Acasa InternationalExterne Tragedie în Marea Mediterană: Sute de refugiați s-au înecat

Tragedie în Marea Mediterană: Sute de refugiați s-au înecat

scris de D.P.
128 Afisari

Sute de refugiați s-ar fi înecat în Marea Mediterană, după ce bărcile lor s-au răsturnat în timp ce se îndreptau spre țărmurile Europei, a anunțat un diplomat somalez, citat de The Independent.

refugees-boatPotrivit oficialului, peste 400 de refugiați ar fi murit în marea Mediterană. Aceștia veneau din Somalia, Etiopia și Eritreea și se aflau în patru bărci echipate necorespunzător, care se îndreptau către Italia.

Despre această nouă tragedie din marea Mediterană a vorbit și președintele italian Sergio Mattarella care a precizat, fără a da alte detalii, că este posibil ca sute de oameni să-și fi pierdut viețile.

Europa trebuie să reflecteze în fața ”unei alte tragedii în Mediterană în care, se pare, au murit câteva sute de persoane”, a declarat Mattarella.

În dimineața zilei de luni, Paza de Coastă italiană a anunțat că 108 refugiați au fost salvați și șase corpuri au fost recuperate duminică dintr-o barcă de cauciuc care nu se scufundase în totalitate.

Alți 33 de refugiați au fost salvați în timpul nopții în apropiere de coasta estică a Siciliei.

Această tragedie are loc la aproximativ un an după ce o barcă de pescuit plină cu refugiați s-a scufundat în Mediterana, aproximativ 800 de persoane fiind blocate în interior.

Aproximativ 6.000 de refugiați au ajuns din Libia în Italia săptămâna trecută, ceea ce pare a fi începutul unui val de 100.000 de migranți care ar putea ajunge în Europa, avertizează Organizația Internațională pentru Migrație.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS