Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Bolile românilor și criza din spitale | Cu ce riscuri se confruntă omenirea (raport oficial) | China a ajuns pe partea întunecată a Lunii (VIDEO) | Horoscop 2019. Bani, sănătate, dragoste, carieră | Incident între un avion militar rus şi unul american deasupra Mării Negre (video)

La Solstiţiu, nici un Armistiţiu

Scris de :     2017-06-24 12:45

După solstiţiu de vară, cum e corect să spunem? “Zilele se scurtează” sau “Zilele devin mai scurte”? Că-n prima variantă se înscrie şi apusul omului. Aşa cum scria Eminescu cel Luceafăr (făr’ de care nu se poate, că e-n toate): “Cu mâine zilele ţi-adaugi, / Cu ieri viaţa ta o scazi / Şi ai, cu toate astea-n faţă / De-a pururi, ziua cea de azi.” 

Aşadar, a fost, pe 21 iunie, al verii solstiţiu. În aceeaşi zi, în Parlamentul României… nici un armistiţiu. Rimă neforţată, cum forţaţi au fost unii politicieni să voteze….
Şi-am tot zis că n-o să mai scriu despre politica noastră, că e câh, e naşpa, e ptiu! Pe facebook, azi imens şi intens folosit, fiecare postează ce mintea-i debitează. Unii, mai pe direct, alţii incorect; unii, mai naivi, alţii, intuitivi. Şi texte de bine şi scrieri cretine. Unele, pertinente, altele, demente. Cu perdea sau la cacialma. De cele vulgare… iertare! Sincer, nu am nici o viziune-previziune de cum va fi viitorul, nou guvern, nouă acţiune, până la o nouă moţiune, dar nu-mi miroase a bine.

Cu toate că teii-s în floare, e frumos şi e soare, între politicieni e… duhoare. O “fervoare” urât mirositoare. Nu dau nume, nu dau cu barda sau picamerul, doar dau de înţeles că partidele nu s-au înţeles, că armistiţiu la solstiţiu a căzut, odată cu guvernul şi va urma eternul duel putere – opoziţie, parlament – preşedinte, care pro – care contra. Iar poporul cu soborul, îşi va face cruce: veşnica tranziţie nu se va duce. Veşnica ei pomenire!
După solstiţiu, zilele vor fi mai scurte, dar cele rele, care ne aşteaptă, vor fi lungi şi grele…




Alte stiri din: O clipa de zambet Afisari - 61
Recomandarile Editorilor
Comentarii

 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
Intresting articles
auto moto
wierd stories
Science
vacante