acordului de asociere cu UE. Această decizie a dus la organizarea unor manifestaţii proeuropene în mai multe oraşe din Ucraina. Ulterior, forţele de ordine au intervenit în Piaţa Independenţei din Kiev, unde aproximativ 1.000 de manifestanţi rămăseseră în urma protestelor de vineri.

6 comentarii

pathfinder 04-12-2013 - 11:06

Inca e de urmarit (re)evoutia de la Kiev.

urbos 04-12-2013 - 11:12

Ce ti-ar mai placea tie sa-ti intre un baston undeva, este? Ahhh!
Greato, mars la culcare.

UnUL 04-12-2013 - 11:33

Măi Buboșel, se pare că tu dormi tot timpul, și ziua și noaptea, și mai ales când scrii pe forum – căci văd că tot la culcare ți-i gândul.

pathfinder 04-12-2013 - 11:35

Cam asta este nivelul PNL-ului.
Astia-s oamenii…

Stai putin …. OAMENI?
Neeee, carpe!

UnUL 04-12-2013 - 11:39

Mda; cum spuneam cândva:

Banda lui C ă c ă r ă u

Noi suntem mulți, bătuți în cap,
Lichele, hoți, foști securiști…
În lumea noastră nu încap
Decât lachei și activiști.

Cel care capul nu și-l pleacă
Slujind fidel pe C ă c ă r ă u
Din PNL de-ndată pleacă
Și va ajunge foarte rău.

Noi adunăm în suflet ură
Și talibnic ne purtăm;
Noi suntem oastea de strânsură
Ce pe Antene ne-adunăm.

Acolo noi lătrăm în draci
Și-apoi sărim la beregată;
Aceștia suntem, ce să-i faci
Și-a noastră-i România toată.

Pe ea călcâiul noi am pus,
La urne păcălind prostimea.
Nu vrem să mergem spre apus;
Justiția noi am supus;
Mințind, noi am orbit mulțimea.

De-acuma noi suntem stăpâni
Pe-acest norod, pe astă țară;
Noi le vom da și circ și pâini,
Ei ne-or sluji ca niște câini,
Sau dacă nu, toți au să piară.

pathfinder 04-12-2013 - 11:40

@cheferitului

Prin postarile tale:
1. Sa stii ca faci un mare bine PNL-ului!
2. Si un mare rau lui Basescu!

Sau invers? 🙂

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult