Trupul neînsufleţit al lui Amy Winehouse va fi dat familiei cât mai repede cu putinţă, imediat după autopsie.
Tradiţia evreiască, religie în care s-a născut Amy Winehouse, cere ca morţii să fie îngropaţi în următoarele 24 de h de la deces. Pentru Amy Winehouse, tradiţia nu va putea fi respectată, întrucât circumstanţele morţii ei obligă autorităţile la o autopsie, întârziindu-se astfel înmormântarea. Aceasta va avea loc cel mai probabil marţi, iar rezultatele autopsiei vor fi făcute publice în câteva săptămâni, scrie presa britanică.
Când medicii au ajuns la casa cântăreţei, aceasta prezenta încă semne vitale. Artista a murit însă înainte de a fi transportată la spital.

- Concertul Linkin Park de la Bucureşti va fi deschis de moldoveni (Video)

- MasterChef,15 mai: Cine nu te-ar putea transforma în vegetarian (Video)

Comments are closed
D-aia nu mai pot io.
esti idiot mon cher
Piei.
Si-a ales bine serviciul, de securist, ca e catranit pe interior.
“… 24 de h de la deces” L.M. a absolvit Bacalaureatul anii trecuti nu-i asa ?! Are si doctorat sau numai masterat ?!!!
Amy a fost o luptatoare,o cantareata cu o voce de aur si cantecele ei sunt inspirate din viata de zi cu zi.Dar din pacate nu a avut forta necesara sa se lase de droguri.RIP Amy.O sa ne lipsesti
Ma faci sa rid, era afona ca tine,” muzica” ei zgiria urechile, auzul!
Te ia lumea de prost si tu ii dai inainte.
Te ia Dumnezei de prost Yakove!
O fi dat in alcoolism si droguri pentru ca era in limba dupa un orbete care n-o baga in seama. Se vede in acest videoclip:
http://www.youtube.com/watch?v=tkLiYIDD794
[...] Veche: Amy Winehouse nu va putea fi înmormântată potrivit tradiţiei evreieşti Trupul neînsufleţit al lui Amy Winehouse va fi dat familiei cât mai repede cu putinţă, imediat [...]
Moare si pe acilea rapandulele sovine ,dar astia au fost cantareti de strana de la defuncta coop. Urechea & Timpanu( alde bouboss, chinezarii si Yayedioth!)
Vezi ca ai introdus date gresite in computer si ai traiectoria spre balarii.
Elegance absolutly elegance mit veritbily …sictir for your, Ye-Dioth!