Acasa InternationalExterne Yemen. Preşedintele renunţă la putere şi pleacă în SUA

Yemen. Preşedintele renunţă la putere şi pleacă în SUA

scris de M.A.
116 Afisari

Preşedintele Yemenului, Ali Abdullah Saleh, a părăsit ţara pentru a se duce la tratament în Statele Unite, transmite Reuters.

Ali Abdullah Saleh

Ali Abdullah Saleh

Înainte de a pleca, el i-a predat puterea vicepreşedintelui Abd Rabbo Mansur Hadi şi a ţinut un discurs în care şi-a exprimat regretul pentru greşelile pe care le-a făcut în cei 33 de ani în care s-a aflat la putere. „Cer scuze compatrioţilor mei pentru toate erorile din cei 33 de ani de conducere. Voi pleca în SUA pentru îngrijiri medicale şi voi reveni la Sanaa ca preşedinte al Congresului Popular General”, a declarat Ali Abdullah Saleh, într-un discurs televizat.

Departamentul american de stat a confirmat acordarea vizei pentru preşedintele yemenit, transmite RRA. „Scopul vizitei este unul strict medical. El va rămâne pe teritoriul Statelor Unite pentru un timp limitat, cât se va afla sub tratament”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Anunţul a fost făcut la o zi după ce parlamentul a adoptat o lege care acordă imunitate preşedintelui, notează Reuters. Măsura este parte a unui plan întocmit de ţările din Golf, cu scopul de a facilita transferul de putere, notează Reuters.

Acordarea imunităţii preşedintelui yemenit a nemulţumit populaţia. Mii de oameni au ieşit în stradă duminică pentru a cere judecarea lui Ali Abdullah Saleh pentru represaliile împotriva manifestanţiilor. Plecarea preşedintelui yemenit deschide calea organizării unor alegeri prezidenţiale la 21 februarie.

2 comentarii

urbos 23-01-2012 - 12:05

Chioru o sa fuga la pretinii lui in Izdraiel.

un roman verde 24-01-2012 - 09:53

Asta daca nu-i rupem noi picioarele mai intai. Si lui si clicii aferente.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult