Stimate domnule secretar general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, cunoscută cu numele prescurtat NATO, Anders Fogh Rasmussen, în virtutea faptului că suntem „friends” pe Facebook şi vă urmăresc pe Twitter, ţin să vă avertizez asupra următorului aspect:
Mâine, luni 30 ianuarie 2012, va vrea să vină la dumneavoastră în audienţă domnul Băsescu Traian, care se identifică cu funcţia de preşedinte al României. În cadrul discuţiei, acest domn va vrea să vă spună următoarele:
„România ar putea fi un contributor important în conceptul de „Smart Defence” la securitatea cibernetică – avem atâţia hacker talentaţi, care ar putea fi utilizaţi pozitiv în apărarea sistemelor cibernetice ale statelor membre NATO, fie că vorbim de sisteme civile sau militare: sistemele băncilor, sistemele companiilor de electricitate, precum şi cele ale Armatei sau cele de comunicaţii interguvernamentalte”.
Informaţiile privind aceste intenţii ale domnului Băsescu provin dintr-o „declaraţie de presă”, pe care domnia sa a ţinut-o cu o zi înaintea sosirii la biroul dumneavoastră de la Bruxelles şi pot fi confirmate de Departamentul de Comunicare Publică.
Faţă de aceste idei, ţin să vă precizez că, în calitate de cetăţean român responsabil şi informat, nu confirm deloc faptul că Guvernul României foloseşte hackeri în gestionarea aspectelor de securitate informatică sau cibernetică, nici că aceştia sunt pregătiţi oficial să preia sarcinile profesioniştilor guvernamentali în domeniu.
Spre deosebire de domnul Băsescu, majoritatea românilor ştiu ce înseamnă sisteme informatice şi cibernetice şi nu le-ar încredinţa niciodată pe mâna hackerilor, chiar dacă aceştia sunt de aceiaşi naţionalitate cu ei şi deosebit de talentaţi în hackereală, deoarece cetăţenii României ştiu că ei tocmai de aceea s-au făcut ei hackeri şi nu programatori serioşi, pentru că le lipseşte orice morală, orice probitate şi loialitate, precum şi o minimă decenţă.
Nici faptul că domnul Băsescu spune că aceşti hackeri ar fi atât de mulţi nu este credibil, deoarece, în România, de mai bine de zece ani există o legislaţie clară privind protecţia datelor şi informaţiilor, inclusiv a drepturilor de autor şi drepturilor comerciale, iar cei care încalcă aceste legi şi cărora li se mai spune şi hackeri sunt sancţionaţi pentru asemenea fapte.
Dacă, totuşi, chiar există un asemenea program la nivelul Guvernului şi al preşedintelui, care este şi preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, acest program nu este sprijinit de public şi nu reprezintă câtuşi de puţin opinia publică românească, ori interesul naţional.
Deci, domnul preşedinte al României nu are mandat popular de a propune ca sistemele cibernetice ale statelor membre NATO, de toate felurile, de la cele bancare la cele militare, să fie date pe mâna hackerilor români, pentru a fi „apărate”.
Mai mult chiar, vă recomand ca la întâlnirea pe care o aveţi cu domnul preşedinte Băsescu Traian să fiţi rezervat, să nu îl contraziceţi şi, dacă aveţi atâta putere de disimulare, să vă arătaţi apreciativ la faptul că acesta a fost, cu câteva decenii în urmă şi pentru câtăva vreme căpitan de navă maritimă comercială.
Procedând astfel, veţi putea salva aparenţele unei întâlniri altfel neserioase şi veţi dovedi că înţelegeţi situaţia delicată prin care domnul Băsescu trece zilele acestea, când toată lumea din ţară îl arată aşa cum este, urât la suflet, stricat moral şi incompatibil cu orice funcţie publică, situaţie ce îşi pune amprenta pe starea sa sufletească şi justifică comportamentul bizar şi ideile absurde ale domniei sale.
Comments are closed