Când ești bolnav, răcit, tușești, nădușești, ai frisoane, broboane, stare proastă, amețeală, sfârșeală, stai în casă și veceul ți se pare prea departe, cum naiba să scrii umor?
Ca bărbați (mă rog, unii, foști…), au dreptate doamnele noastre: suntem mai fricoși, mai sperioși, ne tânguim, bocim, aoleu și văleleu! E apocalipsă! Se sfârșește lumea! Cutremur planetar! Am postat pilula cu „Sunt răcit. Ce-mi recomandați, în afară de crucitină, bisericid, gropanol, clopotină, lopatină și cimitirol?” La farmacie am întrebat, de nu-mi trece, să comand o cruce? Că loc de veci nu am. Nici testament n-am făcut. Am cui lăsa, dar nu am ce… Iar vouă, celor care mă citiți aici, vă las „Clipa de zâmbet” și-mi rămâne o veșnică bucurie că v-a încântat cu scrierile, Ananie.
Hei, nu vă bucurați! Ne vedem și mâine, și poimâine…
