Uneori, cafea rimează cu… belea! Cafeaua devine obsesie, te are în posesie, ajungi chiar dependent. De cum te scoli, dimineaţa… ceşcuţa şi cafeluţa! Iar de s-a terminat, cumva, din borcan sau pungă, urgent, omul să ajungă la primul chioşc, în pijamale, cu sandale sau în halat, cu părul vâlvoi, cu ochii cârpiţi, fie vreme bună, rea “Vă rog, o cafea!”
Pentru unii, cafeaua înseamnă, automat, fumat, dacă nu lăptic, un păhărel mic, una mică… ce din morţi te ridică! Acest obicei aduce (de obicei) prilej de taclale, pus ţara la cale, bârfă (“ăla-i homo, aia-i târfă”) şi tocat răul sau binele, cu vecinele… Adesea, ca să serveşti cafeluţă, fuguţa la cel mai apropiat bar, bufet, cafenea sau “mat”, unde se găsesc şi alţi gealaţi ce bârfesc, cârcotesc, comentează şi plesnesc stânga-dreapta, pe toţi politicienii, parlamentarii, plus adus la cunoştinţă, cu elocinţă, ultimele evenimente şi alte ştiri “iminente”. Mai mult, această eternă cafea e motiv de întâlnire, viitoare iubire, invitaţie pentru o posibilă relaţie, motiv de “agăţare” şi… tot ce s-o mai putea, cu formula “Ieşim la o cafea?”
Pe vremuri (dar şi acum) pungile de cafea deschideau drum spre rezolvări de situaţii, angajări, internări, intervenţii, sub formă de “mici atenţii”. O pungă de cafea şi-un pachet de ţigări… Aşadar, cafeaua e beleaua de zi cu zi. O cafea! Fără de ea nu se poate, face rău la sănătate, o ia inima la trap, dar… nu-ţi iese din cap!
Închei această literară “statuie” făcută cafelei, mică, mare, dulce, amăruie, prin a recunoaşte că, de la ea (nelipsita cafea!) am ajuns… căsătorit, doi copii, după j’de mii de-nghiţituri… multe, multe aventuri. Şi necazuri, potop! Dar, de azi… STOP!
Asta, până mâine, apoi… S-o credeţi voi!
