Acasa   ·   Echipa ZiuaVeche.ro   ·   Contact   
Ziuaveche.ro pe Facebook  Ziuaveche.ro pe Twitter  RSS - Ziuaveche.ro  Abonare Newsletter - Ziuaveche.ro
Universul subteran din Beijing | Calendarul fiscal 2017 | Creierul se micșorează în timpul somnului | Un ”continent pierdut” a fost descoperit sub insula Mauritius | LEACURI DIN NATURĂ: Turmericul

Despre credinţă

Scris de :     2016-12-26 12:38

Când auzim cuvântul credinţă, în general automat gândul ne duce la religie, de aceea mulţi nici nu vor să abordeze subiectul pentru că sunt atei sau „liber cugetători”, deci ei nu cred  în ceva, Dumnezeu, zei, divinităţi sau altceva.

Despre credinţă opinie Unii dintre aceştia spun că nu cred în nimic, alţii că cred doar în „posibilităţile” lor sau în ceea ce văd şi pot atinge. Greşit. Până şi ateismul este o credinţă, pentru că indiferent cum îi spui obiectului credinţei tale, este tot credinţă. Unii cred în divinitate, indiferent de numele ei, alţii în propriile forţe, alţii în fiinţe extraterestre, unii în ştiinţă, alţii în rădăcini, în tradiţii, în loialitate, prietenie, bunăstare, putere, avere, haos, disciplină, lege, guverne, partide, familie, justiţie, liber arbitru, răzbunare.
Ne place sau nu, vrem sau nu vrem, toţi credem în ceva, pentru că fără acest sentiment al ancorării în ceva palpabil sau pur ideatic, mintea omului o ia razna, rătăceşte în deşert fără reper, fără scop, fără finalitate, practic existenţa este un non sens. Fiinţele dotate cu creier trebuie să creadă în ceva pentru a exista, altfel fie involuează, fie, negăsindu-şi reperul, punctul de sprijin, obiectul sau finalitatea existenţei, clachează şi iese din sistem, pe cale naturală sau psihic.
La fel de adevărat este faptul că pentru unii, credinţa oarbă fără un autocontrol sau o verificare, fără o analiză periodică a faptelor, dogmelor, consecinţelor şi valabilităţii „obiectului” de interes ajunge să controleze total mintea „credinciosului” şi să îl împingă la gesturi negândite, ilogice, antiumane, antisociale.
La fel se întâmplă şi atunci când unui individ sau grup de indivizi brusc, sau în timp le dispare obiectul credinţei, când obiectul, subiectul sau motivul credinţei dispare sau este ameninţat de altcineva. Atunci individul sau grupul de credincioşi se simte nevoit să ia măsuri pentru protejarea credinţei sale sau se revoltă împotriva celor care i-au luat „jucăria”.

Având în vedere aceste aspecte, credinţa, dar mai ales credinţa oarbă netrecută prin filtrul propriu poate deveni periculoasă. Crede şi nu cerceta, spune religia creştină. Supune-te nouă, spun legile conducerilor de stat care sunt practic doar o altă religie cu alţi „dumnezei” care însă îşi schimbă dogmele şi „cărţile” de câte ori se simt ameninţaţi, folosindu-se practic de „credincioşi” acţionând aparent în numele lor.
De cele mai multe ori, aş putea spune fără excepţie, conducerile „grupurilor” de credincioşi se folosesc de aceştia, îi manipulează, îi manevrează pentru a atinge scopuri şi obiective care nu sunt de loc conforme cu „principiile„ pe care le propagă.

Cum spunea Eminescu , „ce e religia, o frază de dânşii inventată, ca, cu a ei putere să vă aplece-n jug” Aşa s-au declanşat toate războaiele lumii, fie ele politice, economice sau religioase. Aşa au loc şi micile războaie înăuntrul statelor, între simpatizanţii sau aparţinătorii diferitelor partide politice, războaie care uneori se împletesc cu cele religioase, sau din care religia profită.

Când se îndreaptă oamenii spre religie? Atunci când aici pe pământ nu mai văd nici o salvare, când principiile, speranţele, visele li se năruie, când legile nu mai sunt respectate de cei care le instituie sau când aceste legi nu îi mai apără pe ei ci doar pe cei care le fac, când între lege şi legiuitor se creează legătura dintre mână şi bici iar cetăţeanul devine spinarea care simte biciul, dar nu vede mâna sau o vede dar nu are cum să o oprească. Ce face „religia” în astfel de cazuri? În mod normal, conform Bibliei, ar trebui să intervină şi să pună capăt războiului. Ce face în mod real? Ridică catedrale şi moschei, îşi freacă mâinile, pentru că nemulţumirile sociale şi lipsa oricăror soluţii în viaţa reală duc omul către soluţii iluzorii sau poate reale într-o altă lume pe care ei o promit, dar în nici un caz nu o pot oferi pentru că şi ei sunt tot oameni şi în ciuda „profesiei” nu pot da, ceea ce nici ei nu au, adică credinţă.

Credinţa este ceva ce trebuie să vină din convingere, nu din doctrină, aşa cum propăvăduirea ei ar trebui făcută de oameni care au harul credinţei, nu de profesionişti ai minciunii, vânzători de iluzii. Credinţa a început cu învăţăturile unui „profet” cu origine divină, prin oameni care au primit prin liberă conştiinţă ideile acestuia, apoi au plecat în lume, fără alt scop decât acela de a arăta lumii ce ştiu.

Astăzi această misiune a fost transformat în profesie, nu mai vorbim de har, vorbim de şcoli de propagandişti, fie ei de partid sau religioşi care de fapt nu urmăresc luminarea omului ci atragerea şi supunerea sa, folosirea, manipularea şi despuierea sa, astfel ca prin donaţii, cotizaţii sau sponsorizări să contribuie la bunăstarea „conducătorilor”, manipulatorilor de profesie care se pretind salvatori.




Alte stiri din: Opinii Afisari - 158
Recomandarile Editorilor
Comentarii

Opinii
 
Dezbateri
 
Politica
 
Magazin
 
Revista Presei
 
Stiinta-IT
 
Aroma de vinil
 
Poza Veche
 
Bancul zilei
 
Abonare newsletter
Mai cititi si ...
decebal tower
birouri zona decebal
apartamente zona decebal
apartamente lux unirii
apartamente de lux unirii
apartamente 2015 unirii
apartamente noi 2015 unirii
birouri noi 2015 unirii