Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Unde trăieşte cea mai rapidă furnică din lume | Statele Unite au efectuat o operaţiune cibernetică secretă în Iran | Nobel 2019 - Cine este laureatul premiului pentru pace | Doi bărbaţi, arestaţi în Florida după ce au îmbătat un aligator | Recomandări pentru reducerea expunerii la radiaţiile electromagnetice

Rovana Plumb, respinsă definitiv pentru postul de comisar european

Scris de :     2019-09-30 13:50

Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a respins luni candidatura Rovanei Plumb pentru postul de comisar european pentru transporturi, au declarat pentru AGERPRES surse de la Bruxelles.

Împotriva candidaturii Rovanei Plumb au fost 13 voturi, iar în favoarea sa şapte voturi.

De asemenea, JURI a respins şi candidatura comisarului european desemnat pentru vecinătate şi politică de extindere, Laszlo Trocsanyi. Contra acestei candidaturi au votat 12 eurodeputaţi, iar pentru – nouă.

Preşedintele JURI, Lucy Nethsingha (grupul Renew Europe), îi va trimite o scrisoare preşedintelui Parlamentului european, David Sassoli, în care va prezenta poziţia acestei comisii faţă de candidaţii Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi.

Comisia JURI recomandase joi ca procedura de validare să fie suspendată în cazul Rovanei Plumb şi al comisarului-desemnat pentru vecinătate şi politică de extindere, Laszlo Trocsanyi. În privinţa Rovanei Plumb, membrii JURI au considerat că există un conflict de interese din cauza unui împrumut pe care aceasta l-a contractat şi a lipsei de claritate privind modul în care îl va plăti fără a compromite funcţia pentru care a fost propusă.

JURI poate suspenda audierile în comisiile specializate ale Parlamentului European în cazul comisarilor desemnaţi dacă există conflicte de interese după o evaluare a declaraţiilor de avere ale acestora.

Rovana Plumb a fost desemnată comisar european pentru transporturi în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen, iar audierea sa în comisiile europarlamentare Transport şi Turism (TRAN) şi Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară (ENVI) era prevăzută pentru 2 octombrie, de la ora locală 09:00 (07:00 GMT).




Alte stiri din: Externe Afisari - 87
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Prognoza METEO. Când se răceşte vremea şi apar ploile Citeste
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante